Părintele Ioan Istrati a relatat o mărturie impresionantă a Sfântului Ioan Rusul din care extragem multe învățăminte duhovnicești.
Daniel și fiarele morții. Să fii preot e cutremurător. E cum te-ai afla pe o funie de lumină deasupra unei prăpăstii infinite, fără vlagă, terminat, trecut prin toate durerile morții. Te rogi așa ca un nimic, cu lacrimi, poate Dumnezeu va face iarăși o minune.
Te doare cumplit suferința celor curați, a bebelușilor condamnați la moarte de păcatele grele ale strămoșilor. Ești prins ca Daniel într-o groapă cu lei fioroși, mergând tiptil printre fiarele nevăzute, sperând că nu se vor trezi.
E ceva ce nu poți exprima. Pe 15 februarie, o mămică mi-a scris fericită. Și-a botezat băiețelul scump Sofian Daniel. Era într-al nouălea cer. I-am binecuvântat. Seara, mămica îmi scrie speriată.
Copilul s-a îmbolnăvit grav. L-au luat cu mama cu salvarea. Copilul era plin de bube, dermatită, febră uriașă, tuse, diaree, stafilococ, sângele i se coagula în vene. Femeia îmi scrie disperată.
Urla de durere pe holuri. Copilul făcuse glob vezical, nu mai urina, se stingea văzând cu ochii. Femeia a murit de un miliard de ori, a plâns, s-a rugat.
O comisie de medici tot dădea din cap. Șeful lor le-a zis că șansele de a trăi sunt practic zero. Bebelușul are septicemie. Antibioticele nu făceau față.
M-am rugat ptr bebeluș. Am pus-o pe mamă să se roage non stop. I-am zis că o să fie bine. Eram negru de supărare. Nu îmi puteam lua gândul de la bebeluș. Veneau colegii și mă întrebau ce e așa grav. Nici mama nu se mai putea ruga. Era sfârșită.
Marți îmi scrie. Bebelușul e perfect. Luni îl externează. Spuneau că sigur va muri. I-au zis sarmanei mămici sa-l pupe și să-l îmbrățișeze, că e ultima oară. Acuma nu mai are nimic. E vioi și zâmbește.
Vă zic eu ce s-a întâmplat. Copilul era într-adevăr foarte grav. Dar a venit Sfântul Ioan Rusul și a șters durerea, a răcorit febra, a alungat moartea. Mulțumim din suflet Sfinte Ioane. Te iubim toată veșnicia.
