Undiţă fără râmă. Într-un sat, trăia odată un om ce înjura grozav. Înjura la toată vorba. Nicicum nu voia să se dezbare de acest nărav urât şi de suflet pierzător. Într-o zi, suduitorul ieşi la pescuit. Într-un vas îşi luase râme pentru undiță.
Un pustnic, care ştia de năravul lui cel rău, din întâmplare tocmai dădu pe acolo. – Bună ziua, omul lui Dumnezeu! Dar ce lucrezi aici? -Da, iacă, prind niște pește! -Şi ce ai în vasul ăsta de lângă tine? – Râme pentru undiţă.
– Şi de ce mai foloseşti treaba asta? – Pentru că peştele nu-i prost să sară la undiţa goală. Trebuie să-l înşeli cu râmă, cu ceva mâncare. Apoi vezi, dragul meu?! – zise atunci pustnicul. Peștele este mai cu minte decât tine. El nu sare la undița goală, dar tu, dragul meu, faci acest lucru…
-Cum așa? -Păi, de câte ori înjuri, tu te arunci în undiţa diavolului, fără să-ți dea dea diavolul nimic, fără să dobândeşti nimica… Cu sudalma nu câştigi nimic. Diavolul te prinde fără nicio râmă. În numele Domnului, te rog, dragul meu, nu mai înjura!…
Nu-ţi mai înjunghia sufletul de bună voie! Suduitorul s-a pus pe gânduri şi s-a lăsat de sudalme.
