22 de ani fără Elisabeta Rizea ... Eroina luptei anticomuniste. „𝑇𝑟𝑒𝑖 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎𝑖 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑒𝑠𝑐, 𝑑𝑎’ 𝑣𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑠̗𝑡𝑖𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑠-𝑎 𝑙𝑖𝑚𝑝𝑒𝑧𝑖𝑡 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎!” a spus cândva Elisabeta Rizea
Elisabeta a fost fiica lui Ion Şuţa şi a Mariei, pe linie paternă înrudită cu unul dintre fruntaşii mişcării naţional-ţărăniste suprimat de comunişti în 1948, Gheorghe Şuţa.
Descendentă a unei autentice familii ţărărăneşti, a fost profund ataşată valorilor cultivate în lumea satului românesc (a părăsit băncile şcolii la 14 ani pentru a se ocupa de muncile agricole, de gospodărie şi de proaspăta sa familie) şi a căutat să se împotrivească noului regim.
Gheorghe Rizea, soţul său, s-a alăturat grupului de rezistenţă anticomunistă ‘‘Haiducii Muscelului” (Arsenescu-Arnăuţoiu), în timp ce ea şi fiica lor Elena au aprovizionat cu alimente şi bani pe cei ce-şi asumaseră destinul de luptători pentru libertate în Munţii Făgăraş.
Reacţia autorităţilor comuniste a fost pe măsura rezistenţei, Elisabeta Rizea fiind arestată la 18 iunie 1949, judecată după mai bine de 2 ani de detenţie şi condamnată la 7 ani de închisoare, pe care îi va ispăşi în penitenciarul de la Piteşti, într-o celulă de maximă securitate.
Umilinţele îndurate în timpul detenţiei nu i-au îngenuncheat însă conştiinţa şi după eliberarea din primăvara anului 1958 a reînnodat legăturile cu vechii partizani din grupul de rezistenţă (primea şi oferea informaţii folosindu-se de scorbura unui copac din Valea Morii).
„Îmi dam drumul pe scară în cămaşa de noapte, să creadă că intru-n closet. Aveam cuiele scoase la două uluci şi treceam dincolo. Băgam mâncarea pentru partizani într-o grămadă mare de crăci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbură”.
A trecut prin închisorile din Pitești, Miercurea-Ciuc și Arad. A fost eliberată o dată cu toți deținuții politici, în 1964.
În 1992, când a fost difuzat interviul cu ea în documentarul de pe TVR1, Memorialul durerii, au ieșit la iveală istorisiri despre bătăile crunte, până la leșin, pe care le-a îndurat în arest, despre rezistența ei şi a partizanilor din munţi.
Pentru astfel de momente, pentru asemenea oameni, poveștile acestora se scriu de la sine. Iar cartea ”Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”, publicată în 1993, aduce și mai mult la iveală zilele negre și frica constantă prin care a trecut acest om.
Citind această carte, cred că fiecare dintre noi poate înțelege ce a fost până la urmă – în rău – comunismul: un jaf (naționalizarea) care a urmat unor crime, elitele și oamenii gospodari au înfundat pușcăriile, pleava a fost numită la conducere de la cel mai înalt nivel până la ultima comună, o conducere despotică, manifestată prin teroare și la adăpostul unor legi mutilate în interes propriu.
Interviul de pe TVR1, efectiv te cutremură până în măduva oaselor: https://youtu.be/tTHxSjDZnB8 - sursa Caută Mântuirea Facebook.
