Părintele Ioan Istrati a scris o relatare emoționantă despre cazul unui bebeluș, condamnat la o moarte cruntă, avort.
Textul următor reprezintă o nouă mărturie despre cât este de mare puterea Lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, cât de mare este puterea Sfinților Săi, în situația de mai jos, Sfântul Ioan Rusul!
''Maria Sofia. O doamnă credincioasă tot îmi scria despre cumnata ei, însărcinată. Era devastată. Doctorii i-au măsurat bebelușului toate organele și i-au zis că are multiple malformații. Că e incompatibil cu viața.
Că e un monstru. Și trebuie avortat urgent. Au programat-o de Rusalii pentru avort. I-am zis să nu omoare bebelușul.
Sărmana femeie, cât de mult l-a așteptat, cât s-a rugat, cum l-a privegheat în pântece. Și acuma i se spune că pruncul e un monstru. Rușine, vină, revoltă, disperare. I-am dat canon de rugăciune.
Paraclisul Maicii Domnului și acatistul sf Ioan Rusul în fiecare zi. Post. Milostenie. Spovedanie și Împărtășanie mereu.
I-am zis: Păpușica va fi perfectă. Mi-era un pic frică. Știam de iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru noi și puterea Maicii Domnului. Știam credincioșia și finețea Sfântului Ioan Rusul.
Dar știam și robia păcatului, rana îngrozitoare a răutății în neam, blestemul morții în oameni. Mi-era chiar frică de faptul că va putea veni pe lume un copil cu malformații.
Femeia s-a rugat. Și toată familia ei. Copilașul creștea. S-au mai dus o dată la ecografie. Iară vestea implacabilă. Malformații grave. I-am scris fetei să facă Cruce pe burtică mereu. Cum a făcut mama cu mine.
Și să zică: sfinte Ioan, modelează fața și trupul bebelușului meu. Îndreaptă-l. Ocrotește-l. Vindecă-l. Iubește-l. Sfințește-l.
Fata a notat rugăciunea. Așa s-a rugat plângând. Făcea Cruce pe burtică și plangea. Acuma îmi scrie. A născut. Astepta cu inima răvășită bebelușul să-l vadă.
Era o fetiță. Era să moară de plâns de bucurie. Fetita e perfectă. Frumoasă. Minunată. Doctorul a zis: mai spunem și noi prostii. Dar mama a zis: nu. Sfântul Ioan a modelat, a lucrat, a vindecat, a iubit-o.
Cu o noapte înainte a văzut în vis o fetiță. Și un glas de nicăieri a zis: o cheamă Sofia.
Așa că au numit-o Maria, după Maica Domnului și Sofia după visul minunat. Preasfântă Mamă a lui Dumnezeu mulțumim. Sfinte Ioan, ești un scump.''
FOTO
Sursa foto - Facebook Ioan Istrati