Părintele Ciprian Mega a fost caterisit! Decizia Episcopiei Oradiei

Episcopia Oradiei l-a caterisit miercuri, 30 aprilie 2025, pe părintele Ciprian Mega, conform unui comunicat postat pe site. Decizia a fost ratificată de către preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.

Potrivit Episcopiei Consistoriul Eparhial s-a reunit și marți, 29 aprilie, dar părintele Ciprian Mega a ales să nu se prezinte. El a fost citat de mai multe ori la sediul Centrului Eparhial Oradea pentru a fi cercetat și judecat.

Episcopia Oradiei anunță că decizia de caterisire s-a luat în unanumitate. Printre acuzațiile care i se aduc se precizează că e vorba de „multiple și grave abateri de ordin canonic, moral și disciplinar, documentate și evaluate conform procedurilor bisericești“.

„Această decizie survine după întrunirea Consistoriului Eparhial din ziua precedentă, marți, 29 aprilie 2025, la sediul Centrului Eparhial din Oradea, în cadrul căreia, în lipsa preotului Ciprian-Romeo Mega, care a ales să nu se prezinte la niciunul dintre termenele de cercetare și judecată pentru care a fost citat regulamentar, s-a analizat dosarul complet al cauzei și s-a hotărât, în unanimitate, caterisirea clericului amintit, pentru multiple și grave abateri de ordin canonic, moral și disciplinar, documentate și evaluate conform procedurilor bisericești”, se arată într-un comunicat al Episcopiei Oradiei.

Conform aceleiași surse, hotărârea de caterisire „a avut la bază constatarea, cu deplină rigoare canonică și procedurală, a săvârșirii, în formă repetată și agravantă, a numeroase abateri”, dintre care sunt menționate: încălcarea mărturisirii de la hirotonie și a actului de onestitate și fidelitate față de Biserică;

Insulta, calomnia și defăimarea autorității bisericești; săvârșirea de fapte contrare moralei creștine, ordinii publice și bunei-cuviințe; instigarea la atitudini și fapte de dezbinare; provocarea de tulburări grave în rândul clericilor și credincioșilor; neascultarea în formă continuată față de autoritățile bisericești;

Contrazicerea publică sistematică a pozițiilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române; săvârșirea de slujbe în alte jurisdicții bisericești fără binecuvântările canonic necesare.

Episcopia Oradiei mai spune că abaterile au fost documentate cu probe temeinice în dosarul de cercetare disciplinară și au fundamentat, în conformitate cu Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și regulamentele bisericești, aplicarea sancțiunii maxime a caterisirii.

„Amintim că, pe toată durata cercetării, începând cu data de 15 ianuarie 2025, fostul preot Ciprian-Romeo Mega a fost oprit de la săvârșirea celor sfinte, conform rânduielilor, și suspendat din slujirea de preot paroh la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Spiridon al Trimitundei din Oradea. În pofida acestui fapt, a continuat în mod abuziv și nelegitim să pretindă exercitarea calității de paroh și a prerogativelor preoțești, în contradicție cu dispozițiile canonice și cu hotărârile autorității bisericești competente, agravând și mai mult starea de fapt”, se precizează în comunicat.

Sursa citată arată că decizia de caterisire a fostului preot este „urmarea absolut firească a unui îndelungat proces de abatere, în care, în ciuda multiplelor ocazii oferite pentru îndreptare, pentru dialog și revenire în ascultarea Bisericii, fostul cleric a ales, în deplină cunoștință de cauză, să persiste în atitudini de răzvrătire, de sfidare a autorității bisericești și de adâncire în fapte potrivnice rânduielii canonice”.

Caterisirea este cea mai severă sancțiune canonică aplicabilă unui cleric, având ca efect pierderea tuturor drepturilor sacerdotale, fostului preot Ciprian-Romeo Mega fiindu-i interzis „să mai săvârșească vreo lucrare liturgică, să poarte însemne clericale, să dețină vreo funcție bisericească, inclusiv aceea de paroh, sau să se prezinte în orice context ca preot al Bisericii Ortodoxe Române, rămânând cu statutul de mirean”.

Hotărârea Consistoriului Eparhial, ratificată de episcopul Oradiei, este executorie, dar poate fi contestată la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.

„În conformitate cu rânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe Române, hotărârea Consistoriului Eparhial, ratificată de către Chiriarhul Oradiei, este deplin recunoscută la nivelul întregii Patriarhii Române.

În acest sens, va fi transmisă o informare oficială tuturor centrelor eparhiale aflate sub jurisdicția Patriarhiei Române, spre luare la cunoștință și aplicare, astfel încât să se asigure o informare deplină asupra faptului că fostul preot Ciprian-Romeo Mega a fost exclus din rândul preoțimii și nu mai are dreptul de a săvârși vreo lucrare liturgică sau slujire sacerdotală în Biserica Ortodoxă Română”, se mai arată în comunicat.

Pe lângă profesia de preot, Ciprian Mega este cunoscut și pentru filmele pe care le-a regizat. El și-a început cariera de regizor în 2015 cu scurtmetrajul ”Nunta lui Iov”. În anul 2023 a fost lansat controversatul film ”21 de rubini”.

Citește și - » Cui folosește? Opinia ABC Ortodox despre controversatul film ''21 de rubini'' și două comentarii pe subiect

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.