Mai jos găsiți relatarea părintelui Ioan Istrati, dar până atunci trebuie să știm mai multe lucruri despre cine este Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Acesta s-a născut în jurul anului 1690, în Rusia. Sfântul Ioan Rusul a căzut prizonier la turci, în timpul războiului ruso-turc din anul 1711. A ajuns rob la un ofiţer superior turc din Procopie, Asia Mică, căruia i-a slujit cu smerenie.
Bătut, lovit, scuipat, devenit ținta disprețului ienicerilor turci din tabăra militară ce se afla în Procopie, Sfântul Ioan Rusul răspundea celor ce-l îndemnau să își lepede credința că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoșător păcat.
Era îngrijitor la animale, iar grajdul vitelor i-a devenit şi lui casă. Deşi, în timp i s-a oferit o cameră apropiată de grajd, Sfântul Ioan a refuzat şi a continuat să doarmă alături de animale.
Prin rugăciunile Sfântului Ioan Rusul, grajdul se umplea de bună mireasmă. Dormea puţin, se ruga mult şi se hrănea cu pâine şi apă. În fiecare sâmbătă mergea la biserică şi se împărtăşea cu Sfintele Taine. Sfântul Ioan Rusul a trecut la Domnul în jurul vârstei de 40 de ani, în anul 1730.
Sfintele sale moaşte au fost descoperite după trei ani de la moartea sa, când Sfântul Ioan s-a arătat în vis preotului din sat. În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul se află în localitatea Procopie din insula grecească Evvia.
La Sfântul Ioan Rusul, mare tămăduitor şi făcător de minuni, au evlavie credincioşii de pretutindeni. În Evvia, Sfântului Ioan Rusul, cel care a trăit toată viaţa ca un rob, în grajd, împreună cu animalele, i s-a ridicat o biserică impunătoare. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor").
Acum, părintele Ioan Istrati a prezentat un nou caz minunat.
"Dumnezeu nu mă lasă să cad în strachina cu durere. Imediat ce mă mustră, îmi trimite dovada iubirii Sale infinite.
O fată, Vali, mi-a scris că de mai multă vreme vrea copii. Am pomenit-o împreună cu soțul ei. Era tot mai tristă. Tot aștepta binecuvântarea lui Dumnezeu.
I-am zis să facă cu credință canonul de rugaciune: Paraclisul Maicii Domnului și acatistul Sfântului Ioan Rusul. Plus Spovedanie și Împărtășanie.
Seara asta îmi scrie că a rămas însărcinată. Exact la 40 de zile de canon. Înseamnă că s-a rugat, nu glumă.
E un bebeluș mare și foarte sănătos pentru 7 săptămâni. Un Făt Frumos care crește într-o săptămână cât alții într-o lună.
Mi-a zis că eu sunt minunea lor. Le-am răspuns că pruncul e minunea lor. Pentru totdeauna. Slavă lui Dumnezeu.
Și mulțumesc celui mai scump doctor fără de arginți care ne-a copleșit cu sutele de minuni, Sfântul Ioan Rusul. Te iubim", a scris părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.
Foto cu mesajul primit de părintele Ioan Istrati