Prin participarea la viaţa spirituală şi socială a comunităţilor din care fac parte, tinerii descoperă izvoare noi de bucurie duhovnicească şi de formare a personalităţii lor, transmite Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat participanţilor la Consfătuirea Naţională a Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români.
'Înaintând pe drumul propriei deveniri, prin participarea la viaţa spirituală şi socială a comunităţilor din care fac parte, tinerii descoperă izvoare noi de bucurie duhovnicească şi de formare a personalităţii lor.
Prin urmare, pe această cale a vieţii, este esenţial ca tinerii să cultive responsabilitatea faţă de viaţa intelectuală şi spirituală, urmând-L pe Domnul Iisus Hristos, 'Calea, Adevărul şi Viaţa' (Ioan 14, 6), Cel care a mărturisit: 'Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.
Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic' (Ioan 15, 5)', transmite Patriarhul. El arată că activităţile desfăşurate, de mai bine de 30 de ani, de ASCOR 'sunt insuflate de dragostea de a participa la viaţa liturgică a Paracliselor universitare, în cadrul cărora vă formaţi pentru viaţă, prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, precum şi la alte slujbe şi rugăciuni săptămânale, prin organizarea catehezelor şi conferinţelor duhovniceşti, a atelierelor educaţional-recreative, a activităţilor social-filantropice, a pelerinajelor sau taberelor de vară la mănăstirile ortodoxe din ţară şi a excursiilor tematice la obiectivele culturale'.
'Toate aceste frumoase şi însufleţite activităţi vă ajută să descoperiţi sensul vieţii creştine, ca pe un sfânt program de viaţă, personal şi comunitar.
Adevărata viaţă creştină se trăieşte ca gustare sau experienţă vie a prezenţei lui Hristos în cei care-L iubesc pe El, fiind răspuns la invitaţia 'gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul' (Psalm 33, 8).
Vă încurajăm să cultivaţi în continuare iubirea faţă de adevăratele valori, dătătoare de sens, care poate fi descoperit numai în Biserică, întrucât aflarea sensului vieţii presupune trăirea şi împărtăşirea din Izvorul Vieţii, Hristos Domnul', mai transmite Patriarhul BOR.
Pentru a evidenţia importanţa prezenţei membrilor ASCOR în Biserică, cu ocazia organizării consfătuirii din acest an, a fost publicat, la Editura Basilica a Patriarhiei Române, volumul de conferinţe intitulat Cronici filocalice - volum omagial ASCOR.