Din rugăciunea pentru neam a Părintelui Calciu: Ci încetează, Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. Adu-Ţi aminte de bunătatea Ta şi-l miluieşte pe el

Din rugăciunea pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu: „Ci încetează, Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. Adu-Ţi aminte de bunătatea Ta şi-l miluieşte pe el.

Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduți odată cu teritoriile cedate, şi-i miluiește pe ei. Reunifică poporul Tău.

Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta.

Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată.

Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică, Ţară şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul pe care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mănăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum îi vrei Tu, Milostive.

Auzi-ne, Doamne, întru îndurarea Ta!

Nu intra, Stăpâne, la judecată cu robii Tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere, Iisuse, slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Citește și --- Sfântul Serafim Rose: Despre concepția de viață ortodoxă – Concluzii. Lumea se îndreaptă spre capătul ei. Semnele timpurilor. Modelul Părintelui Calciu

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.