Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane, la 20 iunie 1992, a recunoscut si proclamat in mod solemn sfintenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, iar ca dată de prăznuire a ales 7 august. Cuvioasa Teodora este prima româncă trecută în rândul sfinților.
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla: ''O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu ai sporit.
Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.
De aceea și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni, și te chemăm, roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin!''.
Preot Ioan Istrati a scris un un nou text excepțional. De data asta despre cine a fost prima sfântă româncă: ''O fetiță. Fata armașului Cetății Neamț. Obișnuită cu bejenia.
Cu fuga în munți, de groaza turcilor, tătarilor, leșilor sau ungurilor. În fiecare vară vin fiarele la furat. A crescut printre săbii. Hoardele de tâlhari merg doar pe văile apelor, se tem de întunericul codrului și de asprimea muntelui.
A învățat că muntele e liniște, rugă, sfâșiere de sine, tril, atingere de Dumnezeu. S-a măritat de tânără. Dar dorul ei era după singurătatea brazilor făclii. Neputând avea prunci, s-a învoit cu omul ei și au plecat amândoi la două mănăstiri. Acolo, slujbe, rugăciune, ascultare, comunitate.
Dar dorul nestins din inimă, după șoapta lui Dumnezeu, era viu, ardea acolo în inimă. Și lasă mănăstire, maici, chilie, și vine în văgăunile Neamțului, între codrii veșnici ai Sihlei. Acolo rabdă frig cumplit iarna, ploaie, vânt, zăpadă, ger, și rugăciunea din ea e o sobă care o încălzește.
Respiră liniștea dumnezeiască. Caută măcriș și susai. Așteaptă pe duhovnic cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Devine Biserică vie. Nu mai poate răbda nemernicia fardată a lumii, gălăgia ei searbădă, obsesia tâmpă după pământ, strigătul sterp al păcatului stăpân, viclenia lucitoare a vremelniciilor.
Vrea doar aer de munte, cetină de brad, lumina lină din peșteră, apa vie din scobitura stâncii, mireasma florilor sihastre care se leagănă în vânt.
Iarna stă nemișcată în peșteră, rugându-se sau făcând metanii. Lacrimile îi adapă sufletul. Focul Duhului Sfânt o încălzește. Pacea lui Hristos îi umple inima de șoapte din Rai. Vede Îngerii slujind cu ea în genunchi.
Arde roiurile de draci care bântuie în zadar printre stânci. Se roagă pentru lume. Se hrănește din cuvântul preacurat al Domnului, iubirea vieții ei. Adoarme în brațele lui Dumnezeu.
Peste sute de ani, sute de mii de oameni vin doar să atingă locurile prin care a călcat, culmile pe care a sihăstrit. Unii dintre ei nu au absolut nimic din curăția, sărăcia și rugăciunea ei.
Dar caută ceva mai presus de lume, mai presus de zbaterea zadarnică a trupului muribund. Și simt cu toții mireasma smereniei și liniștea inimii ei. Din veacul ei nu mai știm nimic de voievozi, de boieri, de vlădici, doar câteva rânduri prin vreun manuscris prăfuit.
Dar rugăciunea ei străbate cerurile, căci oamenii simt puterea ei și o iubesc, deși n-au văzut-o niciodată. Acum are sute de mii de copii. Pentru care se roagă. E Sfânta Teodora de la Sihla''.
