Știți de ce are 30 de trepte Scara Sfântului Ioan? Duminica a IV-a a Sfântului și Marelui Post, a Sfântului Ioan Scărarul

Sfântul Ioan Scărarul este autorul lucrării „Scara dumnezeiescului urcuș”, carte ce descrie viața duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte care duce spre Dumnezeu.

Una dintre cele mai cunoscute traduceri ale „Scării” în limba română este cea realizată de preotul Dumitru Stăniloae care a inclus această lucrare în volumul al 9-lea al Filocaliei românești.

Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Paști. Sfântul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai. Însă, pentru erudiția și cultura sa, este numit și Ioan Scolasticul.

Autorul „Scării”, descriind urcușul ca trecând prin treizeci de trepte, s-a gândit cu deosebire la cei treizeci de ani de viață ai Mântuitorului dinainte de începerea activității publice. De aceea lucrarea este împărțită în 30 de „Cuvinte”.

Enumerăm în continuare cele 30 de trepte, pentru o înțelegere mai ușoară și clară.

Cele 30 de trepte

1.Despre lepădarea de viața deșartă 2.Despre despătimire 3.Despre înstrăinătate 4.Despre fericita și pururea pomenită ascultare 5.Despre pocăința cea facută cu grijă și deplin arătată, în care se vorbește despre viața sfinților osândiți și despre închisoare

6.Despre pomenirea morții 7.Despre plânsul de bucurie făcător 8.Despre nemâniere și blândețe 9.Despre ținerea de minte a răului 10.Despre clevetire

11.Despre multa vorbire și despre tăcere 12.Despre minciună 13.Despre lenea sufletească 14.Despre pântecele atotlăudat și tiran 15.Despre curăția și neprihănirea nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioși prin osteneli și sudori

16.Despre iubirea de arginți și despre neagonisire 17.Despre nesimțire, adică despre moartea sufletului înainte de moartea trupului 18.Despre somn și despre rugăciune și despre cântarea în obște 19.Despre privegherea trupească și cum trebuie făcută aceasta 20.Despre frica lașă sau nebărbătească

21.Despre slava deșartă cea cu multe chipuri 22.Despre mândria cea fără de minte 23.Despre gândurile negrăite ale hulei 24.Despre blândețea, simplitatea și nerăutatea agonisite prin sârguința înțeleaptă, și nu naturale și despre viclenie 25.Despre preaînalta smerită cugetare, pierzătoarea patimilor, ce se naște în simțirea nevăzută

26.Despre deosebirea gândurilor, patimilor și virtuților 27.Despre sfințita liniștire a trupului și a sufletului 28.Despre fericita rugăciune, sfințita maică a tuturor virtuților și despre înfățișarea văzută și gândită în vremea rugăciunii 29.Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului 30.Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.

Ca orice alt text ascetic sau duhovnicesc, și „Scara” trebuie citită cu grijă. Dat fiind că publicul pentru care a fost scris era unul de monahi, limbajul este foarte puternic, foarte dur atunci când compară viața în lume cu viața închinată lui Dumnezeu.

Acesta este unul dintre motivele pentru care această lucrare ar trebui citită sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc. „Scara” ar trebui citită cu mare atenție și concentrare pentru a încerca urmarea pe cât posibil a vieții monahilor.

Troparul Sfântului Ioan Scărarul (30 martie) Glasul 8

„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre”.

  • Informații preluate din „ Filocalia IX”, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2013.

Lucrarea poate fi achiziționată de la Tipografia Cărților Bisericești - sursa: Doxologia.

enter image description here

Citește și - Predică la Duminica Sfântului Ioan Scărarul - Vindecarea fiului lunatic. ÎPS Bartolomeu Anania: Așa începe minunea... - video

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.