Sâmbăta dinaintea sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) este cunoscuta în tradiția creștină cu numele "Sâmbata lui Lazăr". Este ultima zi din Postul Sfintelor Paști în care se mai fac pomeniri de obște pentru cei adormiți. Pomenirile vor fi reluate dupa Saptamana Luminata.
Învierea lui Lazăr, mort de patru zile, a avut loc în Betania. Prin această minune, Mântuitorul Hristos vestește învierea Sa din morți. Dacă a avut putere să ridice pe cineva din moarte, este dovada clară că El Însuși poate birui moartea. Învierea lui Lazar ne este prezentată pe larg de Sfântul Evanghelist Ioan (11, 1-45).
În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era bolnav.
Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubești este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Și iubea Iisus pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr.
Când a auzit, deci, că Lazăr este bolnav, Iisus a rămas două zile în locul în care era. Apoi a zis ucenicilor: Să mergem iarăși în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Învățătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, iar Tu iarăși Te duci acolo? A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi?
Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; iar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. A zis acestea, iar după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.
Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbește despre somn ca odihnă. Însă atunci Iisus le-a spus lor pe față: Lazăr a murit. Și Mă bucur pentru voi, ca să credeți, că n-am fost acolo. Deci, să mergem la el. Însă Toma, care se numește Geamănul, a zis celorlalți ucenici: Să mergem și noi și să murim cu El.
Deci, venind, Iisus l-a găsit (pe Lazăr) pus de patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Și mulți dintre iudei veniseră la Marta și Maria, ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieșit în întâmpinarea Lui, iar Maria ședea în casă.
Și a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar și acum știu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta I-a zis: Știu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Și Iisus i-a zis: Eu sunt învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. Și zicând aceasta, s-a dus și a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învățătorul este aici și te cheamă. Când a auzit aceea, s-a ridicat degrabă și a venit la El.
Și Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar iudeii care erau cu ea în casă și îi spuneau cuvinte de mângâiere, văzând pe Maria că s-a ridicat degrabă și a ieșit din casă, au mers după ea, socotind că a plecat la mormânt ca să plângă acolo.
Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, când a văzut-o plângând și pe iudeii care veniseră cu ea plângând și ei, a suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine.
Și a zis: Unde l-ați pus? Zis-au Lui: Doamne, vino și vezi. Și a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată, cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea oare Acesta, Care a deschis ochii orbului, să facă așa ca și acesta să nu moară?
Deci, suspinând iarăși Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. Iisus a zis: Ridicați piatra! Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
Au ridicat deci piatra, iar Iisus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare:
Lazăre, vino afară! Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, iar fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegați-l și lăsați-l să meargă. Deci, mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El.*
Textul părintelui Ioan Istrati:
''Lazăr. Un om bun. Are două surori care Îl iubesc pe Mântuitorul. Îl cheamă cu liota de ucenici, îi hrănesc cu dragoste. Hristos Îl iubește pe Lazăr pentru firea lui simplă, interiorizată. Îi place să tacă și să asculte cuvintele Cuvântului. Stă la masă cu Însuși Dumnezeu.
Și deodată se îmbolnăvește. Grav. Cheamă surorile să trimită cuvânt Logosului. Se zbate în chinurile morții. Așteaptă în zadar pe Dumnezeu. Se uită în praful drumului poate vine Mângâietorul. Și plânge. Marta cea bătăioasă și Maria cea simțitoare ca o mlădiță de măr, îi stau aproape. Îi șterg sudoarea. Au trimis veste.
Dar veștile merg greu. Nu sunt telefoane, în vremea aceea. Iisus întârzie încă două zile acolo unde era. Prietenul lui era în ghearele morții și El, Viața cea nemuritoare, stă departe. E toată pedagogia iubirii lui Dumnezeu care ne lasă să murim pentru a învia. Așa cum a făcut și cu minunea Lui infinită: Fiul Lui.
Iisus le zice ucenicilor că Lazăr a adormit. Amin, moartea e un somn, o ațipire lină în brațele Celui ce te-a iubit de când nu existai. Și apoi, văzând cât de naivi sunt ucenicii, le zice pe față: Lazăr a murit. Și mă bucur că n-am fost acolo. Ca să vedeți că am putere asupra Vieții și pot porunci morții să piară din fața Mea și din întregul univers.
Și Iisus ajunge la Betania. Lazăr murise de patru zile. Muștele verzi bâzâiau în căldura infernală în jurul trupului lui mort. Mirosea greu, primii viermi mâncau din carnea lui. Sufletul lui cutreiera prin smârcurile morții, prin adâncul Sheolului.
Vedea drepții și patriarhii și proorocii cum stau și așteaptă izbăvirea. I se rupea inima de așa durere prin cețurile întunericului. Hristos ajunge la mormânt. Marta Îl mustră. Maria plânge cu amar și El îi mărturisește că El e Învierea și Viața. Începutul veșniciei și Veșnicia însăși.
Și Dumnezeul cerurilor plânge pe buza gropii umanității condamnate la întuneric. Vede miliardele de suflete pe care le iubește infinit cum se pierd în moarte din prostie. Simte toată povara Crucii mai grea decât tot universul și toată iubirea lui călcată în picioare de bebelușii pe care i-a zidit. Dumnezeu plânge.
Și strigă Lazăr, vino afară! E în aceste cuvinte toată zbaterea omenirii înaintea mormântului, toată iubirea lui Dumnezeu, proorocia Învierii, vestea de taină a ridicării universale din morți, durerea infinită și bucuria nesfârșită a Tatălui care sărută plângând rănile Fiului Său pe Cruce. E revolta lui Dumnezeu, strigătul Lui când schimbă osia istoriei, când condamnă umanitatea la nemurire. Din iubire.
Și bietul Lazăr. Sufletul lui intră în trupul putred, și o forță enormă de viață il umple de vlagă si de lumină. Toată viața lui va sta în tăcere și în rugăciune, ascultând în adâncul inimii, strigătul acela dumnezeiesc: Lazăr, vino afară.'', text scris de părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.