Pr. Iustin Pârvu, cuvânt cu putere multă - predică la sărbătoarea Sfântul Gheorghe

Cuvânt de încurajare la prăznuirea Sf. M. Mc. Gheorghe al părintelui Iustin Pârvu.

''Ați auzit de vitejia Sf. Gheorghe! Odinioară îl întreba Sf. Gheorghe pe Dioclețian: „Cât mai durează această pedeapsă a noastră? Şi atunci a răspuns Diocleţian: „azvârlă-l în temniţă, cu picioarele în butuc, cu o lespede mare pe piept.” Şi a doua zi e scos de acolo nevătămat.

Apoi, cât este de mult de la Sfântul mare mucenic Gheorghe şi până în zilele noastre! Sigur că au trecut secole, ani, zile, săptămâni până în zilele noastre. Oare şi noi nu suntem la aceeaşi măsură de a striga? Oare cât va putea răbda creştinătatea noastră toate abuzurile care se fac asupra noastră, toate greutăţile care vin?

Dar dacă până acum au căutat să vâneze trupurile noastre, de data aceasta ne vânează şi sufletele noastre. Şi nu este de ajuns să ia un suflet, două, trei sau cincizeci, o sută, ci tânjesc să ia popoarele în întregime; nu numai un popor sau două, ci toată lumea. Să fie în acelaşi consens satanic care măreşte aria iadului.

De aceea şi noi, creştinii de astăzi, trebuie să avem grijă de sufletele noastre, să fim foarte atenţi ca să nu le pierdem. Căci un suflet avem şi acela trebuie să-l dăm aşa cum l-am primit de la Dumnezeu. Sfinţii nu au încetat nici până în zilele noastre, şi cât va fi lumea.

Începând de la cele mai fragede vârste ale creştinătăţii şi până astăzi, sângele creştinilor este peste tot. În zilele noastre Aiudul, Gherla, Piteşti şi toate închisorile comuniste au zdruncinat generaţie după generaţie din 1948 şi până în 1964 şi au bucurat un tineret care astăzi formează buchet de rugăciune pentru noi.

Ca şi cei din trecut să cerem forţa, puterea, energia şi curajul Sfântului Mare mucenic Gheorghe şi ale tuturor sfinţilor care ne călăuzesc în Înviere. Să fim tari, să avem curaj să înfruntam cu sufletul şi cu preţul vieţii noastre toate primejdiile vieții!'' (Fragment din predica Pr. Justin la hramul bisericii din satul Petru Vodă, Sf. M.Mc. Gheorghe, 2009.

Citește și - Mărturii cu vindecări minunate săvârșite de Părintele Iustin Pârvu la căpătâiul bolnavilor din spitale

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.