''Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Pentru că închideți Împărăția cerurilor înaintea oamenilor; voi nu intrați și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veți lua.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic și, dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi.
Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceți: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfințește aurul?
Ziceți iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este vinovat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este vinovat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul?
Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el și pe toate câte sunt deasupra lui. Și cel ce se jură pe templu se jură pe el și pe Cel care locuiește în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el.”
Textul pr. Ioan Istrati:
''Tragedia. Denia din Sfânta și Marea Marți (Luni seara) vorbește în Evanghelie de dialogul dintre Mântuitorul Hristos și elitele vremii: cărturari, farisei, irodiani, saduchei. E toată viclenia și micimea de suflet a unor viermi obsedați de putere în fața infinitei Iubiri care dorește să moară pentru om.
E chițibușăraia infectă a celor care-și pierd veșnicia cu nimicuri, spiritul rău de tipicar, de rob al literei, de ucigaș al iubirii de dragul regulilor moarte, obsesia după uniformitate procustiană, neputința enormă de a simți durerea lui Dumnezeu din fiecare suflet care caută febril raiul pierdut.
E toată psihopatia celor invulnerabili la iubire, privilegiați de duhul întunecat al averii, surzi la suferința cea amară a celor mulți și flămânzi. E disprețul aurului care te scufundă în marea cea de foc. Mântuitorul slobozește opt vai-uri către toți asupritorii acestei lumi, care sub chipul credinței aduc pierzania.
E aici toată disperarea lui Dumnezeu Iubirea în fața celor care îi schimonosesc chipul și îi chinuiesc copiii. La prima vedere, Hristos se adresează fariseilor și cărturarilor. Dar ăștia erau prea mici, prea vrednici de plâns, cu picioarele în groapă, insignifianți. Nu doar lor li se adresează durerea lui Dumnezeu.
În cuvintele Lui de durere e proorocia plenară, aruncată peste veacuri celor ce au siluit Biserica Lui. E toată nimicnicia și lipsa de vocație, aviditatea și voracitatea slujitorilor lui Mamona infiltrați la sânul Bisericii pentru care El a murit.
E toată încrengătura de erezii, obsesia gregară pentru bani, cancerul iluziei de putere, dominația, prostituția cu duhul lumii, pierzania dumnezeilor falși, idolatria, grandomania, umflarea în pene arse și ploua, oblivia vrednică de plâns a celor care au iubit pe Dumnezeu și s-au măritat cu demonul.
E plânsul peste ceruri al durerii văduvei și orfanului care întrețin Biserica, justificările de sine ale celor ce nu fac nimic, toată lipsa de vocație, înșelarea ca forță motrice a întunericului, nesimțirea în fața rănilor sângerânde ale lui Dumnezeu, zâmbetul tâmp de la picioarele Crucii, clătinatul etern din cap la vederea înfricoșătoarei morți a lui Hristos pentru lume.
E nedreptatea uriașă a unui sistem putred până la măduvă, avântul crucificării lui Dumnezeu până la sfârșitul lumii. E neputința lui Dumnezeu, din iubire, de a întoarce pe cei răi, nici chiar din înălțimea Crucii pline de sânge dumnezeiesc.
E străfulgerarea profetică a mâniei lui Dumnezeu în fața celor ce au învățat și vorbit o viață despre El, fără a fi vorbit vreodată cu El. În lacrimi. Hristos ne strigă de pe Cruce. Sângele îi curge șiroaie din mâini și din picioare. Și cei mai mulți râd.'' - text scris de părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.