*Să-i ducem pe copii în librării, să răsfoim împreună cărțile, să-i învățăm să le iubească, să le cumpărăm cărți frumoase, despre care să știm câte ceva dinainte.
Să nu le dăm doar bani să-și cumpere te miri ce, să-i cheltuiască pe reviste care nu au nicio valoare educativă. Să discutăm împreună despre ce citesc copiii, să le lărgim puțin universul, astfel încât să iubească studiul.*
Înţelegem că în funcţie de cauze va fi şi abordarea noastră. Unui copil care nu a fost încurajat, niciodată nu e prea târziu să i se reclădească încrederea în sine. Chiar şi în gimnaziu şi la liceu, dacă vor fi încurajate şi accentuate părţile bune, calităţile pe care le are, ceea ce îi reuşeşte, atunci putem obţine schimbări importante în recuperarea lui.
Dar, asta poate fi şi o ocazie pentru o problematizare mai adâncă a părinţilor. Adică să stea să se gândească mai bine ce aşteptări au de la copiii lor, dacă nu cumva sunt exagerate, dacă nu cumva îi presează, îi apasă prea tare, dacă nu cumva vor să vadă la copii reuşite în situaţiile în care ei înşişi au eşuat, încercând să-şi împlinească visul prin copii.
Mi-e teamă că noi ne regăsim între două extreme, încă nu am găsit calea de mijloc. Adică, părinţii sau tensionează copiii cu cerinţe exagerate legate de învăţătură, sau le ignoră, le neglijează prestaţia şcolară. Dacă motivul performanţelor scăzute ale copilului este lipsa dragostei de carte, atunci ar trebui abordat altfel acest fapt. Trebuie să fim oarecum inventivi, trebuie să descoperim noi înşine cărţi atrăgătoare pentru copiii noştri, enciclopedii, cărţi de literatură.
Să-i ducem pe copii în librării, să-i învăţăm să le iubească, să răsfoim împreună cărţile, să le cumpărăm cărţi frumoase despre care să ştim câte ceva dinainte. Să nu le dăm doar bani să-şi cumpere te miri ce, să-i cheltuiască pe reviste care nu au nici o valoare educativă. Să discutăm împreună despre ce citesc copiii, să le lărgim puţin universul, astfel încât să iubească studiul.
(Preotul Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp.166-167) - sursa Doxologia.ro.