Ce a îndemnat-o ÎPS Teodosie pe o mamă care are următoarea dilemă: ''Cerința tatălui pentru copiii adolescenți e să nu țină Postul Paștilor, la masă sunt 2 feluri de mâncare, de post și de dulce''

ÎPS Teodosie a fost chestionat cu următoarea întrebare, în cadrul dialogului cu credincioșii - 'Cuvântul ierarhului' de la Radio Dobrogea, care are loc în fiecare joi:

''Ce aș putea spune unor copii adolescenți despre cerința tatălui lor de neținere a Postului Paștilor și că la masă vor fi două feluri de mâncare, de post și de dulce, de care ultima ei nu ar fi cuviincios să se înfrupte?!'', a întrebat o credincioasă.

''Dacă au cunoscut pe Dumnezeu și cred în El să le sporim și întărim credința. Dacă tatăl nu a ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu, prin exemplul lor, poate se frânge și inima tatălui. Poate se înduioșează, văzând copiii că au cunoscut pe Dumnezeu și fac voia Lui.

Este mare păcat să fie tatăl cu obiceiuri împotriva copiilor, dar copiii să fie ținuți în trezvie, în credință, în stăruința în bine și postire și, astfel, vor crește frumos!'', a răspuns ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

Amintim faptul că ÎPS Teodosie va fi prezent joia aceasta, de la ora 15:15, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook Centrul Eparhial Tomis și Radio Dobrogea, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului. Întrebările se trimit NUMAI pe mail, la adresa radiodobrogea@gmail.com;

Citește și articolul următor - ÎPS Teodosie, îndemn crucial pentru părinți: Cea mai importantă moștenire pe care trebuie să o lase părinții copiilor lor!

Tot pe aceeași temă, a familiei, relația părinți - copii, ÎPS Teodosie a fost chestionat cu următoarea întrebare, într0o altă ediție a dialogului cu credincioșii - 'Cuvântul ierarhului' de la Radio Dobrogea:

''Care este adevărata moștenire pe care trebuie să o lase părinții copiilor lor?'', a întrebat un credincios, în cadrul Dialogului, difuzat în fiecare joi, începând cu ora 18.

''Cea mai importantă moștenire de la părinți trebuie să fie credința, educația, bunul simț și legătura permanentă cu Dumnezeu și cu Biserica, pentru a deveni și ei oameni de nădejde ai Bisericii și ai neamului!'', a răspuns ÎPS Teodosie.

''În ce constă adevărata bogăție a omului?'', a mai fost întrebat ÎPS Teodosie de către un alt credincios.

''Adevărata bogăție a omului este cea care rămâne pentru totdeauna. Bogăția care este vremelnică nu este bogăție, ci, de multe ori, este o închipuire, precum a făcut nebunul, care a zis că are roade strânse pentru mulți ani, în Pilda bogatului nemilostiv.'', a mai spus ÎPS Teodosie.

Voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu." (Luca 12, 16-21)

''Deci, adevărata bogăție este cea spirituală. Aceasta niciodată nu trece, nu se împuținează!'', a concluzionat ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

Video

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.