Cine este Sfântul Tit, făcătorul de minuni, și ce luptă a dus pentru apărarea Dreptei Credințe (2 aprilie)

Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni - 2 Aprilie. Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni, a trăit în secolul al IX-lea, în cea de-a doua etapă a ereziei iconoclaste, din cauza căreia a și pătimit multe necazuri pentru că a mărturisit a apărat Sfintele Icoane.

Sf. Tit s-a călugărit din tinerețe și s-a așezat la o mănăstire de obște. Acolo, a fost smerit și ascultător încât i-a întrecut pe ceilalți frați ai mănăstirii.

Pentru modul său de viață a fost hirotonit preot, iar pentru viața sa cea curată a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.

,,Cu curgerile lacrimilor bine hrănindu-te pururea, ca un pom ai înflorit din destul roadele dreptăţii, înţelepte. Pentru aceasta adunându-ne împreună, după cuviinţă te cinstim, de minuni purtătorule, Sfinte Părinte Tit, frumuseţea sihaştrilor; ci, cu rugăciunile tale păzeşte-ne pe toţi."

Sfântul Cuvios Tit, păzindu-se curat cu trupul și cu sufletul din tânăra vârsta, era ca un înger al Domnului. Drept aceea a fost și făcător de minuni, stâlp însuflețit și nemișcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane.

Rugăciuni către Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni.

Cu rugăciunile tale, Sfinte Tit, scapă-mă pe mine, care cu totul sunt împlântat cumplit în patimile trupului și stricat de dezmierdări, cel ce ești comoara nepătimirii. Cu Dumnezeiască alegerea Duhului, din scutecele maicii tale ai fost adus lui Dumnezeu și te-ai făcut tăinuitor și slujitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Celei Neispitite de bărbat.

Ca unul ce ai supt dulceața înfrânării, ai lepădat amărăciunea patimilor. Pentru aceea mai mult decât cu mierea și fagurele îndulcești inimile noastre, părinte.

Citește și - Pr. Iustin Pârvu ne arată cât de importantă este Duminica Triumfului Ortodoxiei asupra ereticilor care nu cinstesc sfintele icoane

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.