''Întreaga lume se află parcă sub influenţa unei puteri, a unei forţe, care stăpâneşte mintea, voinţa şi toate puterile sufleteşti ale omului. O aristocrată mi-a povestit că avea un fiu. Era evlavios, neprihănit.
S-a luat cu prietenii şi a devenit necredincios, destrăbălat, ca şi cum cineva îl stăpânea şi îl obliga să facă toate acestea. Evident că aceasta este o forţă străină, o forţă a răului. Izvorul ei este diavolul, iar oamenii sunt doar arme. Acesta este antihristul care vine în lume.
Omul rămâne parcă fără apărare, cu cât este stăpânit de această forţă a răului şi nu este conştient de ceea ce face... Îl inspiră şi gândul sinuciderii. Dar cum se petrec acestea?
Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii nu îşi iau cu sine armele, nu au cu sine rugăciunea lui Iisus şi semnul Sfintei Cruci. Nimeni nu se învoieşte să facă rugăciunea lui Iisus şi semnul Crucii: sunt (considerate) lucruri „învechite”, „antichităţi arheologice care şi-au trăit veacul”''. - (Starețul Varsanufie de la Optina, traducere de Pr. Teoctist Caia, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 147)
Citiți și - Rugăciunea pentru lume a Sfântului Paisie Aghioritul
Citiți și - Cum îl vom recunoaște pe Antihrist? Să luăm aminte la îndemnurile pr. Serafim Rose