''Iubiţi frați,
Mai întâi reamintim că duminica întâi a Postului Mare se numeşte Duminica Ortodoxiei. Dar ne întrebăm: celelalte nu sunt tot ale ortodoxiei? De ce tocmai aceasta din prima săptămână a primit acest nume?
Pentru că în anul 842, în săptămâna întâi a Postului Mare, în capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol, care a fost peste 1000 de ani capitala Ortodoxiei, şi poate sperăm să revină odată, când Dumnezeu ştie cum, deci în anul 842, în duminica de astăzi, fiind împărăteasă – împăratul Teofil murise, care era iconoclast, adică el combătea grozav sfintele icoane – soţia sa, Teodora, care era foarte credincioasă şi în taină avea în cămara ei multe icoane sfinte ascunse, ca nu cumva bărbatul ei rău şi necredincios să le ardă, să le distrugă.
Şi istoria ne spune că el a murit ceva mai devreme, şi s-a chinuit foarte mult acest împărat Teofil, iar în chinurile morţii i s-a deschis gura mare de tot şi cu limba scoasă afară se chinuia şi nu putea muri.
Şi atunci fericita împărăteasă, soţia lui, care era ortodoxă pe ascuns, a luat icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul în braţe şi a atins-o de gura ticălosului Teofil, care toată viaţa a distrus icoane şi sfinte moaşte. Şi, zice, aşa şi-a dat duhul.
Şi a rămas ea împărăteasă o vreme şi a hotărât împreună cu patriarhul Constantinopolului şi cu tot clerul de atunci ca în săptămâna întâi, deci cum e astăzi, în prima duminică, să facă o mare procesiune cu sfintele icoane, a dat poruncă în toată împărăţia Bizanţului să se scoată sfintele icoane care au mai fost salvate şi scăpate, să se scoată şi să se facă o mare procesiune prin centru, prin tot Constantinopolul, şi apoi, la orele de dimineaţă, să intre cu toate aceste icoane in biserica cea mare a Sfintei Sofia.
Şi s-a început apoi Sfânta Liturghie arhierească, fiind de faţă toată elita sfinţilor care au pătimit pentru icoane din cei care mai trăiau, împreună cu patriarhul Constantinopolului, cu împărăteasa, cu toată suita vremii de atunci. Şi aceasta a constituit duminica întâi a Postului Mare sau Duminica Ortodoxiei.
Pentru că, aşa cum cei care aţi mai citit şi aţi mai învăţat ştiţi, prigoana împotriva sfintelor icoane nu a fost creată de constantinopolitani sau de bizantini, ci de păgâni, care urau de moarte credinţa în Hristos și tot inventau ba că Hristos nu face parte din Sfânta Treime (eresul lui Arie), – toate vin din afară! – ba că Duhul Sfânt e cutare, ba că Maica Domnului e femeie de rând, ba că icoanele sunt chipuri cioplite, şi aşa mai departe.
Şi acest eres a început în anul 714, prin împăratul Leon Isaurul, acel blestemat împărat care a fost cel dintâi care a făcut acel complot secret împotriva Ortodoxiei. Deci din anul 714 a început această persecuţie şi s-a terminat definitiv în anul 842.
Lupta împotriva icoanelor a fost reluată apoi prin Luther, care a umplut Europa de secte, pentru că din învăţătura lutherană s-au făcut nu zeci, ci sute de ramuri şi secte în Europa şi în toată lumea. Asta s-a întâmplat la anul 1517. Deci de atunci şi până acum iarăşi trăim epoca aceea de teroare din secolul 7-9 al Bizanţului.
Aşa încât am spus aceasta ca să ştim pe scurt ce importanţă are duminica de astăzi: este Duminica icoanelor, este Duminica Ortodoxiei, este duminica de biruință a Bisericii lui Hristos împotriva necredincioşilor, rău-credincioşilor, ereticilor şi tuturor păgânilor.
Sigur că lupta împotriva sfintelor icoane se continuă şi se va agrava, pentru că aşa se vede în toată lumea: toate sectele care sunt astăzi în lume, toate sunt împotriva icoanelor! Toate sunt împotriva învăţăturii ortodoxe.
Nu-i nicio sectă care să fie, să zicem aşa, mai apropiată de Ortodoxie. Toate sunt împotriva Sfintei Cruci, neapărat împotriva Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împotriva sfintelor icoane, şi chiar împotriva a tot ce are Ortodoxia!
Aşa că să medităm în acest moment şi în această sfântă duminică şi la acest lucru. Şi să ne dăm seama că, sigur, nu s-a terminat lupta împotriva icoanelor. Dar cea mai sfântă icoană, duhovniceşte înțelegând, pe care trebuie să o păstrăm cu toată sfinţenia, este sufletul din noi. Viaţa noastră, sufletul nostru, gândirea noastră, comportarea noastră formează o icoană a vieţii noastre.
Pentru mine personal, dacă eu nu trăiesc duhovniceşte, icoana sufletului meu este pătată şi nu este de cinste în faţa lui Hristos. Să ne ferească Dumnezeu ca să neglijăm viaţa noastră şi trăirea noastră duhovnicească şi să devenim niște icoane ponosite, pătate, învechite, crăpate în faţa lui Hristos.
Sufletul este icoana şi poartă în ea chipul lui Hristos. Sufletul fiecăruia dintre noi, gândirea noastră, vorbirea noastră, comportarea noastră, şi chiar îmbrăcămintea exterioară – trupul nostru întră şi el în această taină a icoanei duhovniceşti a creştinului.
Fiecare din noi, mireni şi călugări, bărbaţi şi femei, să ne luptăm, să ne ostenim, să nu ne păteze demonul icoana sufletului prin păcat, prin gânduri spurcate, prin toate răutatea, aşa cum ştiţi şi ştim cu toţii.'' pr. Ioanichie Bălan.
Citiți și - Ce este Sf. Altar? Pr. Ioanichie Bălan: Aici este locul cel mai sfânt de pe pământ!