Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea – adică postul dinaintea Învierii Domnului – este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Mai jos, în articol, citiți și textul părintelui Ioan Istrati.
În primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot spațiul ortodox, astfel încât unii posteau o singură zi (în Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică vineri şi sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti.
La sfârșitul secolului al III-lea, Postul Paștilor a fost împărţit în două perioade diferite, cu numiri distincte: Postul Păresimilor, care ţinea până la Duminica Floriilor, cu o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o singură săptămână, adică din Duminica Floriilor și până Ia Praznicul Învierii Domnului.
Pentru că ne aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale, Postului Mare i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαρακοστή), denumire întâlnită pentru prima dată în canonul 5 al Sinodului I Ecumenic.
Conform hotărârii statornicite atunci, postul de 40 de zile, se încheie în vineri – înaintea Sâmbetei lui Lazăr. Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt considerate praznice aparte. La fel, ultima săptămână, cea a Pătimirilor Domnului, este încadrată într-un regim mai aspru de postire. Deci, pe lângă cele 40 de zile mai există aceste opt zile de post pe care le atribuim Postului Mare, dar care au practici liturgice și rânduieli tipiconale diferite.
Text scris de părintele Ioan Istrati, despre ce înseamnă Postul:
''Postul este atmosfera spirituală în care înfloresc multe daruri ale lui Dumnezeu, este „primăvara sufletelor” în care sufletul înviază din moarte şi din nelucrare.
Postul nu mai este de mult doar o perioadă eclesială integrată în ritmul liturgic al ortodoxiei. A devenit de mult un eveniment social, cu neputinţă de ignorat şi care suscită multe întrebări şi răspunsuri.
Unii văd postul ca pe un răstimp de schimbare a alimentaţiei. Campioni ai diversităţii culinare dar şi demoisele obsedate de siluetă postesc din reflex medical, naturist mai nou, sau terapeutic.
Unii – creştini pentru că aşa s-au trezit la viaţă – postesc din obişnuinţă, nevrând să încalce cumva regulametele stricte ale Bisericii. Aceştia sunt cei care – cu o disciplină superstiţioasă aş putea spune – ascultă cu frică de porunca postului.
Citește și - Cel ce posteşte este precum un orb care priveşte spre Hristos, până ce-L vede!