Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credintei ortodoxe.

Este ucenicul Parintelui Sofronie Saharov care, la randul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. În prezent, Parintele Zaharia este duhovnic în Mănăstirea întemeiata de Părintele Sofronie, „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex, Anglia.

Aţi putea să ne faceţi o scurtă descriere a unui duhovnic bun?

Răspuns: O să vă spun cum ar trebui să fie un duhovnic bun, dar mi-e teamă că aceasta îmi va fi spre osândă, pentru că eu nu sunt un duhovnic bun.

în primul rând, cred că duhovnicul trebuie să facă dovadă de smerenie şi de duh de jertfire de sine atunci când slujeşte.

El nu caută să se propună pe sine oamenilor care vin să-i ceară ajutorul, ci urmăreşte să nască în ei chipul lui Hristos.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune un lucru şi mai înfricoşat: duhovnicul adevărat este cel care se dă pe sine morţii în fiecare clipă pentru fiii săi duhovniceşti. Insă cine poate să trăiască mereu la o asemenea măsură? Iertaţi-mă, eu mă feresc să folosesc termenul de „fii duhovniceşti”.

Eu spun aşa, mai smerit, „oamenii care vin la mine”; ţine de ei faptul că mă numesc părintele lor duhovnicesc, eu nu caut decât să îi slujesc şi să îi ajut să renască duhovniceşte.

De pildă, niciodată nu l-am auzit pe Părintele Sofronie să zică „fiii mei duhovniceşti”, pentru că nu voia cu niciun chip să stăpânească, să aibă autoritate asupra cuiva.

Pentru el, libertatea duhovnicească însemna să nu ai dorinţa de a stăpâni pe nimeni şi, la rândul tău, să nu te laşi stăpânit de nimeni.

Noi pe toţi preoţii îi numim părinţi, pentru că ei sunt slujitorii lui Dumnezeu care contribuie la mântuirea noastră, la renaşterea noastră duhovnicească.

Insă pentru a îndreptăţi acest apelativ de „părinte”, trebuie să ne străduim din toate puterile să contribuim la renaşterea duhovnicească a oamenilor încredinţaţi nouă de pronia lui Dumnezeu.

Unul dintre sfinţii egipteni din primele patru veacuri a avut o viziune: a văzut altarul lui Dumnezeu înconjurat de catâri.

Şi vedenia lui se tâlcuieşte în felul următor: la fel cum catârii nu pot da naştere pentru că sunt sterpi, tot aşa, în vremurile de pe urmă, cei care vor înconjura altarul lui Dumnezeu nu vor mai fi în stare să renască sufletele celor ce caută ajutor de la ei. Să ne păzească Dumnezeu de o asemenea stare cumplită.

Arhimandrit Zaharia (Zaharou), Cunoscute mi-ai facut mie caile vietii, Editura: Episcopia Devei si Hunedoarei, 2017- sursa Manastireasuruceni.md.