''Majoritatea femeilor la Spovedanie se plâng de soți că beau. Atunci eu le întreb: de ce oare bea mult soțul? Pentru că dorește să evadeze într-o lume unde e fericit, unde face jocurile, unde nu e limitat, jignit sau mutilat de imperfecțiuni.
Bea din ereditate slabă, din durerea ratării, din lipsă de iubire, din infantilism moral și mental, din eșecul imaginației lui rănite. Mulți bărbați nu cresc la minte decât până la 15 ani: fete, fotbal, mașinuțe.
Doar ca acum toate astea sunt mult mai scumpe. Alcoolismul e un simptom al lipsei acute de iubire. Dacă soțul va găsi un rai în casa lui, poate nu va mai evada în raiul mincinos al alcoolului.
E vinovat și el si toți cei care l-au umilit, făcut să caute o lume falsă.'', a scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook, în urmă cu ceva timp, dar postarea este la fel de actuală, din păcate.
Părintele Ioan Istrati a relatat o întâmplare hazlie, dar care are un profund mesaj duhovnicesc:
'O întâmplare foarte hazlie de anul trecut, când mergeam cu Ajunul Bobotezei. La o casă, sunăm la interfon, cineva ne deschide. Intrăm tiptil, să nu apară vreo namilă de câine, ceva. Batem la ușă.
Apare un nene mustăcios, foarte șucărit, privindu-ne chiorâș, mișcând sprâncenele în sus pe rând. Cine v-a dat drumul? a zis el. Eu: păi am sunat, am zis părintele cu Ajunul și cineva ne-a deschis, altfel nu intram.
Omul închiondorat: nu ne așteptam la vizite. În timp ce vorbea, era destul de întuneric, am observat ceva rotund, strălucitor în jurul capului lui, ca o aureolă de sfânt. Am zis că e un semn de sus. Era o tigaie care venea pleosc peste capul lui, ținută de nevastă-sa. Zbang peste cap, apoi un glas mieros: poftiți părinte.
Omul descumpănit se dă la o parte. Femeia aprigă cu tigaia: nu vă luați după ăsta. El o fost fătat în comunism, nu știe el de binecuvântarea preotului. Vino, mă. Și te închină. Omul face rapid o Cruce abia schițată, pupă Crucea. Dați-i, părinte, cu aghiasmă peste gură, să nu mai bea ca un pește.
Le dau iconițe, îi salut. Stau și mă gândesc: de două mii de ani femeile astea sfinte și aprige și minunate cară în spinare neamul românesc și credința, și limba, și rugăciunea, și pruncii, și pe bărbații lor îi trag la Biserică, ca pe niște boi în jug.
Și au timp și de mâncare, și de curățenie, și de serviciu, și de piață, și de copii, și de educație, și noaptea târziu, când pruncii dorm și bărbatul bovin sforăie de se cutremură casa,
Mai au timp și de câteva acatiste smulse printre lacrimi, în înverșunarea minunată de a cuceri raiul lui Dumnezeu.', a relatat părintele Ioan Istrati întâmplarea care a avut loc acum 3 ani, dar poate fi la fel de actuală.