„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare.

Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.

Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis:

Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor:

Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea” (Ev. Luca 14, 16-24).

Predica Mitropolitului Bartolomeu Anania La sfârșitul transcriptului aveți și Audio

În predica rostită la Duminica a douăzeci și opta după Rusalii din anul 2000, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania îndeamnă la profunzime și seriozitate în viața duhovnicească, pentru ca omul să nu-și desconsidere propria mântuire.

Potrivit ierarhului, cheia progresului spiritual este „să fii astăzi mai bun decât ai fost ieri și să fii mâine ceva mai bun decât ai fost astăzi”.

„Iubiți credincioși, iată că a sosit și vremea colindelor. A sosit și vremea să ne apropiem de ospățul Domnului, deoarece, cu prilejul sărbătorilor Crăciunului, foarte mulți dintre credincioșii noștri se pregătesc și primesc Sfânta Taină a Cuminecăturii.

Parabola care s-a citit astăzi în Sfânta Evanghelie ne amintește de Împărăția lui Dumnezeu, care este asemănată cu un ospăț pe care l-a pregătit un om bogat. Și i-a chemat pe prietenii săi să vină la ospăț. Și, când a fost spre seară, la cină, l-a trimis pe slujitorul său să spună:

Totul este gata, stăpânul meu vă poftește la masă. Dar ei, parcă ar fi fost vorbiți, au început să se scuze. [...] Slujitorul s-a dus la stăpânul său și i-a spus cele ce auzise. Atunci stăpânul s-a mâniat și a spus:

Du-te prin piețe și pe ulițe și prin târguri și adună-i pe săraci și pe neputincioși și pe șchiopi și pe orbi și adu-i să vină la ospățul meu, pentru că bucatele sunt multe și bune. Și slujitorul s-a dus, i-a chemat, aceia au venit și i-a spus: Stăpâne, au venit și încă mai este loc. Atunci a zis stăpânul:

Du-te pe la garduri și pe la ulițe și silește-i pe toți pe care-i vezi să vină la ospățul meu, pentru că vreau să fie masa plină și casa îmbelșugată de oaspeți. A încheiat stăpânul prin a spune: Adevăr vă spun că aceia pe care i-am chemat și n-au venit niciodată nu vor gusta din cina mea!

Iubiții mei, această parabolă are două planuri: unul este istoric, și anume, contemporan cu Domnul Iisus, și un altul, eshatologic, în perspectiva venirii viitoare a Domnului.

Cel istoric se referă la poporul evreu. Ei au fost poporul ales de Dumnezeu ca să alcătuiască prin monoteismul lor un culoar de lumină printre poparele păgâne spre peștera Betleemului, spre venirea unui Mântuitor, deoarece, după trup, Mântuitorul Hristos urma să se nască din Sfânta Fecioară Maria, care era din neamul regelui David, acesta, fiul lui Iesei și strănepot al lui Avraam.

Așadar, ei erau cei dintâi chemați la această Cină a lui Dumnezeu, care nu era altceva decât Împărăția Cerului. Iar ei au găsit pretexte și nu s-au apropiat de casa Omului Care-i poftise.

Și atunci Dumnezeu S-a îndreptat către neamurile păgâne, către săraci, către slăbănogi, către șchiopi, către orbi și a spus: Să vină neamurile păgâne aici la Împărăția Mea și a Tatălui Meu, pentru că ei vor fi aceia care vor sta la Cină, iar ceilalți, evreii, iudeii, care au refuzat să vină, nu vor gusta niciodată din această cină.

Iubiții mei, în plan eshatologic, să zicem, adică al așteptării venirii Împărăției Cerurilor, parabola este și pentru noi toți. Noi suntem într-o stare de așteptare, așa cum spunem și în Simbolul Credinței: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.”

Toată viața noastră de creștini este o așteptare, o așteptare liniștită, o așteptare plină de speranță și o așteptare pe care o alimentăm din când în când cu puterile noastre lăuntrice. Ei bine, Dumnezeu ne cheamă în permanență la Ospățul Său, la Cina Sa, la Împărăția lui Dumnezeu.

Nu o dată Împărăția lui Dumnezeu a fost asemănată cu un ospăț. Ospățul, nu atât mâncarea în sine, cât faptul că oamenii se adună laolaltă, iar hrana în sine este Hrana Euharistică, aceea pe care Dumnezeu ne-o oferă prin Biserică și prin harul preoției.

Pâinea și vinul, care, prin rugăciune și prin pogorârea Duhului Sfânt, se prefac, realmente, în Trupul mistic și Sângele mistic al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este Cina supremă.

Aceasta este Hrana duhovnicească pe care noi o primim de-a lungul vieții noastre și pe care o numim și „merinde” pentru lunga călătorie pe care fiecare o vom face la sfârșitul vieții. Și așa cum când pleci într-o călătorie lungă îți iei la tine un pachețel cu mâncare, pentru ca să te hrănești pe drum, tot așa, și înainte de această lungă călătorie pe care o pornești în viața de dincolo, îți iei cu tine o merinde.

De aceea, este bine și este de trebuință ca fiecare creștin să aibă grijă să se împărtășească înainte de a-și da sfârșitul, iar membrii familiei, dacă el nu se îngrijește, să se îngrijească să-i asigure asistența duhovnicească a preotului prin această ultimă cuminecătură cu care el pleacă la drum ca și cu o merinde pe care ar avea-o în traistă.

Ei bine, iubiții mei, chemarea este permanentă. Dumnezeu îi trimite pe îngerii Săi, îi trimite pe evangheliști să ne vestească, îi trimite pe toți cei care sunt îndatorați să predice cuvântul lui Dumnezeu.

„Veniți la Mine”, spune Iisus, „toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni. Veniți la Mine, căci jugul Meu este ușor și sarcina Mea este ușoară. Veniți la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima.” [...]

Mă adresez tineretului: să nu fiți superficiali! Să fugiți de superficialitate! Există și trebuie să existe un fel de sondare a adâncului, și al lui Dumnezeu. Și Sf. Ap. Pavel, la un moment dat, exclamă: „O, adâncul înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu!”

Există un adânc al lui Dumnezeu, există și un adânc al omului, care trebuie sfredelit, sondat. Uneori, acest adânc se dezvăluie la scaunul de duhovnicie, la spovedanie, când omul se mărturisește. Dar, înainte de mărturisire, se examinează pe sine însuși.

Uneori, îl ajută duhovnicul prin întrebările lui. Există un adânc care se ascunde și vrea să se ascundă, de care într-un fel ne este sfială, ne este rușine, acela pe care-l sondează și psihanaliștii. Dar cea mai bună și perfectă psihanaliză este aceea a scaunului de duhovnicie. Atunci să vezi dacă adâncul tău ascunde lucruri necurate de care trebuie să te dezbari sau, dimpotrivă, ascunde o vistierie de aur.

Poetul creștin ortodox, marele poet creștin Vasile Voiculescu, a scris o poezie intitulată „Minerul”, în care îl aseamănă pe Dumnezeu unui miner care vine și sapă în adâncul ființei omenești. Și spune: „Iată, vino și-n sufletul meu, Doamne, și sapă unde eu nu pot ajunge și acolo poate că vei găsi aurul pe care Tu-l cauți și pe care eu nu-l știu.”

Putem fi purtători de aur fără să știm, ala cum putem fi purtători de greșeli și de păcate de care nu vrem să fim conștienți, rămân în subconștient, pentru că conștientul nostru se ferește de ele și vrea să le țină acoperite.

Este important să-ți cunoști ființa în întregimea ei. Și, dacă ți-o cunoști și pe dinăuntru, atunci vei putea să comunici lui Dumnezeu nu doar la suprafață, prin rugăciunea rostită cu buzele și cu limba, ci prin rugăciunea lăuntrică, care curge din izvorul sufletului tău și merge în izvorul cel nesecat al lui Dumnezeu. Acolo apele se întâlnesc una cu alta și se îmbrățișează într-o bucurie purificatoare.

De aceea, îndemnul meu este la profunzime, la adâncime. La un moment dat, Iisus se apropie de barca lui Petru, care era pescar, și Petru se plânge că n-a prins nimic toată noaptea.

Și-i spune: „Aruncă, Petre, mreaja mai la adânc!” Și a aruncat-o mai la adânc, adică mai în largul mării, și acolo a prins pește. Ei bine, îndemnul lui Iisus către toți cei care nu sunt suficient de conștienți de lăuntrul lor:

Aruncă mreaja mai la adânc! Gândul tău, meditația ta, cugetul tău. Aruncă mai în adâncul sufletului tău, sfredelește-l, sapă-l, uneori, brutalizează-l, și obligă-l să se deschidă, pentru ca tu să devii conștient de propria ta ființă, dacă este bună sau mai puțin bună sau de-a dreptul rea și să-i iei măsurile.

Dacă este rea, s-o faci bună, dacă este bună, s-o faci și mai bună. Aceasta este mântuirea și aceasta este Împărăția lui Dumnezeu: să fii astăzi mai bun decât ai fost ieri și să fii mâine ceva mai bun decât ai fost astăzi. Acesta este progresul duhovnicesc.

Este un îndemn pe care ni-l cer și vremurile de astăzi, în care în special tineretul este chemat la superficialitate, la frivolitate, la viață ușoară, la viață lipsită de preocupări stabile și serioase.

Se vorbește de un tineret debusolat, care nu are niciun fel de ideal, care nu știe încotro să se uite, care nu poate să-și facă un plan. Ei bine, scuturați-vă, iubiții mei tineri și tinere, scuturați-vă de această superficialitate, de această comoditate a vieții și pătrundeți în ființa voastră lăuntrică.

Vă va prinde bine și acum, vă va prinde bine mai cu seamă mai târziu, atunci când vă vor veni bătrânețile și veți simți că vă este sfârșitul aproape și veți privi în urmă și veți constata că Dumnezeu v-a făcut viața cât pasul de-o palmă și că nu ați lăsat mare lucru în urma voastră.

Dar dacă vă veți cunoaște ființa întreagă, în adâncul ei, atunci vă puteți clădi o viață adevărată, puternică, solidă, rodnică și, atunci, către sfârșitul vieții, veți putea să vă apropiați împăcați nu de neant, ci de Împărăția lui Dumnezeu, cu gândul că v-ați îndeplinit misiunea și v-ați trăit cu adevărat viața care trebuia trăită și care este una singură.

[...] Cu aceasta, vă urez, dragii mei, [...] să vă pregătiți pentru Cina Domnului nostru Iisus Hristos, să vă pregătiți pentru primirea Împărăției lui Dumnezeu, Care este printre noi prin Biserica lui Hristos și pe care o așteptăm în viața veacului ce va să fie”, a îndemnat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la Duminica a douăzeci și opta după Rusalii din anul 2000. Trascript de Vlad Părău, ActiveNews.

AUDIO