'Orice aș scrie, și Dumnezeu mi-e martor că am câte ceva scris, dacă e pe vreun site sau pagină altele decât a mea, se găsește obligatoriu câte un “om” (mi-e greu să-l numesc așa), care mă trimite la muncă.

E oligofrenia stalinistă care împărțea poporul înrobit în “oameni ai muncii” și “oameni inutili”. Erau excluși din normalitatea lor demonică și imbecilă artiștii, profesorii, preoții, muzicienii, creatorii de frumos.

Acest blestem al sub-umanității stahanoviste s-a transmis și la noi. Mereu noi, preoții, suntem trimiși “la muncă”. Fraților, muncim din greu.

Mergem la zeci de case pentru a împărtăși oameni bolnavi, slujim ore întregi lui Dumnezeu, ajutăm nevoiași, pomenim sute de pomelnice.

Facem Botezuri, Liturghii, cununii, scoatem draci prin rugăciune, blagoslovim muribunzi, oficiem înmormântări

Curățim mizeria din suflete prin Spovedanie, ascultăm zeci de oameni cu durerile lor. Zi lumină. Un ocean de lacrimi și de durere.

Mereu. Suntem la muncă. Pentru că oamenii au nevoie de noi. Dacă n-ar mai avea, tot am sluji lui Dumnezeu.

Toți oamenii rătăciți, și bolnavi la suflet și la minte, pentru care munca înseamnă doar căratul sacului cu ciment, vor plânge cu amar și vor cere pe patul de moarte un trântor de ăsta inutil societății neo-sovietice, pentru a le ierta păcatele.

În terapie intensivă, în avionul în picaj, pe masa de operație și înaintea morții nu mai există atei de ăștia. Toți deodată strigă în disperare la Dumnezeul ăla pe care L-au răstignit toată viața lor de nimic.

Să dea Dumnezeu să se găsească vreun inutil cu barbă, care să le citească înaintea iadului. Da’ mulți nu găsesc. Păcat.' - text scris de părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.

Citește și - Atenție la pericolul neo-ortodoxiei! Pr. Ioan Istrati, apel: Să rămânem până la moarte în vechea Ortodoxie! Articolul îl puteți citi aici!

Citește și - Pr. Ioan Istrati, întâmplare hazlie cu ÎPS Teodosie: Aha, deci, tu ai fost!

O întâmplare hazlie

'Vă povestesc o întâmplare hazlie. La o slujbă mare de ziua Înaltpreasfințitului Teodosie, acum vreo cinci ani, veniseră zeci de preoți, ierarhi, diaconi.

La sfârșitul Liturghiei, după Împărtășirea cu Dumnezeu, tradiția de multe secole e ca ierarhul să guste câteva boabe de anaforă, un păhărel de aghiasmă și unul de vin roșu.

Protodiaconul pregătise frumos o tavă cu un bol mic de anaforă și două păhărele de argint, cu aghiasmă și vin, pentru ierarh.

Eu, cum mă știți, mai șugubăț și zăpăcit, după împărtășire, văd păhărelul de argint cu vin. Uau, ce frumos păhărel. Și îl dau peste cap. Vine protodiaconul să ia tava să o ducă Înaltului.

Păhărelul gol. S-a învinețit de mânie. A șoptit furios: cine a băut vinul Înaltului? Ăla eu, ăla eu... Se întoarce spre mine. Părinte profesor.

Eu: nu știu nimic. Ba da, că mirosiți a vin. Da eu, da, că m-am împărtășit. Apare și Îps Teodosie. Gustă anafora. Protodiaconul Ioan îi zice: iertare, un părinte de aici a băut vinul.

IPS Teodosie a zâmbit, a dat din cap și a zis cuvintele lui Hristos: puteți să beți paharul pe care îl voi bea eu?

Iertați-l părinte diacon. I-o fi fost poftă. Azi, după cinci ani, m-am spovedit Înaltului și protodiaconului. Și-au adus aminte, zâmbind. Ahaa, deci tu ai fost.

Tot azi, de ziua Înaltpreasfințitului Teodosie, ierarhul mi-a dat Crucea Sfântului Apostol Andrei, cea mai înaltă distincție a eparhiei, complet nemeritat. Doar din iubirea enormă care îl umple neîncetat. Întru mulți ani, Părinte!', a mai scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.