-Ce să fac, Părinte, ca să găsesc bucuria în viaţă?

-Să citeşti Sfânta Scriptură, să mergi la biserică, să postești, să fii blândă și bună, să te rogi, să ai duhovnic, să te împărtăşeşti – cu alte cuvinte, să fii o bună creştină.

Şi aşa, încet-încet vei găsi Bucuria aceea pe care o cauţi. Vezi că acum eu sufăr, dar cu toate acestea, sunt fericit. Aşa şi tu – când te vei apropia de Hristos, vei găsi mereu pace și bucurie în viaţă, orice ți s-ar întâmpla!

Să nu încerci să scoţi afară dintr-odată toate relele pe care le ai în interior, ci mai bine deschide uşa sufletului tău, ca să intre Lumina, Care este Hristos,

şi atunci încet-încet, pe măsură ce tot mai multă Lumină va intra, toate întunecimile, păcatele, fricile și relele din tine vor dispărea - Părintele Porfirie - "Antologie de sfaturi şi îndrumări"

Citește și - Minunile Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, grabnic ajutător la boală

Când rugăciunile unei mame se împletesc cu rugăciunile sfântului

„Mamă, mi-a apărut o umflătură lângă ureche”. Fiul avea deja 28 de ani, dar inima ei de mamă, care se zbătea la orice umbră a sorții, a înghețat de frică. I-a spus să meargă la doctor, el a ezitat, așa că l-a luat de mână și l-a dus chiar ea. Cuvântul medicului a căzut ca o ghilotină, cuvânt greu, cuvânt pe care nimeni și mai ales nicio mamă din lume nu ar dori să îl audă – cancer.

„Este un caz clasic de tumoră la parotidă”, i-a spus doctorul. „Starea fiului dumnea­voastră este foarte gravă. Trebuie să fie operat de urgenţă.” Xenia Giannopoulou ucenicea de mulți ani la părintele Porfirie, căruia i se spovedea, ade­sea, de problemele pe care i le pricinuiau cei trei fii.

„Cu adevărat, ceea ce spunea părintele era de la Dum­nezeu, de parcă L-ai fi văzut pe Creator dinain­tea ta. Aveam deplină în­credere în vorbele sale. Nu m-am îndoit nicio­dată.”

Dar acum era vor­ba de viață sau moarte. Moartea cea mai cruntă, moartea copilului tău, în plină tinerețe. Xenia a alergat la părintele Porfi­rie ca la ultima nădejde, de parcă toată lumina vie­ții ei atârna de cuvin­tele lui. Sfântul a privit-o liniștit, apoi i-a spus sim­plu: ”O să ne rugăm.” Doar atât, câteva cuvinte, dar Xenia nu s-a liniștit.

A început să îi spună bătrânului de gravitatea bolii, de urgența operației, de tot întunericul care-i înghi­țise lumina inimii. Părintele Porfirie i-a spus să-și trimită fiul să se opereze în străinătate, dacă se poate, dar, mai ales, să se roage, să se roage mult, pentru că e nevoie de multă rugăciune în astfel de clipe.

„Unde vezi un om, cere-i să se roage pentru fiul tău!”. A plecat în Anglia, împreună cu fiul ei, cu nădejdea că medicii îl pot salva. Veștile au fost însă și mai rele decât în Grecia. Tumora era avan­sată, intervenția avea să fie dificilă. Fiul Xeniei ar fi putut muri în timpul operației sau ar fi rămas paralizat pentru totdeauna.

Chiar și în cazul unei reușite, exista riscul să nu mai poată vorbi niciodată. Părintele Porfirie a sfătuit-o pe Xenia să mai consulte și alți medici. Disperată, mama și-a dus băiatul la încă alți trei specialiști, și toți i-au dat același verdict.

Singura scă­pare era la Dumnezeu. Au fost programați pentru operație, pe care o așteptau însă ca pe o execuție. Înaintea intervenției, s-au întors în Grecia, pen­tru că veneau Paștile și pentru că în astfel de clipe, dacă mai exista vreun fir de nădejde, el era doar la Sfântul Porfirie.

Când au ajuns la el, mânăstirea era plină. Au așteptat și s-au rugat tulbu­rați. Vor fi fost purtați, ca toți credin­cioșii care trec prin încercări, între pis­curile nădejdii și prăpăstiile deznă­dej­dii. Când au intrat în chilia sfântului, erau mai mulți ucenici, printre care și un alt părinte, pe nume Fotie.

Fiul Xeniei a îngenuncheat în fața bătrânului Porfirie. Și-a pus în poala lui toată durerea, tot chinul, toată neputința. Părintele i-a luat capul în mâini și a început să se roage, apăsându-l, în tot răstimpul, pe gât și pe creștet. „Te doare?”, îl întreba, din timp în timp.

S-au cufundat apoi toți cei de față în rugă­ciune. Apoi sfântul i-a rugat, pe rând, să plece din chilie, chiar și pe Xenia, mama băiatului. În afară de părintele Fotie, nimeni nu a fost alături de băiatul bolnav și de Sfântul Porfirie.

La scurt timp după vizita la mânăstire, Xenia și fiul ei au mers din nou în Anglia, unde băiatul era programat pentru operație. Dar, ce minune!

Investi­gațiile făcute de medici dovedeau că tumora scăzu­se atât de mult, încât operația nu mai avea rost. S-au întors în Grecia, iar Xenia a alergat din nou, bucu­roasă, la părintele Porfirie. Bătrânul a primit-o și, senin, ca de obicei, i-a spus: „Să nu îți faci griji pen­tru fiul tău.

În fiecare zi mă duc eu însumi şi-i fac cruce peste tumoră”. Maicile din mânăstire au con­­firmat. Zilnic, în chip miraculos, bătrânul dispă­rea din chilia lui, pentru ca să apară mai târziu, inex­plicabil. Când îl întrebau unde a fost, sfântul le răs­pundea la fel: „M-am dus să fac cruce peste lo­cul bolnav şi m-am întors”.

Iar Xeniei i-a spus: „Să faci bine să te rogi și să ai răbdare”. Xenia a avut. Tumora a dispărut cu totul, fără operație. După vin­decarea miraculoasă, băiatul s-a căsătorit și a avut trei copii.