Cu toate puterile noastre să iubim dreapta credință!

Eu aș zice să ne rugăm pentru pacea între creștini; asta ar fi o rugăciune curată: pentru pacea între creștini.

Dar nu pentru unirea bisericilor, fiindcă asta înseamnă că, pe undeva, trebuie să se cedeze. Nu pot două săbii să stea în aceeași teacă.

Este foarte important să păstrăm unitatea în duh în Biserică. Nu să ne credem mai deștepți și să facem breșe în interiorul Bisericii. Să nu facem dezbinare sub nicio formă.

Dacă nu ești lămurit cu o problemă, întreabă. Întreabă și pe a doua, și pe a treia persoană, întreabă mai multe persoane. Întrebarea nu are greșeală. Asta am auzit-o de la mama mea. Întreabă, documentează-te, așa cum ai făcut și frăția ta.

Cu toate puterile noastre să iubim dreapta credință, căci, iubind dreapta credință, iubim Adevărul, Îl iubim pe Hristos.

Biserica aceasta, care astăzi se numește Biserica Ortodoxă, este Biserica autentică, Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolică.

Are toată învățătura clară și limpede, fără niciun fel de erezie, fără niciun fel de greșeală, fără niciun fel de pată sau zbârcitură, cum spune Scriptura (cf. Efeseni 5, 27).

Asta-i frumusețea! Cultul nostru este atât de frumos! Fiecare cântare exprimă o învățătură de credință profundă.

Nu-i nimic la întâmplare. Am avut șansa extraordinară ca să se stabilească toate în acest spațiu din Orient, unde au trăit atâția Sfinți Părinți. Aici îl avem pe Sfântul Ioan Gură de Aur, cu Omilii la Matei. E ceva nemaipomenit!

Îl avem pe Sfântul Chiril al Alexandriei, cu acel Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan și mulți alții. E atât de frumos, atât de minunat. Să fim fericiți, de mii de ori fericiți că suntem dreptcredincioși.

Biserica Ortodoxă nu e în pericol. Doamne păzește! Suntem în pericol noi, căci noi suntem păcătoși. Dar instituția divino-umană care este Biserica nu este în pericol, fiindcă ea este condusă de Însuși Domnul Iisus Hristos.

Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți frumos și-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2014.

Cum aţi caracteriza starea spirituală din România de astăzi şi ce le-aţi recomanda tinerilor în contextul în care trăiesc acum?

R: Asta aş recomanda eu: să fie mai înţelepţi. Adică, sigur că înţelepciunea se câştigă cu anii, dar un tânăr care are o mulţime de calităţi să nu-şi irosească calităţile şi tinereţea pe lucruri uşurele, pentru că va veni timpul când va regreta foarte mult că şi-a epuizat energiile în lucrul păcătos. A fi deştept, a-şi trăi tinereţea, nu aşteaptă Sfânta Biserică ca tinerii să se poarte precum bătrânii, dar nici bătrânii să se comporte ca tinerii.

Tânărul să se comporte cum se comportă un tânăr, să se bucure de tinereţea lui, să fie înţelept, să fie deştept, să nu fie necugetat, nu vreau să spun vorbe tari, să nu fie prost, adică să-şi risipească frumuseţea tinereţii lui, viaţa lui, aşa, în mod necugetat.

Ci să se bucure de tinereţea lui fiind întru totul umbra locului. Cam atât aş putea să-i spun, să nu se abată de la legile pe care şi firea, şi natura ni le cere. Sunt neraţionale patimile. Să nu se lase stăpânit de patimi. Să stăpânească el patimile şi este posibil.

De exemplu, însă e un lucru foarte greu, dar e un lucru foarte bine ştiut că un om care nu-şi risipeşte energiile în desfrânări are o minte foarte strălucită, pentru că toată energia se converteşte în calitate.

Omul care risipeşte în mod nebunesc energia în păcate devine dement dacă abuzează. Cunosc, ca duhovnic, tânăr în floare, care, abuzând însă de pornirile sale fizice, a ajuns la casa de nebuni; sau cel puţin ajungi între proşti, dacă nu între nebuni, abuzând de patimi şi de pofte. Aceste păcate au urmări grave.

Vă rugăm să ne spuneţi în ce măsură dobândirea rugăciunii neîncetate depinde de dobândirea smereniei.

R: E o întrebare interesantă şi minunată. Un om smerit, un tânăr smerit îl întâlneşti foarte rar, pentru că e cam în firea tinerilor să fie orgolioşi, cam în firea noastră, toţi suntem.

De aceea căutăm tot felul de… de exemplu, fetele să umble cu chestii din alea cu papucul cui şi tot felul de prostii din astea - tot un fruct al… dar, în sfârşit, nu strică. A fi mai modest însă e foarte important. Acum: nu se poate concepe ca un om mândru să se roage. Sunt două elemente, e un paradox, nu vei găsi niciodată un om mândru, orgolios, îngâmfat, un om plin de sine să se roage. Smerenia este cel dintâi act pentru ca să poţi să te rogi.

Nu poţi să te rogi dacă eşti orgolios, eşti mândru. Dar, dacă eşti modest şi smerit, nu te umileşti, Dumnezeu nu te umileşte. Rugăciunea este cel mai mare favor pe care ni l-a dat nouă Dumnezeu.

Adică Dumnezeu ţi-a permis, ţi-a dat voie, ţi-a dat posibilitatea să stai de vorbă cu El, să fii în dialog cu Creatorul lumii întregi, cu cele eterne. Mai mare dar ce poate fi? Ţi-a făcut acest favor, adică să stai de vorbă, să fii în dialog cu Dumnezeu, cu Divinitatea. Şi, fiindcă aveţi aparate, ele înregistrează, dar se înregistrează şi pe alte căi, care rămân permanent în atmosferă, în lume.

Şi aparatele noastre, urechea noastră are o anumită lungime de undă, or există la infinit lungime de undă şi atunci putem să ne dăm seama că ceea ce vorbim noi acum se aude până la Dumnezeu. Asta este extraordinar! Cel mai mare favor pe care ni l-a făcut Dumnezeu este să stăm de vorbă ca de la Tată la fiu.

00:54:40 Când au venit apostolii, în Evanghelia lui Matei (Capitolul 6) şi la Luca (Capitolul 11), ei spun: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm! Şi Mântuitorul le spune: Voi aşa să vă rugaţi!

Le spune aşa, aiurea, să se roage cum îi taie capul? Nu, le dă criterii precise, pe care Matei le-a înregistrat perfect,la Luca este o parafrazare a Rugăciunii Mântuitorului, Rugăciunea domnească, adică Tatăl nostru, la Matei se arată voia: Aşa să vă rugaţi! Şi ce ne spune Hristos, care-i primul cuvânt cu care ne învaţă Hristos să ne rugăm?

Tatăl nostru. Nemaipomenit! Tatăl nostru Care eşti în ceruri. Extraordinar, fantastic - când îţi dă dreptul ca tu să te adresezi lui Dumnezeu ca unui tată real. Şi o mamă îşi ascultă copiii, dar, în mod obişnuit, în problemele mari, copilul se adresează tatălui.

Iar un tată este foarte generos. Vorbim aici, pe pământ. Şi Hristos Fiul lui Dumnezeu ne învaţă: Voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru şi în aceasta se cuprinde esenţa rugăciunii. Nu zice Tatăl meu - Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău - nici cel mai mic semn de egoism nu se află! Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

Adică ne ridică într-o lume cu totul deosebită, la lumea ideală, la lumea divină. În prima parte. Apoi, în a doua parte, ne pune să cerem: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă păcatele, precum iertăm şi noi aproapelui nostru.

E atotcuprinzătoare. Or, pentru ca să te rogi, e nebuneşte să accepţi că Dumnezeu este un stăpân tiran, pentru că Iisus ne-a învăţat că Tatăl-Dumnezeu este Tatăl nostru. Şi-atunci Îi recunoşti calitatea de Tată. Dar, pentru aceasta, trebuie să fii modest.

A fi mândru şi a avea pretenţia că tu te umileşti rugându-te, asta înseamnă nebunie. Deci, în primul rând, trebuie să recunoşti cum recunoşti pe tatăl tău. Îi recunoşti calitatea de tată. Te umileşti prin aceasta? Sau, dimpotrivă, te înalţi când recunoşti că eşti feciorul cuiva. Nu te umileşti când spui „tată drag“ sau „tatăl meu“. Nu. Dimpotrivă. Dai dovadă de cel mai frumos ataşament faţă de cel care este tatăl tău. Şi nu te umileşti deloc prin aceasta.

Deşi, de multe ori, se întâmplă ca un tânăr să ducă lipsă, dar nu se umileşte să zică: „Tată, vreau să merg şi eu cu prietena mea, te rog să-mi dai un ban“. De multe ori, din ambiţie, un tânăr nu cere, eventual mai cere de la mama, că ştie ca ea mai are. Or, smerenia este sursa, izvorul, iar rugăciunea este fructul smereniei.

00:59:49 În ceea ce priveşte Rugăciunea lui Iisus, Rugăciunea inimii, cum i se mai spune, se vorbeşte mult. Săptămânile trecute stăteam de vorbă cu obştea de la o mănăstire şi le vorbeam despre Rugăciunea lui Iisus, despre care se fac multe teorii.

Rugăciunea pleacă din Capitolul 5 din Epistola întâia către Tesaloniceni, unde se zice aşa: Rugaţi-vă neîncetat, dar zice întâi: Bucuraţi-vă pururea. Pavel cu aceasta începe Capitolul. Bucuraţi-vă pururea! Şi urmează: Rugaţi-vă neîncetat!

Adică fructul bucuriei; când eşti bucuros, când eşti satisfăcut, ai o mare plăcere şi simţi o mare nevoie, în mod normal, să te rogi. Rugăciunea are trei calităţi: este rugăciunea de laudă către Dumnezeu, rugăciunea de mulţumire şi rugăciunea de cerere.

Noi, în mod obişnuit, aproape le uităm pe cele două, de laudă şi de mulţumire, şi toată ziua cerem. Cam toată ziua numai cerem. Foarte rar ne amintim că ar fi cazul să-I mai şi mulţumim lui Dumnezeu. Iar şi mai rar ne dăm seama că ar fi datoria noastră să Îl lăudăm pe Dumnezeu.

Pentru ce? Şi pentru pământ, şi pentru tot. Foarte rar. Numai când dă omul de necaz, atunci vine cu cererile. Mereu, mereu, cea mai mare parte din rugăciune sunt cererile, un fel de cerşetorie. Or, trebuie să fie şi mulţumire. Şi atunci când te rogi, când lauzi pe Dumnezeu şi-I mulţumeşti Lui, te umpli de-o bucurie extraordinară, ai o infinită bucurie.

Când te rogi numai ca să ceri ceva de la Dumnezeu - aia-i bună, dar ăla-i un act de durere. Când te doare ceva, numai atunci începi să ceri. Atunci am vorbit despre Rugăciunea lui Iisus, despre care se fac foarte multe teorii, foarte sofisticate, nu le înţelege nimeni. Ascultam undeva că se vorbea despre cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate…

Şi, atunci, pentru ca să scapi de teroarea fanteziei, să nu te poarte fantezia pe toate coclaurile - este nebuna casei, aşa i se mai spune; fantezia este foarte bogată la copilărie şi adolescenţă şi este mai liniştită la maturitate, dar există şi atunci -, este firesc să îndeplineşti rugăciunea Sfântului Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat! Şi anume: la volan fiind, când nu eşti cuplat printr-un gând, aplică-ţi o astfel de rugăciune, dacă altceva…

01:04:00 În primul rând, rugăciunea aceasta, aşa-zisă Rugăciune a inimii, simplu trebuie luată, şi anume: începi rostind rugăciunea fizic, începi cu buzele: Doamne, miluieşte, Iisuse Dumnezeu, miluieşte-mă, şi atunci nu dai loc Satanei, ca gândul tău să zboare la toate năzbâtiile. Că fantezia ţi-e ocupată în mintea ta.

Dar această rugăciune rostind-o numai cu buzele. Apoi trebuie să urci o treaptă. Aţi încercat vreodată să ziceţi rugăciunea în gând? Când rugăciunea o ziceţi în gând, nu mai are loc nici un fel de tulburare. De exemplu, de foarte multe ori, eu citesc în gând literatură şi studiu, nu citesc cu glas tare, ci în gând. Pentru că, dacă citeşti cu glas tare şi rugăciunile, şi nu ştiu ce, poate că vorbele să le zici aşa, dar mintea ta să fugă în altă parte.

Dar, în momentul în care citeşti în gând este a doua treaptă a Rugăciunii lui Iisus. Prima este rostind rugăciunea aceasta cum am spus, de exemplu: Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate… sau, de exemplu: Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine, ia aminte, Doamne, sau altceva. Asta înseamnă un început al Rugăciunii lui Iisus.

Apoi, la urmă, te forţezi să le exprimi numai în gând şi apoi, după ce în gând ai ajuns să ţi se încălzească creierii, atunci şi sentimentul începe să vibreze bucurie. Numai că la această fază foarte puţini ajung. La prima fază, adică să zici, să rosteşti în şoaptă rugăciunile, asta o poate face oricare. Mergând aşa, oriunde te afli, în loc să te gândeşti la bune sau rele, care tulbură, care consumă, zici rugăciunea asta şi te ocupă.

Apoi vine a doua, pe care o zici în gând. Şi, dacă poţi coborî aceasta, foarte puţini o pot realiza - ca rugăciunea de pe buze s-o ridici cu gândul şi apoi s-o cobori în inima ta. Asta este scara acestei rugăciuni.

Or, Rugaţi-vă neîncetat la aceasta se referă: să fii mereu preocupat, mintea ta să fie mereu ocupată cu cele dumnezeieşti, nu cu cele pământeşti şi trupeşti, cu cele întunecate.

Astfel, de exemplu, pentru dumneavoastră poate e cam greu ce vă spun eu; şi eu am fost tânăr şi poate că e cam greu, dar, de exemplu, seara, te-ai culcat în pătucul tău, pe pătuţul tău şi, în loc să laşi mintea şi gândul tău să-ţi zboare la lucruri rele, cauţi să rosteşti o rugăciune. Extraordinar!

01:08:20 Când eram la Cluj, aveam în curte seminarul. Ziua eram la birou şi nu prea ieşeam în curte, pentru că prin curte erau oameni cu diferite probleme şi mă deranjau, veneau la mine cu tot felul de probleme. Şi ieşeam în curte cam după ora 10. Seminariştii mă pândeau şi veneau ca şoarecii, ieşeau de pe colo, pe colo, pe colo. Şi unul, mai ales, mă ţinea mult, până la 2 noaptea.

Şi-i spuneam: „Ioane, care-i deosebirea între mine şi tine? Acum noi mergem să ne culcăm. Îţi spun eu: eu mă duc să mă culc pe un pat de crini, iar tu te duci şi te culci pe un pat de spini“. N-a înţeles şi atunci i-am explicat: „Eu mă duc să mă culc. În primul rând, am certitudinea prezenţei lui Dumnezeu. Eu ştiu că nu sunt singur. Eu ştiu că sunt asistat de îngerii lui Dumnezeu; nevăzuţi, dar sunt.

Eu ştiu că atotfiinţa, ochiul lui Dumnezeu mă priveşte. Şi, atunci, eu, având credinţa în toate acestea, nu pot să fiu decât la lucrurile cele mai sfinte. Iar tu, păi tu, dacă te duci şi n-ai această credinţă, tu de bună seamă că te apuci de tot felul de bazaconii, şi patul tău e un pat de spini. Patul meu e un pat de crini“. Asta înseamnă credinţa, asta înseamnă semn al credinţei. Şi-i spuneam: „Spune tu, Ioane, nişte lucruri rele pe care le gândeşti le-ai putea exprima în faţa colegilor tăi?“. „Nu, Doamne păzeşte!“

„Dar în faţa părinţilor tăi?“ „Nicidecum!“ „Dar în faţa…?“ „Nicidecum!“ „Adică, în faţa colegilor tăi, care-s oameni ca tine, nu-ţi poţi permite nişte lucruri, în faţa părinţilor nici atât, în faţa mai-marilor nici atât, cum îţi permiţi atunci, în faţa lui Dumnezeu, să te laşi stăpânit de astfel de gânduri rele?

Or, dacă tu crezi în Dumnezeu, atunci nu te poţi lăsa stăpânit de gânduri, că ştii că prezenţa lui Dumnezeu, urechea lui Dumnezeu, ochiul lui Dumnezeu te supraveghează, e prezent, te cunoaşte până în adâncul inimii tale, şi gândurile tale şi tot.“ Asta înseamnă făcutul credinţei.

Dacă n-ai această tărie a credinţei şi n-ai această certitudine a prezenţei lui Dumnezeu şi-a prezenţei puterilor cereşti, sigur că atunci devii un pătimaş, un vicios, că nu-ţi mai este ruşine de nimenea, deşi, şi atunci, dacă eşti om, trebuie să-ţi fie ruşine de tine.

Dacă şi-aceasta ai pierdut-o, atunci eşti mai rău decât rău! Asta discutam cu fratele Ion. Mai multe detalii aici!

Foto Radio Renașterea