'Trăim în bula noastră strâmtă de credincioși buni, de bătrânei sfinți, de mămici cu prunci, de preoți și teologi, și riscăm să uităm furtuna antihristică de afară.
Am scris un articol despre pomenirea morților "Femeile neamului românesc fac în rai de mâncare lui Dumnezeu". E bineînțeles o metaforă a dăruirii plenare din rai, pe care Însuși Hristos Dumnezeu a asemănat-o cu un ospăț euharistic:
Luca 22, 29-30 "Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, Ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel".
Un ziar de pe net, botoșăneanul, a făcut un articol cu textul meu. Toate bune și frumoase.
Însă sute de comentarii triviale, obscene, sectare, pline de ură, de tâmpenie pură, blesteme, mizerii, urlete de hienă. Oameni care urăsc Biserica, pe preoți și învățătura de două mii de ani a lui Hristos.
Oameni care nu au citit o carte teologică în viața lor care bălăcăresc tot ce are românul mai sfânt: icoane, moaște, pomeniri, cei adormiți, Cruce, Hristos.
O adunătură a iadului pe pământ. E necesară o nouă evanghelizare a românilor. O nouă îmbisericire a neamului păgânizat de comunism, prostie, consumism și capitalism feroce.
Și când te gândești că toți acești oameni au fost sfinți, bebeluși înmiresmați cu Mir, botezați în numele Preasfintei Treimi și împărtășiți cu Hristos.', a scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.
Citește și - Pr. Ioan Istrati: Sticluța Sf. Nectarie. Minunea întâmplată cu o femeie bolnavă de cancer la sân
'Sticluța Sfântului Nectarie
Am fost de 20 de ori la Sfântul Ierarh Nectarie pe Insula Eghina. E un sfânt vindecător, doctor fără de arginți, monah îmbunătățit, teolog de seamă al Preasfintei Treimi, ierarh apărător al adevărului.
Îl iubesc mult. Când merg la mormântul lui, iau sticluțe de plastic cu ulei slujit la Sf. Maslu acolo. Aveam vreo câteva.
Acum vreo trei luni, o doamnă de la mine de la Biserică, mă roagă: Părinte, dacă aveți ulei din candelă de la Sfântul Nectarie, din Grecia. Eu: doamnă, am ceva pe acasă. Cum am zis, cum am uitat.
Duminica următoare, doamna iar la mine: Părinte, vă rog din inimă, ulei de la Sf. Maslu de la Sfântul Nectarie. Da eu, doamnă, da de ce vă trebuie atât de mult?
Ea zice: am pe cumnata mea cu cancer la sân, și i-a zis un părinte bătrân de la Dervent ca să se dea cu ulei sfințit de la Sf Maslu, de la Sfântul Nectarie. Noi nu putem ajunge în Grecia, vă rog cu mii de lacrimi. Bine, doamnă, am zis cam obosit. Acasă, am scotocit prin dulăpiorul cu sfinte. Am găsit vreo cinci sticluțe de la Sf. Nectarie.
Stăteau acolo așteptând în tăcere. Niciodată nu mă dădusem cu ele. I-am dus, doar ca să scap de gura ei. În nesimțirea mea, vedeam asta ca pe un demers exotic, ca pe o insistență a unei doamne cu idei fixe.
N-are untdelemn sfințit de la Sf. Maslu de oriunde? Vrea neapărat de la Sf. Nectarie. Ok. Luna trecută, în pandemie, apare doamna cu mască pe față, îmi ia mâinile și începe să plângă în hohote.
Apoi îmi spune: Părinte, cancerul era imens, cât o pară, voiau să-i extirpeze sânul, dar de când se dă cu ulei de la Sfântul, cancerul a tot scăzut. A ajuns cât o cireașă mică.
M-am cutremurat de puterea rugăciunii sfinților. Și mai mult decât atât am plâns uriașa mea nesimțire, care stăteam cu mărgăritarele de har acasă, închise într-un dulăpior.
Cât suntem de orbi la milostivirea lui Dumnezeu și cum trece pe lângă noi, iar noi ne prefacem că nu L-am văzut niciodată. Cât de infinit ne iubește Dumnezeu!', a relatat părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.