Cum scap de atacuri de panică, frică și depresie? ÎPS Teodosie, sfaturi către o creștină care suferă de aceste boli tot mai des întâlnite - Video

ÎPS Teodosie a fost chestionat cu următoarea întrebare, la podcastul de dialog duhovnicesc cu credincioșii:

'Mă numesc Alina, am 41 de ani și de vreo 6 ani fac atacuri de panică. Mă lupt cu frica.

Mă speriu de orice durere. Am fost și la psihiatru, care mi-a dat un tratament, dar îmi e teamă să îl iau.

Îmi este frică să nu îmi facă și mai rău. Am făcut depresie.

Am duhovnic la o mănăstire de 3 ani. Am făcut canonul, mă spovedesc, mă împărtășesc. Când fac aceste atacuri de panică nici nu pot să mă mai rog.

Sunt epuizată și nu mai știu cum să ies din această situație, vă rog să îmi dați un sfat!'

Răspunsul ÎPS Teodosie: 'Dacă ați avea o rugăciune continuă... să nu întrerupeți rugăciunea și să îl simțiți pe Dumnezeu ca fiind scutul dumneavoastră!

Să simțiți acel fior că Dumnezeu nu vă părăsește niciodată! Aceasta să probați prin mintea trează și inima mereu emoționată!

Atunci nu ar mai fi loc de această panică! Cu rugăciune multe se pot face!', a răspuns ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Podcastul de dialog cu credincioșii - „Cuvântul ierarhului”.

VIDEO

Dialogul duhovnicesc se difuzează live în fiecare joi, la Radio Dobrogea. Se poate urmări pe YouTube, Facebook și TikTok-ul Arhiepiscopiei Tomisului.

Citește și - Cum scăpăm de frică. ÎPS Teodosie: Rugăciunea să fie scut!

‘’Să stați întotdeauna în rugăciune, cu trezvie. Să nu vă lipsească niciodată Dumnezeu! Să vă fie scut! Când îți este scut rugăciunea, atunci nu îți este frică de nimic.

Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce îmi va face mie omul! Nu îmi va fi frică de rău, pentru că Tu cu mine ești! Când ești cu Dumnezeu tot timpul...!

De aceea atrag tot timpul atenția să nu ne despărțim de Dumnezeu, în caz contrar dăm loc celui rău. Dumnezeu trebuie să fie prezent în noi, prin harul Său, necontenit. ‘’

''Dacă facem o pauză, atunci cel viclean îi ia locul Lui Dumnezu și aduce frică. Te îndeamnă să nu te mai rogi, te faci prieten cu diavolul ca să nu te necăjească.

Adevărat este, cum scrie în Pateric. În cetățile unde păcatele sunt multe și grele, diavolii sunt la poartă, unu, doi și dorm.''

''Însă în pustiu, unde se află un singur pustnic, care nu se mai oprește din rugăciune, acolo este o ceată de demoni, căutând să îl întoarcă, pentru că nu vor sub niciun chip să fie prieten cu diavolul.

Cei care fac rele sunt prietenii diavolului.'', a spus ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul podcastului de dialog cu credincioșii - „Cuvântul ierarhului”, care are loc în fiecare miercuri la Radio Dobrogea.

CITEȘTE ȘI » Sunt vrăjitorii moderne practicile orientale - reiki, yoga, teta healing, așa-zisa dezvoltare personală, radiestezia, bioenergia? ÎPS Teodosie, răspuns clar: Să luăm aminte!

ÎPS Teodosie a fost întrebat următoarele:

'Cum să explic celor care recurg la practicile orientale, precum așa-zisa dezvoltare personală, reiki, yoga, teta healing, radiestezie, bioenergie... că nu este bine ce fac?! Aceste practici sunt vrăjitorii moderne?'

'Sigur că da! Pot fi asemănate (n.red. cu vrăjitoriile moderne). Din ce ați enumerat am întâlnit de toate felurile și nu sunt în regulă niciuna!

Toate sunt paralele cu credința noastră. Acele practici nu ne duc la Hristos.

De aceea, să ia aminte fiecare! Sunt înșelări ale celui viclean. Pentru că diavolul ispitește spre erezie.

Dacă nu sunt erezii, iată că sunt aceste practici care ne despart de Dumnezeu și de Harul Său!', a spus ÎPS Teodosie.

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.