'Creștinismul e credința schimbării interioare radicale. A prefacerii euharistice, a Spovedaniei metanoia, a Focului care arde patima, a operației pe cord deschis către Dumnezeu.

E schimbarea însăși a omului în dumnezeu după har. E zbatere, cauterizare, înnoire, rupere, sfâșiere, frângerea pâinii din suflet, luptă, război nevăzut, durere de a te desprinde de ceea ce te ucide.

De aceea toate textele care spun: asumă-te, fii cine ești, acceptă-te, dormi în patimi, găsește rațiuni iraționalului din tine, dă nume luminoase întunericului din tine, sunt antihristice.

Ele acomodează lumea cu iadul. Un părinte acum doi ani, foarte vestit pe la noi, spunea că venirea la Liturghie nu e pentru schimbare, ci pentru realizarea faptului că nu ne putem schimba.

E o erezie monstruoasă. Dumnezeu ne vrea mai buni, mai curați, mai plini de iubire, de asta a murit pentru noi, de asta Se frânge pe Sfintele Altare, spre iertarea păcatelor și spre schimbare.

Vă rog nu mai plecați după fenta demonului: ești ceea ce ești, fii împăcat cu mizeria din tine, acomodează-ți păcatele, edulcorează amarul, justifică minciuna, practică iluzia etc.

Multe din acestea sunt extrase din pseudo-spiritualitatea orientală, unde maya-iluzia, înșelarea, relativizarea sensului vieții prin reîncarnare, non-sensul, borșul impersonal, sunt pilonii unei teologii a absurdului.

De asemenea, acest minimalism etic și teologic se practică în confesiunile neoprotestante care practică mântuirea obligatorie contra cost (zeciuială), predestinarea, glosopatia, reducționismul (sole).

Mântuitorul Hristos spune: crede, mergi, du-te, schimbă-te, arzi, luptă, vino, apropie-te de Dumnezeu, respiră-L, devino, iubește, iartă, spală-te, roagă-te, luminează.

P.S. Dacă nu te schimbi, râde demonul de tine de se prăpădește.', a scris pr. Ioan Istrati pe pagina sa de Facebook.