Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 177 (octombrie 2023)

'Când vine vorba despre minciună și manipulare, în chip firesc, cel mințit este în centrul atenției și al compasiunii, pentru că el este socotit perdantul.

Chiar și producătorii profesioniști ai minciunii sistematice își declară cu ipocrizie intenția de a proteja „victimele” de fake-news-urile pe care tot ei le creează.

Desigur, nu vor face decât să inventeze alte minciuni pentru a le acoperi pe cele dintâi, și tot așa, într-un cerc vicios.

Peste adevăr se țese astfel un acoperământ al minciunii, cu multe straturi, gros, impenetrabil, așa încât efortul de a ajunge la el poate deveni o nesfârșită odisee.

Nu este locul să vorbim aici despre neajunsurile de a fi cel ce minte, deși este posibil să găsim un răspuns surprinzător la întrebarea cine este adevăratul perdant într-un scenariu al minciunii: cel mințit sau cel ce minte, cel jefuit sau cel ce jefuiește?

El – mincinosul – creează o poveste care se suprapune ca o mască deformatoare peste realitate, răstălmăcind-o într-o cheie ce-i este favorabilă, motivată de interese meschine: atenție și admirație, averi și glorie, control și putere.

El desenează o hartă cu date false care dezorientează și deturnează de la destinație. Te invită pe un drum cu indicatoarele greșite pe care, urmându-l, vei ajunge într-o fundătură.

Ceea ce însă pierdem din vedere noi – ceilalți – este că suntem răspunzători pentru faptul de a fi mințiți, pentru faptul că am ajuns „victime”.

Nici Adam nu a fost scutit de urmările naivității sau, mai degrabă, ale indolenței sale originare și nu s-a putut justifica înaintea lui Dumnezeu invocând realitatea obiectivă că a fost indus grav în eroare chiar de femeia sa.

Nici Eva nu s-a putut dezvinovăți prin faptul că s-a lăsat mințită de făptură cu chip de șarpe, în care s-a încrezut mai mult decât în Făcătorul ei.

Credulitatea, nepăsarea de a te lăsa mințit este un eșec cu urmări adesea fatale pe termen lung, până în veșnicie. S-a întâmplat atunci, „în vremea aceea…”, se întâmplă și astăzi. Povestea originară se repetă în fiecare zi.

Există o vină în a nu cerceta cu luare-aminte adevărul lucrurilor. Există o vină în a nu fi dobândit discernământul, pentru că ne-am lăsat nelucrat ogorul inimii, iar ochii duhovnicești ne-au rămas împăienjeniți și întunecați de multele patimi ce au găsit în ea pământ prielnic.

Există o vină în a nu deosebi duhurile sau a nu ne încredința vederii pe care o au Părinții cei purtători de Duh, într-o vreme în care războiul spiritual este mai înverșunat ca oricând și se dă pe toate fronturile.

Există o vină în neștiință, în imaturitate și confuzie. Dar poate că nici nu ne-am dorit prea mult să vedem fața adevărului, pentru că este atât de incomod uneori. Adevărul te obligă – la atitudine, la faptă, la răspuns, la vigilență, la trezvie –, în timp ce a dormi îmbătat cu minciunile frumoase este dezideratul cel mai facil.

Ele funcționează precum narcoticele, inducându-ți pe moment o stare de euforie, o halucinație seducătoare, dar te rup de realitate și te omoară încet.

Este mai ușor să rămâi în zona ta de confort, luând de bun tot ce ți se servește și visând frumos că lumea e un loc sigur, iar tu nu ai de dat nici o bătălie.

Dar mai poți oare dormita în fotoliu butonând telecomanda atunci când știi cu certitudine că îți pot fi întinați, îndoctrinați și otrăviți copiii și cei dragi, că lumea este în pragul unei dictaturi mai grozave decât cea din care tocmai am ieșit, că nu vei mai avea voie să spui ce crezi?

Mai poți dormita liniștit atunci când știi și vezi că poți cădea într-o veșnicie fără Hristos? Un lucru este sigur: nu pierdem ceea ce este cu adevărat prețios, pentru că ne este răpit de alții, ci pentru că noi înșine îl predăm și îl abandonăm.

Asemenea lui Adam, rămânând naivi, creduli și neimplicați, suntem răspunzători nu numai pentru noi înșine, ci și pentru toți ceilalți aflați în grija și în sfera noastră de influență, mai ales copiii și tinerii, atât de neantrenați în confruntarea cu minciuna.

Suntem răspunzători pentru că am lăsat lumea să fie schimonosită de lucrarea minciunii. Lipsa de trezvie, de la Adam până la fiecare om până la noi, are urmări peste veacuri pentru tot neamul omenesc.

Faptul că lumea este astăzi împânzită de minciună, că este atât de ușor manipulabilă, este rezultatul minciunilor acumulate din generație în generație, de la nivelul cel mai de jos până în vârful ierarhiei – sociale, politice, economice, culturale sau bisericești.

Este strâmbăciunea care nu a fost îndreptată la timp, pasivitatea care s-a transmis din tată în fiu, micile aranjamente și compromisuri prin care am vrut să salvăm momentul, dar care au mai așezat un strat de minciună peste fața adevărului.

Au urâțit și au pervertit lumea încă mai mult, picătură cu picătură. Nu suntem noi mincinoșii, dar ne-am făcut părtași minciunii.

Un depozit, o gheenă sau o Grădină?

Da, marele perdant este mincinosul! Lui îi scapă printre degete însăși chintesența vieții. A văzut cineva mincinos senin? A văzut cineva mincinos fericit? A văzut cineva mincinos iubit? Chiar dacă va răpi cu vicleșug cele ce nu i se cuvin, nu se va bucura de ele.

Cât despre dragoste – poate va fi adulat, lingușit sau temut, dar niciodată iubit. Nu știe că adevăratele comori nu se descoperă răpind, ci dăruind; nu amăgind, ci lămurind. Altfel, te îndepărtezi de tine însuți, de menirea și chemarea ta, nu-ți trăiești propria viață, ci viața duhului minciunii sau a duhului manipulării sau a duhului răpirii cu care te-ai unit.

Mincinosul este la rândul lui mințit de marele mincinos și tatăl minciunii, care îl abate de la Adevăr și îi servește o hartă falsă a „comorilor”, plasând totul în această lume și șoptindu-i la ureche că fericirea stă în a poseda și a controla. Indiferent că este vorba de bunuri, oameni sau suflete.

De aceea întreaga lume a ajuns să semene cu un depozit uriaș de lucruri inutile, care treptat devine o ghe(e)nă în loc să fie o Grădină a bucuriei și dragostei.

La fel și mintea noastră, în loc să se unească cu Mintea lui Hristos și să fie luminată de harul Duhului Sfânt pentru a vedea Adevărul, seamănă tot mai mult cu o arhivă de stocare de date îmbâcsită și lipsită de insuflare. În felul acesta, cu ușurință vom putea fi înlocuiți de roboții și inteligențele artificiale.

Ne-am lăsat amăgiți cu minciuna că totul se poate stoca, acumula, cumpăra sau vinde. Secretul pe care nu îl știe însă mincinosul și nici majoritatea celor mințiți este că nimic din ceea ce este cu adevărat prețios nu se poate stoca, cumpăra sau vinde.

Tocmai de aceea, cei ce găsesc adevărata Vistierie abandonează totul pentru ea, ca o corabie în naufragiu, ca să nu se scufunde odată cu aceasta.

Pe de altă parte, nu este de ajuns să pricepi minciuna și s-o dai în vileag, s-o demaști în toată perfidia ei. Foarte adesea, văzându-i grozăvia, țesătura-i groasă și alambicată, scenariul care ni se urzește de veacuri pentru a rata Comoara cea adevărată și a ne abate de la Cale, ne trezim paralizați de frică, asemenea unor insecte încurcate în pânzele unui păianjen.

Și chiar dacă mai avem puterea de a ne zbate, zbaterea aceasta este neputincioasă, pentru că se rezumă la acuze și resentimente împotriva celorlalți, aflați în aceleași condiții ca și noi, de mințiți și mincinoși.

Frica este ea însăși o minciună, aceea că forțele răului ar fi atotputernice. Puterea lor este supraevaluată de frica noastră și de o imaginație pătimașă, slăbănogiți fiind din lipsa de nădejde și de încredere în puterea Numelui Domnului – adevărata respirație, cea care ne ține în viața veșnică.

Practic, ne este mai frică de forțele răului decât de Dumnezeu, și atunci suntem cu adevărat lipsiți de putere, mințiți și amăgiți în fel și chip.

Dar cea mai mare minciună, din care decurg toate celelalte, este că starea lumii căzute reprezintă realitatea optimă și ultimă. Rațiunile ei parțiale sunt luate drept adevăruri complete și infailibile, câtă vreme ele pot fi, cel mult, oglindiri ale Adevărului-Hristos, ale Rațiunii dumnezeiești, pe care numai mintea călăuzită de harul lui Dumnezeu le poate deosebi.

Lipsită de har, mintea noastră nu le vede ca oglinzi ce trimit către altceva, ci i se arată ca ultimă realitate. De aici decurg toate minciunile și toate fărădelegile. Astfel, atât timp cât nu strălucește dinlăuntrul nostru Fața Adevărului, pentru că am tot anulat sau amânat întâlnirea cu El, suntem cu toții în aceeași cădere – mințiți și mincinoși, deopotrivă.

Doar prin dragostea Lui, arzând în inima noastră, putem birui fricile paralizante și orice minciună, ca să vedem curat adevărul din fiecare lucru și din fiecare om. Doar această dragoste va naște, la rândul ei, dragostea noastră întreolaltă, care va zădărnici orice minciună, pentru că ne vom fi transparenți unii altora și vom putea discerne meșteșugirile întunericului, uniți în Trupul lui Hristos. Și uniți cu Adevărul. - articol de Tatiana Petrache, revista Familia Ortodoxă.