ÎPS Teodosie a fost chestionat cu următoarea întrebare, în cadrul podcastului de dialog cu credincioșii - 'Cuvântul ierarhului' de la Radio Dobrogea: 'Cum trebuie să ne comportăm cu cei care ne denigrează pe nedrept?'
'Dacă ne denigrează trebuie să ne rugăm pentru ei, să nu ne întristăm! Își fac ei păcate și ne iau nouă păcatele! Să nu suferim că ne denigrează, că atunci suntem mândri!
Unii sfinți, în perioadele mai grele, erau bucuroși. Chiar spunea că Decât să mă lauzi, mai bine vorbește-mă de rău. Și îți plătesc pentru asta! Am întâlnit în Viețile Sfinților și în Pateric aceasta. Deci, unii plăteau ca să fie denigrați, iar noi ne supărăm că cineva ne jignește.
Nu trebuie să ne supărăm pentru că el are mintea tulbure și nu poate să țină legătura de comuniune și comunicare cu noi. Prin urmare, să îi întindem noi o șansă, o rază de dragoste. El a greșit, noi să ne cerem iertare!', a răspuns IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
Radio Dobrogea transmite 'Cuvântul Ierarhului', dialog duhovnicesc cu ascultătorii în fiecare joi, între orele 18.00 - 20.00.
VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a făcut o solicitare extrem de importantă către PF Daniel.
E vorba despre introducerea pe ordinea de zi a proximei ședințe a Sf. Sinod, care urmează să aibă loc luna aceasta, a unei solicitări care are ca obiect, în principal, reactivarea Mitropoliei Tomisului, anunță Active News.
De asemenea, se solicită readucerea jurisdicției Mitropoliei Tomisului în dreptul ei istoric, administrativ și teritorial-numeric, potrivit canoanelor 4-7 ale Sinodului I Ecumenic și jurisprudenței bisericești universale și românești.
Susținem reactivarea Mitropoliei Dobrogei! Acesta este memoriul:
'Preafericirea Voastră,
Cu smerită dragoste în Domnul Hristos, Cel ce va da „viață veșnică celor ce, prin stăruință în faptă bună, caută mărire, cinste și nestricăciune” (Romani 2, 6-8)
Vă remitem acest memoriu, plin de speranță, în completarea memoriilor pe care Arhiepiscopia Tomisului le-a înaintat constant Patriarhiei Române pe parcursul a mai mult de două decenii.
Ne exprimăm nădejdea că Preafericirea Voastră veți avea bunăvoința, inspirată de Dătătorul a tot binele, spre a lua în considerare solicitarea plină de dreptate a străvechii noastre Biserici tomitane de a i se restabili demnitatea de mitropolie, confirmată la Sinodul I Ecumenic (325).
Potrivit canoanelor Bisericii Universale, începând chiar cu acelea ale Sfântului Sinod I Ecumenic de la Niceea, principiul menținerii (păstrării) veșnice a demnității și a privilegiilor unei mitropolii (indiferent dacă o altă eparhie capătă, de-a lungul timpului, o mai mare importanță) devine unul fundamental pentru organizarea bisericească și pentru păstrarea rânduielii în Ortodoxie (I Ec. 6-7)1.
Toate Sinoadele Ecumenice și locale au menținut cu venerație aceste prevederi ca fiind sfinte și bune pentru întreaga Biserică. De aceea, Bisericile Ortodoxe surori, indiferent de specificul lor etnic și cultural, au întreprins demersuri pentru restabilirea/reactivarea scaunelor mitropolitane cu descendență străveche, considerându-le argumente autentice ale propriei origini și demnități spirituale.
În planul organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române, pe care cu vrednicie o păstoriți, acest temei de căpătâi, incontestabil prin prisma autorității care l-a statuat, este mult prețuit, el aducând claritate administrativă prin restitutio in integrum a demnității și drepturilor vechilor scaune mitropolitane ale Bisericii Ortodoxe Române și garanția însăși a stabilității și a independenței sale canonice.
În ceea ce privește aspirația Arhiepiscopiei Tomisului de a pune în valoare, sub aspect bisericesc și academic, propria contribuție la istoria Bisericii Universale și, implicit la cea a Bisericii Ortodoxe Române, aceasta s-a concretizat prin impresionanta colecție de manuscrise ale primului mileniu, adunată cu multă trudă în peste o mie de volume, în aceste decenii în care Patriarhia Română a expus constant ideea că nu există dovezi pertinente pentru reactivarea mitropoliei Tomisului.
Acum, această colecție stă la dispoziția Sfântului Sinod și a Preafericirii Voastre, pentru a se elimina orice îndoială și orice împietrire (Marcu 16, 14) din inima celui sau celor care încă își mai imaginează că acest demers ar avea la bază ambiția sau răzvrătirea unui om.
În calitate de fii responsabili ai Bisericii lui Hristos suntem deplin conștienți că orgoliile, răzvrătirile, ambițiile personale și toate patimile asociate cu acestea sunt efemere și vor pieri odată cu omul care le-a impropriat:
„Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său” (Ps. 102, 5-6).
Dar cuvântul Domnului – exprimat prin dogmele și canoanele Bisericii – rămâne în veac (Isaia 40, 8) și mântuire Lui din neam în neam (Isaia 51, 8).
În lumina acestor documente2,inaccesibile până acum Patriarhiei Române, se probează privilegiul istoric și canonic al Bisericii din Scythia Minor/ Dobrogea, cu sediul la Tomis/Constanța de a fi recunoscută ca mitropolie participantă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea[3].
Importanța mitropoliei Tomisului pentru Biserica Ortodoxă Română constă nu numai în vechimea ei neîntreruptă până în secolul al XIV-lea (mai multe secole adunate decât ale tuturor mitropoliilor românești), nici numai în predispoziția ei de a mijloci permanent între culturile fondatoare ale Europei creștine (așa cum rezultă din pozițiile teologice scrise ale Sfinților Ioan Casian, Dionisie Exiguul ori ale erudiților Ioan Maxențiu și Leonțiu de Bizanț), ci din însuși faptul că, prin Sfântul Marcu, mitropolitul Tomisului (care, din păcate, nu are încă o zi de pomenire individuală în calendarul Bisericii Ortodoxe Române) s-a alăturat vocii comune a celor 318 Sfinți Părinți de la Niceea, mărturisind deoființimea Treimii.
Doctrina „pluralității deoființă”, cum o denumea un mare gânditor român[4], nu a fost înțeleasă doar ca o construcție abstractă de către Sfinții Părinți, ci a avut implicații practice imediate în planul organizării bisericești.
Potrivit rânduielii Sinodului I Ecumenic, episcopul din cetatea de scaun a unei regiuni administrativ-teritoriale mai mari (provincia/ eparchia) a Imperiului Roman (metropolă = capitală sau „cetate mamă”, din asocierea cuvintelor eline mitir + polis) a devenit mitropolit, având sub ascultare și fiind totodată în comuniune deplină cu toți frații săi episcopi din cetățile dependente administrativ de capitala provinciei/eparhiei respective[5].
Nu este puțin lucru - chiar și pentru noi, românii, obișnuiți să acordăm maximă atenție tuturor celor din afară dar să tratăm cu superficialitate propria moștenire, „să nu ne căutăm sfinții”, așa cum constata, cu amărăciune, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei în a sa lucrare „Viața și petrecerea sfinților” (1682-1686) – ca, tocmai la izvorul Europei creștine (Niceea, 325), unde s-au pus bazele canonice ale formei de organizare bisericești a mitropoliei[6], să se afle un Sfânt ierarh de pe aceste meleaguri, Marcus Tomensis, care apare ca semnatar în documentele sinodale cu titulatura bisericească de metropolitanus[7].
Izvoarele documentare pe care ne întemeiem argumentația sunt, printre multe altele. Vezi continuarea aici!