'O doamnă, Ioana de vreo 50 de ani, a venit la noi la Biserică. Era însoțită de mai mulți din familie. Printre lacrimi mi-a mărturisit că are cancer și 6 metastaze la ficat, plămâni, sâni și stomac.
M-a terminat. Mi-am înghițit lacrimile. Îmi venea să urlu acolo în Biserică, de durere. De revoltă. I-am citit rugăciunile de sănătate cu o disperare și o ură pe cel rău de nu vă pot spune. Și un acut sentiment al neputinței în fața rânjetului hâd al morții care cosește suflete în voie. L-am chemat pe Sfântul Ioan Rusul în ajutor. Dar era prea greu. Șase metastaze. M-am ascuns în altar să îmi ascund lacrimile. Femeia a plecat dusă de rude pe brațe. N-am fost bun de nimic toată duminica aia.
După o lună, am văzut-o iar la rândul de credincioși. Mi-era frică de ea. Mă temeam că îmi va reproșa că nu m-am rugat îndeajuns.
Femeia mi-a zis: părinte, vin de la rmn. Cele șase tumori... și a izbucnit în plâns. Sunt numai trei. Nu mai am la ficat și la stomac nimic. Voia să scoată foile cu diagnosticul nou să îmi arate. Îmi venea să chiui de bucurie. I-am zis: continuăm rugăciunea și chirurgul Ioan va scoate afară tot răul.
Femeia s-a rugat enorm. Mănâncă numai legume crude verzi. Face metanii așa cum poate. Duminica asta a venit iar. Plângea iar. Părinte, nu mai e niciun cancer din șase. S-au crucit doctorii. Nici măcar urmele de la tumori.
Zic: s-a rugat și s-a crucit mult doctorul cel mai scump din lume Sfântul Ioan Rusul. Sărmana femeie, în genunchi, tor căuta să-mi cuprindă picioarele.
Azi am spovedit-o și am împărtășit-o cu Hristos. N-am mai văzut pe cineva mai fericit, tremura toată când l-a luat pe Dumnezeu. Mulțumim Doamne și Sfinte Ioan, chirurgul lui Dumnezeu.', a scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.
Citește și » 'Las-o mai moale cu minunile astea cu fesul Sf. Ioan Rusul'. Pr. Ioan Istrati, răspuns ferm
'Un coleg preot mă sună. Din vorbă în vorbă, îmi zice: am auzit de fesul Sfântului Ioan Rusul. Te rog ceva: las-o mai moale cu minunile astea. Nu e corect față de oameni. I-am zis: ceeee? Cum s-o las moale? Adică să nu mă mai rog deloc? Noi suntem niște nemernici. Niște amărâți ai soartei. Niște nimeni.
Și vin la noi oameni disperați, cu cancere, cu boli cumplite, cu copiii zdrobiți, cu autism. Ne rugăm ca niște bieți nenorociți, fără orizont, fără merit, fără a ști dacă Dumnezeu vrea să trimită harul, prin desișul de păcate grele, ale noastre și ale celor care ne stau sub patrafir.
Îngânăm câteva rugăciuni pe fugă, întru zdrobirea inimii, dar absolut niciodată nu avem pretenția că știm ceva, că putem ceva. Suntem ca niște frunze purtate de vântul Duhului Sfânt. Și totuși. În nimicnicia noastră absolută, în iadul pe care ni l-am construit pironiți de iluzii și mândrie, Dumnezeu se pogoară cu smerenie, cu mâinile și picioarele străpunse de piroane, și ne picură în inimă o picătură din Sângele Lui preacurat și ne face să viem din nou.
Nu putem opri iubirea lui Dumnezeu. Nu putem opri adierea Duhului Sfânt.', a scris părintele paroh Ioan Istrati, de la Biserica Sf Nicolae, str. Răzoare 68 Constanța, pe pagina sa de Facebook. VEZI ARTICOLUL AICI!