Paul Iulius Negoiţă, preot din Buzău și un cunoscător al sistemului de azile pentru persoane vârstnice, consideră că rezolvarea problemei relelor tratamente din azile stă în mâinile aparţinătorilor.

Părintele Negoiță nu este de acord cu faptul că aceste cămine de bătrâni au devenit o modă, şi nu o excepţie. Părintele îi încurajează pe copii să-şi îngrijească părinţii acasă. Acesta transmite clar faptul că societatea nu ar trebui să-şi abandoneze bunicii în azile, menționând că aceasta este cheia problemei: păstrarea vârstnicilor în familie.

Articolul scris de părintele Iulius Negoiță:

'Subiectul a fost capturat politic, iar beligeranții au găsit cu cale să scape unii de alții. Vinovată mult sau puțin, Firea va fi eliminată pentru că Ciolacu o așteaptă la cotitură și ridică presiunea publică, astfel încât să-i poată da lovitura finală, ca la corida. Aici se pricepe așa cum a dovedit că se pricepe să folosească necazul pentru voturi.

Dar, dincolo de nebunia politică, nu putem generaliza. Eu am încredere în cei din breasla mea în ceea ce privește tratamentul aplicat bătrânilor în azile. Nu-s oameni de afaceri, ci umaniști, filantropi, creștini, motiv pentru care eu chiar am încredere în ceea ce fac colegii mei care s-au dedicat un asemenea activități. Părintele Daniel Necula este un exemplu!

Biserica, în ansamblu, s-a implicat în organizarea unor activități de acest fel, deși rolul bisericii nu este acela de a asigura asistență socială, într-un stat în care toți plătim impozite, pentru ca cei în nevoi să primească cele necesare. Totuși, în spirit caritabil, biserica își face treaba.

Revin totuși la un îndemn pe care ni l-a dat Înaltpreasfințitul Ciprian: nu vă duceți părinții la azi și învățați-vă enoriașii să-și îngrijească părinții acasă, în familie.

Aici este cheia problemei și despre aceasta nu se vorbește astăzi. Sistemul trebuie schimbat. Prioritatea trebuie să devină păstrarea bătrânilor în familie, iar statul trebuie să creeze un cadru adecvat. Jocurile politicianiste nu fac doi bani, atâta vreme cât nu înțelegem care este cauza problemei: lăcomia unora de a face bani pe baza lisei de sprijin acordat de unele familii membrilor săi.

Azilul trebuie să fie o excepție, nu o modă. Bunica mea îmi spunea mereu: pe mine să nu mă duceți la azil. Poate că nu azilul în sine era cea mai mare problemă, ci rușinea unei familii care nu era în stare să-și îngrijească bătrânii. Părinții mei și-au adus aproape părinții și i-au îngrijit, deci bunica nu a ajuns niciodată la azil, deși nu le-a fost ușor.

În concluzie, nu mă interesează absolut deloc jocurile de imagine actuale, însă m-aș bucurat ca toți, începând de la profesorii de religie la slujitorii din parohii, să urmăm sfatul înțelept de a ne îngriji bătrânii, de a-i ține lângă familii. Am primit o lecție cu toții din nefericita poveste a azilelor groazei.

Uitați-vă ce se întâmplă dacă-i lăsăm pe mâna străinilor pe părinții noștri. Da, e greu, dar nici noi nu știm cum ne va fi la bătrânețe și ce semănăm ….

Pe mine m-a durut mai mult decât neputința bătrânilor, neșansa lor de a nu avea cine să-i îngrijească la casa lor, în mediul lor.

Chiar dacă erau tratați regește, tot nu erau fericiți departe de casă, de familie, de normalitatea ….', a scris preotul Paul Iulius Negoiță, pe blogul său.