Mihai Eminescu, comemorat la Ipotești: Te Deum la Bisericuţa familiei Eminovici de la Ipoteşti, Botoșani / Video

Un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul de Botoşani, Petru Fercal, a fost oficiată, joi dimineaţă, în Bisericuţa familiei Eminovici din incinta Memorialului Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii 'Mihai Eminescu' la împlinirea a 134 de ani de la moartea poetului și jurnalistului național Mihai Eminescu.

La ceremonialul religios au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici, subprefectul Elena-Paula Cojocariu-Berenţan, directorul Direcţiei pentru Cultură, Dănuţ Huţu, precum şi numeroşi oameni cultură.

'Suntem într-un moment bucuros de aducere aminte, de recunoştinţă şi slavă închinate lui Dumnezeu, pentru că a binecuvântat acest loc din ţară ca să răsară aici Luceafărul poeziei şi mesagerul credinţei noastre ortodoxe, omul care îndreaptă spre cultură, spre comuniune, spre iubire de ţară şi spre un viitor binecuvântat (...) Avem nevoie astăzi de un astfel de reper pentru toate vârstele', a declarat protopopul de Botoşani.

Slujba a fost urmată de o depunere de coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu de la Memorialul Ipoteşti. Tot joi, la Ipoteşti va avea loc ceremonia de acordare a Premiului Naţional de Poezie 'Mihai Eminescu' - Opus Primum.

Slujba parastasului și la cimitirul Bellu din București

De asemenea, a avut loc Slujba parastasului poetului național Mihai Eminescu și la cimitirul Bellu din București.

VIDEO

VIDEO Casa Memorială din Ipotești

enter image description here

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.