Educaţia religioasă, educaţie prin excelenţă superioară, cultivă respectul reciproc, respectul faţă de semeni, indiferent de cultura spirituală de care aceştia aparţin. Respectând pe altul, mă respect pe mine, adică spiritualitatea care trăieşte în mine şi pe care doresc s-o dezvolt cât mai mult în mine...

Religia este disciplina de studiu care trebuie să ne apropie, să ne mângâie, să ne ofere sprijin moral, să ne integreze, să ne determine să fim solidari, să ne deschidă ochii spre a ne cunoaşte mai bine identitatea spirituală. Să înţelegem că avem şi alte opţiuni de a trăi viaţa, că viaţa este un dar minunat atâta timp cât lucrăm permanent la construirea fericirii proprii, a stării de bine.

Ora de religie este ora de apropiere şi înţelegere a fiecăruia dintre noi, ora care scoate în evidenţă ceea ce trăieşte frumos în noi. Este ora care ne conectează cu ceea ce este bun şi frumos în noi, în cei de lângă noi şi prin intermediul cărora noi ne putem construi, reparând greşeli făcute, consolidând atitudini şi comportamente pozitive, ajutând pe alţii să se construiască sau să se repare în interior, în structura lor spirituală. Lumea este, astfel, o oglindă uriaşă în care ne reflectăm noi. Este o oră de spiritualitate, în care avem posibilitatea să ne cunoaştem sufletul, să ne afirmăm personalitatea, credinţa. Credinţa noastră este sufletul nostru. Fără ora de religie, ne-am simţi fără suflet. Iar omul fără suflet, nu este om.

Poporul român este un popor de origine creştină, dar care a respectat pe toţi şi i-a tolerat. Este o trăsătură definitorie a românilor. Tradiţia, specificitatea unui popor, trebuie cunoscută în lume. Tradiţia reprezintă o valoare, iar valorile trebuie cunoscute şi păstrate.

Tot ceea ce ţine de spirit ne înalţă. Religia ne formează spiritual, religia trebuie păstrată în şcoală.

Întotdeauna etnocentrismul va avea o influenţă importantă asupra culturii şi civilizaţiei unui popor. Suntem profund marcaţi de spiritul românesc. Cu elementele sale pozitive, cu valorile sale recunoscute, ar fi legitim să ne mândrim. Este ceea ce ne defineşte ca naţiune, ceea ce ne face să ne distingem din marea masă a popoarelor lumii.

Din păcate, asistăm la un fenomen de ruinare a valorilor culturii naţionale, de care suntem direct răspunzători. Adoptăm cu aparentă uşurinţă tot ceea ce vine din exterior şi renunţăm la valorile proprii fără nici un fel de regret. Ne dezrădăcinăm şi vom simţi mai devreme sau mai târziu efectele devastatoare ale acestei alegeri. Renunţăm la personalitate, la demnitate, la suflet. Se spune că fiecare este dator în viaţă faţă de locul în care s-a născut. Este foarte important importul – exportul de modele de referinţă între medii aparţinătoare de culturi diferite. Noul trebuie adaptat la specificitatea culturală a ţării în care pătrunde, la condiţiile locale.

Religia este cea care a ocrotit, a ajutat şi a ţinut în viaţă fiinţa spirituală a acestui popor destul de încercat de-a lungul istoriei sale. Trăsăturile sale definitorii sunt: toleranţa, spiritul de întrajutorare (omenia), răbdarea. Pe acest fundament se poate clădi trainic şi dintr-o perspectivă interculturală. Pentru a oferi un diagnostic cultural, este nevoie şi de un studiu în teritoriul teologic. Dialogul interconfesional şi interreligios a constituit întotdeauna o problemă de maximă fineţe, pe care România a tratat-o aşa cum se cuvine. Niciodată nu a existat în lume o armonie a credinţelor religioase. Întotdeauna a existat o diversitate de păreri, stări conflictuale. Important este că s-a ajuns la concluzia că nu mai trebuie să existe agresiune faţă de cei de altă credinţă, că trebuie să triumfe respectul reciproc.

Ortodoxia a demonstrat, de-a lungul istoriei, mai multă răbdare, mulţi mucenici. Este o credinţă paşnică şi tolerantă. Tocmai fiindcă respectă, se cuvine să fie respectată.

Într-o perioadă atât de răvăşită de concepţii care incită la violenţă, la degradare spirituală, situarea religiei, ca obiect de studiu, în programele şcolare are menirea de a da un sens pozitiv întregului sistem educaţional. Asistăm, de prea multe ori resemnaţi, la o involuţie a omenirii.

"Valorile adevărate sunt răsturnate, batjocorite şi ridiculizate. Instinctele sunt încurajate să detroneze judecata şi morala. Violenţa, dependenţa de tentaţii nocive, individualismul, însingurarea, au produs îngrijorător de multe victime. Împotriva acestor molime universale, trebuie luptat cu arme spirituale. Educaţia
moral-religioasă este o soluţie care ar conduce la victorii mai mici şi mai mari împotriva acestor îngrijorări agravante."

(pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu)

"Printre preocupările concrete ale ministerelor europene privind educaţia se înscriu recomandări ce vizează introducerea studiului religiei în şcolile publice, antrenarea cercetătorilor în înlesnirea acestor parcursuri didactice, formarea cadrelor didactice pentru recentele cerinţe educaţionale, utilizarea noilor mijloace de informare şi comunicare în formarea religioasă, diseminarea experienţelor şi a bunelor practici în materie de predare a religiei.

Atât forurile politice, laice, cât şi reprezentanţii comunităţilor religioase se manifestă tot mai evident pe direcţia menţionată, structurând demersuri concrete, pentru început secvenţiale, dar cu miză declarat extensivă, în perspectiva deschiderii educaţiei formale faţă de spiritualitatea religioasă.

După opinia noastră, România se află cu un pas înaintea altor ţări (printre puţinele realizări pozitive pe care le putem etala), putând împărtăşi deja o experienţă de un deceniu şi jumătate de predare a religiei. Cu toate imperfecţiunile noastre de ordin statutar şi legal, ale programelor şi manualelor, suntem avangarda acestei mişcări, cel puţin în concertul ţărilor cu religia majoritar ortodoxă.”

(prof. univ. dr. Constantin CUCOŞ)