''UNDE AJUNG DONAȚIILE? Dragilor, astăzi vă iau cu mine pe șantier. Cu vestă, cu cască, cu mănuși, așa cum ne găsiți în zilele astea, de dimineața până seara târziu.
Am auzit de multe ori întrebarea: „Părinte, unde se duc banii?” Unii cred că se duc în biserici personale, în hoteluri sau în cine știe ce locații luxoase. Nu mă supăr pe nimeni. Doar vă invit să veniți cu mine și să vedeți cu ochii dumneavoastră. Lucrăm acum la patru-cinci șantiere deodată și vreau să știți de ce avem nevoie de fiecare dintre ele.
Primul este Centrul Marinela Loredana, pentru mamele abuzate. E ușor să zici: „Ce nevoie e de un centru pentru mame?” Dar ați stat vreodată față în față cu o mamă fugită de acasă în miezul nopții, cu copiii după ea, poate doar cu o pereche de sandale în picioare? Tremurând, cu ochii umflați de plâns, fără un ban în buzunar și fără să știe unde va dormi în noaptea aceea? Eu am stat și nu doar o dată.
Vă spun sincer, nu e nimic mai greu pentru un preot decât să vadă un copilaș care se uită la mama lui și o întreabă: „Mami, unde mergem acum?”, iar mama nu are ce să-i răspundă. Cine adăpostește o mamă și un copil sărman în noaptea aceea? Pentru ele construim acest centru! Aici vor avea o cameră a lor, un pat curat, o masă caldă, o ușă care se închide și oameni care să le ajute să o ia de la capăt.
Apoi este Blocul Vieții. Câți părinți nu vin de prin satele noastre cu copilul bolnav la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” sau la Spitalul de Neuro din Iași și n-au unde să stea? Copilul e internat, iar mama doarme pe holuri, pe scaune, în mașină, prin gări, doar ca să fie aproape de puiul ei. Multe dintre ele nu au bani nici de un pachet de biscuiți, darămite de o cameră de hotel.
Am fost la Roma, la spitalul Bambino Gesù, și am văzut cu ochii mei cum acolo părinții copiilor bolnavi primesc cazare gratuită lângă spital, ca să poată sta cu copiii lor cât timp sunt tratați. Și m-am întrebat: de ce să nu avem și noi așa ceva? De ce să doarmă o mamă pe un scaun de spital, când copilul ei are cea mai mare nevoie de ea? Asta va fi Blocul Vieții. Un loc unde o mamă să-și poată pune capul pe pernă, să facă un duș, să mănânce ceva cald, la câțiva pași de copilul ei bolnav.
Al treilea șantier este Centrul Andreea de tratament stomatologic. Știți câți copilași de-ai noștri n-au ajuns niciodată la un dentist? Vin la noi cu dințișorii stricați, cu dureri, cu obrăjorii umflați, iar părinții n-au de unde să plătească. Unii se rușinează să mai râdă în fața colegilor. Aici vor fi tratați gratuit, ca să poată zâmbi din nou fără să le fie rușine.
Și mai este Depozitul Faptelor Bune. La noi nu se vine cu o sacoșă, dragilor. La noi se vine cu tirul! A venit tirul cu geci, a venit tirul cu papuci de piele, a venit tirul cu blugi, a venit tirul cu hanorace. Și știți de ce? Pentru că la noi nu sunt zece copii, nici o sută. Sunt 16.178 de copilași sărmani ori orfani pe care îi avem în grijă. Tot ce vine trebuie descărcat, sortat, pus pe rafturi și împachetat, iar de aici pleacă pachetele cu mașinile noastre prin satele Moldovei. Fiecare pachet de aici are un nume și un copil care îl așteaptă.
Și nu pot să nu vă spun de căsuța lui Darius. Am terminat montajul structurii, al panourilor și al acoperișului. De luni începem să montăm geamurile, să turnăm șapele și tot ce mai trebuie, ca Darius și cei 6 frățiori ai lui, împreună cu mama lor, să se mute cât mai repede în căsuța lor. Abia aștept ziua în care o să le dăm cheia în mână.
Și n-am făcut așa doar acum. Așa am făcut în toți acești ani. Așa a luat naștere Tabăra Marea Vieții, de la Eforie Nord, unde ducem în fiecare vară în jur de 1.600 de copii care altfel n-ar vedea marea niciodată. Și tot așa s-au ridicat cele aproape 300 de case dăruite familiilor cu mulți copii, care până atunci nu aveau un acoperiș ca lumea deasupra capului.
Tot așa a luat naștere și Clinica Veronica, primul spital social din România, cu 35 de cabinete medicale, kinetoterapie și cantină socială, unde peste 25.000 de pacienți, mămici și copii sărmani, au găsit tratament gratuit. Dar să vă spun adevărul: clinica e o gaură neagră. Din fondurile oficiale se acoperă mai puțin de un sfert din cheltuieli. Lunar avem peste 100.000 de euro de plătit, și tot ce nu reușim să acoperim rămâne datorie. Și totuși, cum să închid ușa în fața unei mame cu copilul bolnav în brațe?
De aceea am pornit VIAPA. Mulți m-au întrebat: „Părinte, ce legătură are o sticlă de apă cu un copil bolnav?” Vă spun eu ce legătură are.
M-am tot gândit, nopți la rând, cum să ținem clinica în picioare fără să întindem mâna doar la dumneavoastră, care ați dat deja atât de mult. Și mi-am zis: fiecare familie din țara asta cumpără apă. În fiecare zi. Pentru copii, pentru masă, pentru drum, pentru serviciu. Banii aceia oricum se duc undeva. Ce-ar fi dacă, de acum înainte, s-ar duce la un copil care are nevoie de o investigație și n-are cine să i-o plătească?
Așa s-a născut VIAPA. Este o apă de izvor curată, bună, cu pH 8,5, un proiect de economie socială al Asociației Glasul Vieții. Și tot profitul net va merge pentru pacienții Clinicii Veronica: pentru consultații, pentru analize, pentru investigații și pentru tratamentele pe care mămicile și copiii noștri nu și le pot permite. Nu vă cerem nimic în plus. Doar să alegeți, data viitoare când luați apă, sticla care face bine.
Știu că după toate vorbele care s-au aruncat despre noi, oamenii vor să vadă și au dreptate să vrea. De aceea, odată cu lansarea, vom spune public cât din fiecare sticlă merge la clinică și vom arăta, prin rapoarte, ce s-a făcut cu ce ați cumpărat dumneavoastră: câte consultații, câte investigații, câți copii tratați.
Vă rog din suflet să ne fiți alături și aici. Să o cereți în magazine, să o duceți la parohie, la serviciu, la evenimentele dumneavoastră, să le spuneți și prietenilor. Pentru noi, fiecare sticlă de VIAPA este o picătură de speranță. Și, picătură cu picătură, se umple un râu. Apă pură. Bine care curge.
Din păcate, am auzit deja și voci care spun: „Gata, popa s-a apucat de afaceri, acum se îmbogățește!” Și știți ceva? Au dreptate. Recunosc public: ne îmbogățim și încă cum! Ne îmbogățim, în primul rând, cu mai mulți copii tratați.
Ne îmbogățim cu fiecare pruncuț salvat de la avort, pentru că asta este temelia misiunii noastre de la început, de la bisericuța din Maternitate. Ne îmbogățim cu cea mai frumoasă misiune socială pe care am putea-o avea vreodată. Ne îmbogățim cu rugăciunile atâtor mame și copii, care sunt, de fapt, cele care ne țin în viață.
Dar, ca să fiu cinstit până la capăt, ne îmbogățim și cu mai multe responsabilități, cu mai multe facturi, cu nopți nedormite și cu telefoane la două noaptea. Singurul lucru care ne crește constant în cont sunt datoriile. Așa că, dacă asta e bogăție, îl invit cu drag pe oricine să facă schimb cu mine măcar o săptămână. Îi dau și vesta, și casca, la pachet.
Vă spun ceva ce poate nu toți știți. Sunt bolnav de diabet de 38 de ani. Port pompa de insulină după mine, în buzunar, pe șantier, în mașină, la slujbă. Sunt zile în care mă simt rău și tot merg mai departe.
Și știu foarte bine că nimic din toate acestea nu le iau cu mine în mormânt. Nu eu voi dormi în camerele astea. În ele își vor pleca capul mamele care vin la noi plângând.
Cum să stau indiferent, când în fiecare zi vin la mine mame care îmi cer ajutorul? De atâtea ori am stat neputincioși în fața lor, pentru că n-aveam unde să le primim. Nu știți ce greu e să-i spui unei mame cu copilul în brațe: „Nu avem loc.” Cuvintele astea mă dor mai tare decât orice boală.
De aceea facem atâtea lucruri. De aceea stăm pe șantier până noaptea. De aceea am plecat noaptea la o mamă văduvă cu 11 copii, să o alinăm, când a rămas fără soț. Pentru că durerea lor nu așteaptă până dimineață.
Toate acestea sunt făcute din darul dumneavoastră. Fiecare cărămidă de aici are în spate un om care a avut milă. Este binecuvântarea dată de Dumnezeu prin brațele noastre, care trebuie să se transforme obligatoriu în iubire și speranță pentru copiii și mamele noastre greu încercate.
Vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră care a pus o cărămidă aici! Și vă rog, nu ne lăsați să ne oprim la jumătatea drumului.
MERGEM MAI DEPARTE? DĂRUIM IUBIRE? Haideți să dăruim iubire! campanii.glasulvietii.ro viapa.glasulvietii.ro DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!'', a transmis părintele Dan Damaschin, pe o rețea socială.
Video
