Știți care este legătura dintre Sfânta Matrona (cea oarbă) din Moscova și Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea?

Știți care este legătura dintre Sfânta Matrona (cea oarbă) din Moscova și Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea?

Iată o mărturie a Maicii Nectaria, sora Sfintei Cuvioase Elisabeta, despre vindecarea minunată petrecută în timpul unui pelerinaj în Ucraina și Rusia:

„Pe atunci, maica era bolnavă. Picioarele îi erau înțepenite, nu putea îndoi genunchii. Când am ajuns la Moscova, la Sfânta Matrona, nu putea merge mult pe jos, iar eu cu o măicuță de la Mănăstirea Sucevița am dus-o pe mâini ca pe scăunel până la racla Sf. Matroana.

Am sprijinit-o de raclă, iar ea mi-a zis să stau eu în genunchi că ea nu poate și să ne rugăm. Maica s-a gândit: “Doamne, de m-ar mirui cineva cu ulei din candela sfintei!”

Și vine, la un moment dat, părintele Cosma și zice: “Maică, stai să te miruiesc cu ulei din candelă!”

Eu sunt convinsă că Sf. Matroana l-a trimis. După ce a miruit-o, a coborât singură de pe solee și a putut îndoi genunchii. Din clipa aceea, s-a tămăduit de durerile de picioare”.

O întâlnire între două sfinte, o mărturie despre puterea rugăciunii și un prilej de a ne aminti că Dumnezeu lucrează, prin sfinții Săi, în fiecare vreme și în fiecare ceas.

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.