Luna noiembrie ne aduce în prim plan 8 sfinți la care credincioșii pot găsi atât ajutor pentru vindecare trupească, cât și sufletească. Exemplele lor ne fac să trecem mai ușor prin încercările societății contemporane.
Principalii sfinți tămăduitori prăznuiți în această lună noiembrie
• Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian (1 noiembrie) – Doi frați tămăduitori din Asia Mică care vindecau bolile oamenilor și ale animalelor prin rugăciune și credință, fără să ceară nicio plată.
• Sfântul Cuvios David din Evia (1 noiembrie) – Cuviosul din secolul al XVI-lea care a reînnoit mănăstirea Schimbarea la Față din insula Evia.
• Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și împreună cu ei Sfântul Arhanghel Rafail (8 noiembrie) – Sărbătoriți ca puteri cerești ocrotitoare și tămăduitoare.
• 9 noiembrie: Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina – Unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani, renumit pe plan mondial ca grabnic ajutător și vindecător de cancer și boli grave.
• 11 noiembrie: Sfântul Mare Mucenic Mina – Ocrotitorul celor păgubiți, dar și un puternic rugător pentru cei care trec prin suferințe fizice și sufletești mari.
• Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul (26 noiembrie) – Ocrotitorul copiilor, mamelor și al familiei, vindecător al bolilor pruncilor.
• Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul (20 noiembrie) – Sfânt ale cărui cinstite moaște se află la Mănăstirea Bistrița (Vâlcea) și sunt izvorâre de tămăduiri.
• Sfânta Mare Muceniță Ecaterina (25 noiembrie) – Mare muceniță și mărturisitoare a credinței creștine - sursa Basilica.ro.
