În calendarul creștin ortodox din 2026, Pilda Semănătorului este rânduită să fie citită duminică, 11 octombrie 2026 (Duminica a 21-a după Rusalii), fiind unită în această zi și cu pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic
Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic)( Ev. Luca 8, 5-15)
(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
El este cu adevărat semănătorul a tot ce este bun, iar noi suntem gospodăria Sa. Întreaga recoltă a roadelor duhovnicești este a Sa și de la Sine. Ne-a învățat acestea, zicând: fără Mine nu puteţi face nimic.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
Este evident că educația grecească, împreună cu însăși filozofia, au fost date oamenilor de la Domnul nu ca un scop final, ci mai degrabă ca furtuni care se abat asupra pământului fertil, grămezii de îngrășământ și asupra caselor. Iarba și grâul înmuguresc asemenea. Smochini și alți copaci, mai puțin nobili, cresc deasupra mormintelor. Aceștia răsar asemenea celor veritabili, pentru că se bucură de aceeași putere binefăcătoare a ploii, însă nu au aceeași înfățișare ca cei care au crescut într-un pământ fertil. Fie se ofilesc, fie se rup. Într-adevăr, parabola semănătorului, așa cum este ea explicată de Mântuitorul, își are și ea locul aici. Unul este cultivatorul pământului din oameni. Este Cel care încă de la început, de la crearea lumii, a semănat semințele pentru a crește și Cel care a trimis ploaie prin Cuvântul său nemărginit atunci când a fost nevoie. Diferența este dată de timpul și locul care primește Cuvântul.
(Sfântul Clement Alexandrinul, Stromate 1, 7, 1 – 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
Să ne gândim, dragii mei, la înviere: noaptea doarme, ziua se ivește, ziua pleacă, noaptea se întoarce. Să privim recolta și să vedem cum și în ce fel are loc semănarea cu semănatul. Ieşit-a semănătorul și a semănat fiecare sămânță în pământ, iar acestea căzând pe pământ uscat și pietros, s-au uscat. Apoi, din uscăciunea lor, măreția înțelepciunii lui Dumnezeu le înălță și dintr-o sămânță răsar mai multe, dând un rod bogat.
(Sfântul Clement Romanul, I Clement 24, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Lc. 8, 5) Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
Dacă auzim cuvântul și în urma auzirii sămânța din pământul nostru încolțește îndată iar apoi se vestejește, pământul din noi este de piatră. Cele spuse ar trebui să ne între în urechi și să prindă rădăcini puternice ca să poată aduce rodul faptelor și, în același timp, să conțină sămânța faptelor viitoare. Apoi, fiecare dintre noi va rodi din pământul său, fiecare după putere, unii însutit, alții de șaizeci de ori, iar alții de treizeci de ori. Am considerat de cuviință să vă spunem că roadele noastre nu trebuie să aibă neghină. Astfel încât să nu fie semănată pe marginea drumului, ci pe drumul care spune Eu sunt calea (In. 12, 6), pentru ca păsările cerului să nu mănânce rodul sau tulpina.
(Origen, Omilii la Facere 1,4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Lc. 8, 8) Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
Ce ar trebui să se spună în legătură cu cine are urechi de auzit să audă (Lc. 8, 8)? Este clar că unii au urechi mai bune pentru a auzi învățătura lui Dumnezeu. Ce le spune celor care nu aud? Surzilor, auziţi; orbilor, priviţi, vedeţi! Toate acestea sunt folosite pentru a se adresa eului lăuntric.
(Sfântul Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul 33, 13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Lc. 8, 9-10) Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.
Cuvântul Mântuitorului, să spunem așa, este mereu ascuns. Binecuvântatul psalmist ni l-a adus înainte, zicând: Deschide-voi în pilde gura mea (Ps. 72, 2). Vedeți că ce a proorocit s-a întâmplat. Și adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în pildă. Întrucât nu erau demni de a afla tainele Împărăției Cerurilor, a învăluit pentru ei cuvântul în întuneric.
Lor nu li s-a îngăduit să cunoască tainele Împărăției Cerurilor, dar nouă, celor care suntem pregătiți să îmbrățișăm credința, da. Ne-a dat, în imensa Lui înțelepciune, priceperea de pătrunde cu mintea pildele și înțelesurile adânci, graiurile celor înțelepți și tâlcuirea lor nepătrunsă (Pilde 1,6). Am putea spune că pildele sunt imaginea unor obiecte nevăzute, ci mai degrabă spirituale și înțelese prin cuget. Prin pilde, ochii minții văd ceea ce ochii trupului nu pot vedea. Modelează în chip minunat subtilitatea lucrurilor ce țin de cuget, folosindu-se de lucrurile palpabile și care țin de simțuri.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Lc. 8, 11-12) Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, dar apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Vedem imediat că pământul cel pietros îngăduie ca sămânța să fie luată. Drumul este mereu bătătorit și fără iarbă, căci lumea trece mereu pe el. Sămânța nu se prinde, ci zace la suprafață, pradă păsărilor care o fură. Toți cei ale căror minți sunt tari și de neînduplecat și bătătorite, ca să spun așa, nu primesc sămânța divină. Învățătura cerească și sfântă nu găsește calea către ei.
Aceștia nu acceptă învățătura care le-ar aduce frica de Dumnezeu și prin care ar putea produce drept roade slava virtuții. S-au transformat pe sine într-o cărare bătătorită pentru duhurile necurate, da, pentru Satana, ca să nu poată da niciodată roade sfinte. Fie ca cei care sunt treji, a căror inimă e stearpă și neroditoare, să își deschidă mintea, să primească sămânța sfântă, să fie precum pământul cel roditor și prosper, să îi aducă înainte Domnului roadele care îi vor înălța spre o viață fără stricăciune.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
