Minciuna uriașă pe care ți-o spun ereticii despre botezul copiilor: Versetul clar din Biblie care le dărâmă complet toată teoria și pe care îl ocolesc mereu.
Botezul nu este o simplă ceremonie religioasă de obținere a unui „certificat de membru” într-o comunitate, ci reprezintă cea mai mare minune care i se poate întâmpla unui om pe pământ: nașterea din nou. Ereticii din zilele noastre resping cu înverșunare botezul copiilor (pedobotezul), afirmând că această taină trebuie administrată exclusiv adulților, după ce aceștia iau o decizie rațională.
Această rătăcire transformă Botezul dintr-un dar gratuit și vindecător al lui Dumnezeu într-un simplu contract omenesc, dependent strict de capacitatea creierului de a înțelege niște concepte. A condiționa harul divin de împlinirea vârstei majoratului înseamnă a ignora complet atât avertismentele Mântuitorului, cât și practica veche de două mii de ani a Sfinților Apostoli.
Ce este Botezul, de ce se face și ce riști dacă nu îți botezi copilul
În teologia ortodoxă, Botezul este ușa de intrare în creștinism. Este baia nașterii spirituale „din apă și din Duh” (Ioan 3:5), fără de care nimeni nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. El reprezintă moartea omului vechi, stricat de păcat, și învierea unui om nou, curat și luminat. Motivul principal pentru care Botezul se săvârșește este ștergerea păcatului strămoșesc.
Orice prunc se naște inocent, fără păcate personale, dar moștenește o fire umană „bolnavă”, o înclinație spre păcat și stricăciune de la primii oameni (Adam și Eva). Botezul acționează ca un medicament divin care vindecă această natură căzută și îl altoiește pe om în Trupul viu al lui Hristos, care este Biserica.
Dacă un părinte refuză să își boteze copilul, el îl privează de cel mai puternic scut spiritual. Un copil nebotezat rămâne în afara legământului harului, neavând înger păzitor dăruit la botez și fiind lipsit de posibilitatea de a primi Sfânta Împărtășanie, care este „pâinea vieții”. Biserica ne învață că, în cazul unei tragedii, pruncii nebotezați nu merg în iad, deoarece nu au făcut fapte rele, fiind lăsați în mila infinită a lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, ei sunt lipsiți de vederea deplină a slavei dumnezeiești și de bucuria comuniunii complete cu Hristos. A amâna botezul copilului înseamnă a-l lăsa complet neprotejat în fața influențelor spirituale negative dintr-o lume căzută, refuzându-i vindecarea sufletească doar pentru că nu știe încă să vorbească.
Cum se face corect Botezul și de ce logica eretică este o înșelare
Botezul autentic se face exact așa cum arată rădăcina cuvântului grecesc original, baptizein: prin afundare completă, nu prin simplă stropire, ca la catolici, și nici prin adunări în care adulții declară la microfon că L-au acceptat pe Iisus, ca la neoprotestanți. Preotul ortodox scufundă pruncul de trei ori în apa sfințită, rostind formula lăsată de Hristos: „Se botează robul lui Dumnezeu în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. Apa din cristelniță simbolizează în același timp mormântul, în care omul moare pentru păcat, și pântecele matern, din care iese un om ceresc.
Rătăcirea ereticilor pleacă de la convingerea greșită că omul trebuie mai întâi „să înțeleagă și să creadă” pentru a fi botezat. Aceasta este o mândrie a minții, o înșelare care pune logica umană mai presus de harul divin. Mântuirea nu este o diplomă de bacalaureat pe care o iei doar dacă ești suficient de matur ca să citești Biblia. Dacă harul lui Dumnezeu ar lucra doar la cei cu capacitate intelectuală dezvoltată, ce s-ar întâmpla cu copiii care se nasc cu dizabilități mintale severe?
Pentru eretici, aceștia ar rămâne nemântuiți, deoarece nu pot formula o mărturisire rațională de credință. Dumnezeu nu ne cere însă să fim academicieni pentru a ne iubi. Așa cum un bebeluș primește hrana sau un tratament medical salvator de la mama sa, deși nu înțelege ce conține, la fel primește și harul prin credința părinților și a nașilor săi, care devin garanții lui spirituali.
Dovezile biblice incontestabile: circumcizia și „casele întregi”
Scriptura, dacă este citită fără ochelarii ereticilor, oferă dovezi zdrobitoare pentru botezul copiilor. În Vechiul Testament, semnul apartenenței la poporul lui Dumnezeu era tăierea împrejur (circumcizia), rânduială care se făcea băieților la fix opt zile de la naștere. Un bebeluș de opt zile nu putea crede rațional, dar intra în legământ prin credința părinților săi. Sfântul Apostol Pavel scrie negru pe alb în Epistola către Coloseni (2:11-12) că Botezul este tocmai „tăierea împrejur ne-făcută de mână” a Noului Testament.
Dacă sub legea aspră a lui Moise pruncii erau primiți la opt zile, cum am putea crede că Hristos, Care este Iubirea perfectă, i-ar da afară din Biserică până la vârsta adultă? A crede asta înseamnă a spune că Hristos este mai aspru cu copiii decât era Vechiul Testament.
Mai mult, Cartea Faptelor Apostolilor arată clar cum se făceau botezurile la început. Când temnicerul din orașul Filipi a crezut în Dumnezeu, Biblia spune că s-a botezat „el și toți ai lui îndată” (Fapte 16:33).
La fel s-a întâmplat cu Lidia, care s-a botezat „ea și casa ei” (Fapte 16:15), sau cu familia lui Ștefana (1 Corinteni 1:16). În lumea antică, noțiunea de „casă” însemna întreaga familie, inclusiv copiii mici și bebelușii. Este o absurditate logică și istorică să pretinzi că apostolii botezau pe toată lumea, dar îi lăsau pe bebeluși plângând la ușă.
Mântuitorul Însuși a spulberat această mentalitate legalistă când ucenicii încercau să-i țină pe prunci la distanță: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 10:14).
Biserica Ortodoxă îndeplinește exact această poruncă dumnezeiască, aducându-i pe cei mici la izvoarele harului, în timp ce doctrinele omenești încearcă, în mod tragic, să pună bariere acolo unde Dumnezeu a lăsat ușa mântuirii larg deschisă. text scris de Gherasim Albu.
