Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon este prăznuit, în fiecare an, pe 27 iulie.
Sfântul Pantelimon a suferit martiriul în vremea marii persecuții a lui Dioclețian. În anul 303, bătrânul Dioclețian, împărat al Imperiului Roman de Răsărit, a semnat un decret pentru uciderea creștinilor.
Patria Sfântului Pantelimon a fost Nicomidia, unde se afla și palatul lui Dioclețian. Tatăl sfântului, Eustórghios, era păgân, bogat și înalt demnitar al statului. Mama sa, Evoúli, era creștină și ea a fost cea care a semănat primele semințe ale credinței și evlaviei creștine în sufletul copilului ei; aceasta a murit însă de timpuriu, iar copilul a rămas în grija tatălui.
Sf. Pantelimon - 27 iulie
Venind Pantoléon în vârstă, căci Pantoléon a fost primul nume al Sfântului Pantelimon, tatăl lui l-a încredințat doctorului împărătesc, Eufrósinos, pentru a studia alături de acesta medicina.
În vremea aceasta, Pantoléon l-a cunoscut și pe preotul creștin Ermólaos [prăznuit pe 26 iulie], și împreună cu el a legat o prietenie și o dragoste sfântă. Este un mare lucru, ca la o vârstă tânără și critică, să ai unui povățuitor și pedagog sfânt.
Pantoléon, având înlăuntrul său sămânța credinței și a evlaviei creștine și pe înțeleptul îndrumător Ermólaos, a studiat medicina, ajungând acum un tânăr plin de speranțe pentru un viitor strălucit, un doctor tânăr, aristocrat, sănătos, frumos și bogat.
După moartea tatălui său, Pantoléon, la îndemnul preotului și dascălului său Ermólaος, şi-a eliberat sclavii, a împărțit întreaga avere săracilor și a început să practice meșteșugul vindecărilor.
Sf. Pantelimon - 27 iulie
Îi îngrijea și îi tămăduia pe cei bolnavi, fără să ia sau să primească bani. Astfel, împlinea porunca lui Iisus Hristos, pe care le-a dat-o Apostolilor, înainte să-i trimită la propovăduire: „în dar ați luat, în dar să dați”. Sfântul Pantelimon este doctor, „următor celui Milostiv fiind”, adică al lui Iisus Hristos.
În anul 303, atunci când a izbucnit persecuția, Sfântul Pantelimon, din invidia colegilor săi medici, a fost acuzat că este creștin. Întrebat despre această învinuire de însuși Dioclețian, Pantoléon i-a răspuns cu credință și curaj: „Sunt creștin! Hristos este Adevăratul Dumnezeu!”, atunci împăratul i-a spus:
„Îmi pare rău pentru tinerețea ta, Pantoléon. Jertfește zeilor, ca să nu ai și tu aceeași soartă cu a acelora care au pierit până acum”. Însă Pantoléon i-a dat ultimul său răspuns: „Nici cu promisiuni, nici cu amenințări nu mă vei câștiga, împărate! Nu-L voi trăda pe Hristos, pentru Care măcar de m-aș învrednici să mor”.
Furios, Dioclețian a predat pe Pantoléon în mâinile torționarilor. Aceștia l-au bătut, i-au sfâșiat trupul, l-au ars cu făclii, l-au aruncat în plumb topit și la fiarele sălbatice. În toate aceste încercări, Dumnezeu îl apăra, încât s-au minunat și torționarii, mărturisindu-L și aceștia pe Hristos.
În cele din urmă, împăratul a poruncit să-i taie capul. Cu o zi înainte a fost decapitat preotul Ermólaos, iar a doua zi doctorul Pantoléon.
În momentul în care i-a căzut capul, s-a auzit glas din cer: „De astăzi numele tău va fi Pantelimon”. Numele se potrivește desăvârşit activității filatropice a doctorului, „Celui Milostiv următor fiind”. Amin.
