Predică la Buna Vestire

Predică la Buna Vestire

Fii la curent cu ABC Ortodox pe Facebook! Like/Follow AICI

Buna Vestire este prăznuită de creștinii ortodocși, în fiecare an, pe data de 25 martie. Buna Vestire este denumită în popor Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naște pe Fiul Lui Dumnezeu.

Buna Vestire este cea mai veche, prima sărbătoare datată în documente, dintre sărbaătorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la început.

Părintele profesor Ene Braniste afimră că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de papa Leon al II lea (681-683), adică în primul mileniu, când Biserica era una. Laînceput, sărbătoarea Bunei Vestirie era doar locală și cu denumirea de sărbătoare a așteptării Nașterii Dom­nului Domnului (6 ianuarie).

În Răsarit însa, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V lea.

Buna Vestire este prăznuită în fiecare an în perioada Postului Mare - Postul Paștilor, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta. În 2026, Buna Vestire este miercuri 25 martie.

Vedeți aici - Predică rostită de ÎPS Bartolomeu Anania la Buna Vestire - Audio/Video

Vedeți și - Buna Vestire - „începutul mântuirii noastre”. Pr. Ioan Istrati: Frângerea de taină a istoriei

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.