Părintele Ioan Istrati ne arată cum poate fi deturnată adevărata semnificație a Crăciunului

Părintele Ioan Istrati ne arată cum poate fi deturnată adevărata semnificație a Crăciunului

Preotul Ioan Istrati a scris un text despre cum ne poate fi deturnată atenția cu privire la ce înseamnă Crăciunul. Dar ce înseamnă, de fapt, Crăciunul?

''Diversiunea. În jurul sfințeniei se încolăcesc șerpii spurcăciunii, concentric, sufocând taina infinit de firavă a prezenței și lucrării lui Dumnezeu.

Așa e de când universul. Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Nu reușește s-o asfixieze că e mai mare decât istoria.

Așa e și cu Crăciunul. Nașterea Domnului e venirea în lume a unui Bebeluș minunat, mai frumos decât cerurile, Ziditorul de galaxii. E atât de fragil că poți să-L zdrobești, dar în El e puterea infinită a Dumnezeirii.

Doarme lin la sânul mic și înmiresmat de feciorie al Maicii Domnului și în somnul Lui se odihnesc toate ființele din cer și de pe pământ.

Zidește zâmbind lumea, priveghează dormind cosmosul, hrănește la sânul preasfânt toată vietatea lumii. Vede toată istoria gigantică prin ochii mici în care se oglindește chipul, mai frumos decât cerurile, al Fecioarei. E despre El. Crăciunul e Hristos venit între noi, în noi, pentru noi.

Și nu numai sfințenia lui Dumnezeu se pogoară peste lume, El Însuși, Izvorul preacurat al sfințeniei e aici. Îl poți atinge, Îl poți săruta, poți zâmbi lui Dumnezeu, Îl poți legăna cu brațe de țărână, Îl poți înfășa pe Cel ce încălzește pruncii din veac. Poți plânge de emoție când Îl vezi, și va plânge împreună cu tine.

Diversiunea satanei e să-L dea afară pe acest Prunc care devine tot în tine, din lume și din istorie. Chiolhan pentru nevertebrate care nu postesc, când Mâncarea veșniciei e aici în Euharistie.

Luminițe false, când Lumina lumii strălucește peste noi. Lălăială cheală, când cerurile de îngeri își dreg glasul. Porc, când Mielul infinit ne vrea în inima Lui. Băută, când Fântâna fericirii e aici. Petrecere goală, când Iisus ne cheamă la priveghere cu El în peșteră.

Mlaștina animalică a simțurilor când Pruncul e încălzit de animăluțe sfioase în iesle. Nu zice nimeni să nu ne bucurăm. Nu zice nimeni să nu mâncăm bunătăți. Dar bucuria adevărată e rugăciunea în Biserică, iar Mâncarea infinită e în Potir.

Și aici realizăm ce infinit de departe suntem ca neam de ceea ce Pruncul ne-a zidit să fim. Petrecere frumoasă!'' - text scris de părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.

Vezi și - Pr. Ioan Istrati evocă o minunată tradiție românească de Crăciun

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.