Părintele Ioan Istrati a scris un nou mesaj, cu privire la stadiul lucrărilor de restaurare la Biserica ''Sfântul Nicolae'' din Constanța.
După cum ați observat ABC Ortodox susține acest demers de strângere de fonduri. La fiecare articol publicat pe ABC Ortodox apare un chenar cu mesajul ''Să ajutăm la pictură!'', unde găsiți conturile parohiei unde slujește pr. Ioan Istrati.
Noul mesaj al părintelui Ioan Istrati, privind această lucrare de suflet: ''Vreau să vă mulțumesc din toată inima mea tuturor celor care au ajutat sau vor ajuta Biserica noastră "Sfântul Nicolae" din Constanța.
Decaparea, tencuirea dublă, pictura, manopera, materialele ne-au copleșit. Dar totul pălește în fața bucuriei că îi facem casă lui Dumnezeu, Măicuței Lui și sfinților Lui, Nicolae și Ioan Rusul.
Va fi o minune. Vă promit. Deunăzi l-am sunat pe tata, preotul Ioan senior. Și dintr-una-ntr-alta am început să mă plâng cât este de greu, cât de solicitant, câți bani costă tot etc.
Tata a tăcut câteva clipe. Apoi mi-a zis: tu crezi că Sfântul Nicolae are nevoie de tine să îi faci Biserica? El își face Biserica lui cu oamenii lui iubiți.
Exact ca icoana Maicii Domnului Portărița, venită pe mare în Sfântul Munte Athos. Tot o duceau în Biserică și o găseau dimineața la poartă, deși are 150 de kile și doi metri.
Și atunci i s-a arătat Maica Domnului starețului mănăstirii Iviron, zicând: Voi vă închipuiți că mă păziți pe mine? Eu vă păzesc pe voi. De asta am venit.
Așa și Biserica Sfântul Nicolae unde slujesc de 10 ani. Sfântul Nicolae și Sfântul Ioan Rusul au decis să se picteze Biserica.
Avem 200 de bebeluși născuți prin rugăciunile Sfântului Ioan Rusul, dăruiți unor mame care nu puteau avea copii. Cei care ați primit ajutorul Sfântului Ioan sau al Sfântului Nicolae, vă rog să ne ajutați.
Cei ce nu puteați avea copii și acum aveți, pictați chipul Pruncului Dumnezeu. Cei care ați avut boli cumplite și acum sunteți sănătoși, cinstiți sfinții.
Cei ce ați venit cu necazuri mari și dureri și v-ați izbăvit, desenați un fald din veșmântul Împărăției. Cei ce ați avut depresie și s-a risipit, împărtășiți-vă de bucuria sfinților.
Cei ce ați venit cu păcate grele, și prin Spovedanie v-ați spălat, zugrăviți sfințenia lumii. Cei ce v-ați unit cu Hristos în Euharistie, dăruiți Lumina din ochii lui Dumnezeu.
Update: În 2 săptămâni, am decapat deja Biserica și am tencuit în proporție de 50%. Vom pune încălzire prin pardoseală și travertin pe jos. Și candelabre.
Apoi ne apucăm pe pictură. Și de restaurarea catapetesmei.
Parohia Sfantul Nicolae , IBAN: RO47BRDE140SV81041411400, in RON, B.R.D. - G.S.G., codul SWIFT: BRDEROBU'', a scris părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook, unde a atașat și poze.