TREI FORME ALE SĂRĂCIEI. Un ascet de la care nu a rămas decât o singură povestire în memoria generațiilor care i-au urmat a fost avva Chomai.
Se spunea despre el că, înainte de a muri, a dat aceste îndemnuri ucenicilor săi: „Nu locuiți cu ereticii, nu vă faceți cunoștințe printre stăpânitori, iar mâinile nu vi le desfaceți ca să primiți, ci desfaceți-le ca să dăruiți”.
Prin faptul că aceste cuvinte au fost rostite pe patul de moarte, înțelegem că ele sintetizează înțelegerea decantată de-a lungul unei vieți de asceză și de nevoință. Sunt trei direcții în care merg gândurile bătrânului. Toate cele trei sfaturi se leagă, în feluri diferite, de votul sărăciei.
Prima este legată de proximitatea ereticilor. În Patericul egiptean, relația cu ereticii este nuanțată, dar un lucru este cert: erezia este văzută ca ceva ce te rupe de Dumnezeu și de aceea asceții fac tot ce le stă în putință să păstreze ortodoxia credinței.
Mai înțeleg ei că există ceva contagios în erezie, un soi de spirit al mândriei care poate fi greu de respins, de aceea recomandă ucenicilor să stea departe nu doar de erezie, dar și de purtătorii acesteia, de eretici.
Pentru că erezia este o formă de potențare a minții umane care nu se smerește în fața dogmei, putem înțelege că această primă recomandare a bătrânului merge în direcția sărăciei cu duhul.
A doua recomandare este și ea foarte monahală. Avva Chomai lasă cu limbă de moarte ucenicilor să nu își facă prieteni printre stăpânitori. Poate mai mult decât erezia, puterea are ceva contagios.
Dacă nu ai putere prea multă tu, simplul fapt de a sta în intimitatea celor puternici te face să te împărtășești și tu, la nivel simbolic, de puterea aceasta.
Există o serie întreagă de beneficii care se revarsă asupra ta din apropiere de cercurile puterii. Să fii monah cu adevărat, însă, înseamnă să renunți la putere, să te lași cu totul în mâinile lui Dumnezeu.
Bătrânul cere, așadar, ucenicilor săi să se elibereze de tentația puterii și să nu-i frecventeze pe stăpânitori. Aceasta este o formă de sărăcie în raport cu prestigiul. O formă de sărăcie la nivel simbolic.
A treia formă de sărăcie vizează detașarea de lucrurile materiale. Sărăcia, înțeleg părinții, nu este despre ce ai, ci despre felul în care te raportezi tu la bunuri.
Prin urmare, ca să te poți detașa de posesiunile care îți pot robi sufletul în orice moment, trebuie să faci exercițiul frecvent al dăruirii.
Când nu aștepți de la ceilalți nimic (nu îți deschizi mâinile ca să primești), dar oferi constant plin de dragoste, atunci Dumnezeu, Căruia tu te încredințezi, găsește căi să îți poarte de grijă. Aceasta este sărăcia ca detașare.
Așadar, ca un monah autentic, avva Chomai propune monahilor din preajma lui, pe patul morții, sărăcia în multiplele ei forme, ca, în felul acesta, Dumnezeu să aibă loc să Își facă lucrarea Sa. - text scris Paul Siladi și distribuit pe Facebook de Părintele Teodor Ciurariu.
