Citiți în rândurile de mai jos un text, plin de învățăminte duhovnicești, scris de părintele Ioan Istrati despre o întâmplare minunată.
''Cu prilejul canonizării Părintelui sfânt Dionisie de la Schitul Colciu din Sfântul Munte Athos, mai mulți prieteni m-au rugat să mai scriu ceva despre muntele de sfinți.
Muntele Maicii Domnului e o Împărăţie a harului lui Dumnezeu, străjuit de îngeri, un pământ care asudă de sfinți cuvioși, pustnici, teologi. Unde calci, pământul s-a sfințit de două milenii de rugăciune, post, nevoință și vedere de Dumnezeu.
Aerul în Athos e altfel. E mai apăsător și mai rarefiat de lumină, e ca un voal de nuntă a omului cu Dumnezeu. Vântul bate altfel, de sus în jos, mai aspru și sfâșietor, ca o mustrare a lui Dumnezeu pentru păcatele tale. Lumina însăși e mai plină de cristale de har, susură din cer ca o simfonie a iubirii dumnezeiești.
Acolo nu e ca în lume. Aici pe pământul spurcat de păcate, poți să pretinzi că Dumnezeu nu există, sau că nu te vede sau aude, mai ales dacă ești foarte nesimțit. Dumnezeu se retrage din lume și nu-L mai simt decât cei ce plâng la rugăciune.
În Athos, Dumnezeu e o evidență zdrobitoare, o senzație de preaplin sfânt, un susur de bucurie, un izvor de lacrimi pogorât din cer, o prezență sublimă, de o subțirime infinită care te face să inspiri aerul cu frică și cu gingășie. Totul acolo a devenit rugăciune, simțire a cerului, gustare a raiului pogorât în suflet și revărsat în istorie. Vă dau un exemplu.
Prima oară când am fost în Athos, eram student, plecasem de la Mănăstirea Filotheou din inima muntelui, spre Mănăstirea românească Prodromou, pe un drum de câteva zeci de kilometri, pe jos. Aveam o botă în mână, două prune mari în rucsac și un pietroi pictat cu Maica Domnului pe care l-am cărat ca pe o piatră de moară prin tot muntele.
Am mâncat prunele. Soarele era tot mai arzător, erau peste 40 de grade la umbră și umbră nicăieri, că erau pe drumul arid doar niște arbuști țepoși și răi. Și niciun izvor, nimic, doar praf de 30 de centimetri pe drum și căldura infernală. Încet, încet puterile mi s-au sfârșit. Asudam din greu, maieul din cap mă ardea.
La un moment dat, am simțit că leșin. M-am așezat în praful galben de pe marginea drumului. Vedeam dublu. În față și în spate, niciun copac mai mare multe sute de metri.
Am suspinat: Maica Domnului. Atât am putut spune. Am închis ochii preț de o clipă. Am văzut o umbră în față. Era un călugăr tânăr, cu o rasă neagră prăfuită. Mi-a întins o sticluță de juma de kil de apă, rece ca gheața. Am băut apa intr-o clipă. Mi-am revenit. Am zis: evharisto (mulțumesc).
Când mi-am ridicat privirea, nu mai era nimeni. Călugărul se făcuse nevăzut. Înainte și înapoi preț de un kilometru nu era nimeni. Țineam sticla aia albastră de plastic în mână și plângeam. (Păstrez până azi sticluța de la părintele nevăzut). Așa se simte Dumnezeu în Athos'', a scris părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.
Nota ABC Ortodox - Relatarea părintelui Ioan Istrati ne face să reflectăm despre sfinții părinți pustnici care păzesc și țin Sfântul Munte Athos...
Sf. Paisie despre pustnicii nevăzuți – p. Athanasie Simonopetritul
Există pustnicii nevăzuți pe Athon? Câți sunt? Este cea mai mare formă de sfințenie de pe Athos? Circulă multe povești pe tema aceasta, însă cel mai bine ar fi să vă o ferim o mărturie de încrede și aceasta vine chiar de la Sfântul Paisie Athonitul.
Ascultați ceea ce spune părintele Athanasie Simonopetritul, un vechi și foarte respectat părinte din Sfântul Munte, care l-a cunoscut personal pe Sfântul Paisie.
Ieromonahul Athanasie Simonopetritul, imnograful marii Biserici a lui Hristos, care a trăit mulți ani alături de Sfântul Paisie, povestește:
Pentru mine a fost o mare binecuvântare, întâlnirea cu Gheronda Paisie. Întâlnire care a început în anii ’70, când am venit pentru prima dată în Sf. Munte Athos, și a continuat până aproape de adormirea sa. Perioada binecuvântată, a fost mai ales între anii ’75 și ’76, când am fost secretar șef în Sfânta Comunitate și nu aveam mult de lucru. Atunci mi-a zis: „Când vei avea ocazia să cobori, ca să mai vorbim”. Terminam treaba devreme, îmi luam toiagul meu și coboram la Gheronda, aproape în fiecare zi în cursul după-amiezii, când era vreme frumoasă, dar uneori și pe vreme rea. Astfel am avut ocazia să văd multe lucruri mai presus de fire, pe care le făcea cu harul lui Dumnezeu. Să ascult multe cuvinte frumoase, pe care le spunea altora, dar și mie când discutam în particular. Și care mi-au rămas adânc întipărite. Dar și după adormirea sa (în Domnul), am multe experiențe (duhovnicești) care, mă hrănesc cu adevărat duhovnicește.
În ceea ce privește, până la ce stadiu am putea să concentrăm dialogul nostru, este un pic dificil, pentru că era o persoană atât de complexă, care avea multe cunoștinte și harisme duhovnicești, încât este greu să fie spuse într-un mic interviu. Aș vrea însă să vă spun, ultima oară când am mers la Gheronda să-l vedem, Înainte să iasă (din chilie), am sunat la sonerie. A coborât oarecum iritat, supărat. I-am bătut metanie, „Ei, suflete binecuvântate, ce se întâmplă?” Eu spun: „Ce faceți d-voastră, Gheronda?” „Ce să fac? A înnebunit lumea!” „De ce spuneți asta?” „Cum să n-o spun, suflete binecuvântat? Sfânt în sus, sfânt in jos, îmi spun mie si Părintelui Efrem de la Katounakia. Ei bine, Părintele Efrem este sfânt, dar eu sunt o tablă ruginită, ce vede lumea la mine de îmi spun sfânt?” Să vorbesc așa, imitând cum spunea el..
Și-mi spune: „Să-ți spun ceva Gheronda? În prezent există 50 de sfinți in viață, în Sfântul Munte necunoscuți, dar e prea „sofisticat” prostovanul care a devenit celebru în Athena și nu îi pot aprecia. Îl rugăm pe Hristos să nu ne slăvească pe acest pământ, ci s-o primim în cealaltă viață ( în veșnicie). Și Tatăl iubitor – exact așa a spus- Tatăl iubitor, îi ascultă pe copiii cuminți, iubitori și le face pe plac.” Dar cum să vă spun, a întors-o cu umor, asa cum obișnuia și spuse: „Noi cei din partea de est pentru că avem puțină umiditate nu se dezvoltă sfințenia și avem doar 14 sfinți, în timp ce pe voi cei din vest, pe care soarele vă vede mai mult, aveți 36.” Și într-adevăr ceea ce a spus Gheronda, am constatat-o de multe ori. Există încă foarte multe înălțimi duhovnicești.
Acum, desigur, după cum au obiceiul, oamenii întreabă, de multe ori ori ne scriu, ori ne sună, ori ne întreabă personal, când vin aici, ori când ieșim din afară (din Sfântul Munte). Mai există și astăzi mari personalități (duhovnicești) precum părintele Paisie, ca pr. Efrem, precum Gheron Iosif Isihastul. Ei există, dar Dumnezeu, pur și simplu consideră că nu este timpul potrivit să ii descopere. Atunci când mâncăm mereu carne, ne săturam la un moment dat și nu ne mai dorim. Dacă mâncăm o dată pe lună o digerăm mai bine.
Dacă o mâncam o dată pe an, și mai bine ne simțim. Așa se întâmplă și cu sfinții; ne obișnuim cu ei și atunci nu ne mai impresionează, (rămânem indiferenți). Și îi vedem dintr-o perspectivă, să spunem magică, așa cum îi vedem pe vrăjitori, care fac lucruri cu ajutorul diavolului, cam așa ii vedem și pe sfinți. Însă este total diferit modul în care trebuie să ii vedem, cât și scopul pentru care trebuie să îi întâlnim. Ca să ne ajute să ne sfințim.
Însă altceva voiam să scot în evidență. Vin aici mulți oameni, care citesc diferite povestiri despre Sfântul Munte sau aud vorbindu-se despre asceții goi (pustnicii nevăzuți). Vreau să spun acest lucru pentru că și pe mine m-a preocupat. Odată prin ’78 cănd am mers la părintele Paisie cu un fotograf. Era singur în Vinerea Luminată, ne-a primit cu mare bucurie.
„Haideți înăuntru să ne bucurăm, să vorbim.” Am fiert aproximativ 200 ouă și le-am vopsit pentru Paște și nu am avut clientelă. Pe atunci Părintele nu era așa cunoscut. Practic după ’85 a devenit mai cunoscut. Apoi a început de la an la an să fie căutat de cât mai mulți oameni.
Când am intrat în interior, ne-a pus să psalmodiem „Hristos a înviat” apoi „Ziua Învierii” apoi am ieșit afară și am mers către măslin – [părintele] era încă la chilia „Sf. Cruce” de la Stavronikita, nu venise încă la Panaguda, la Cutlumuș. Ne-a spus multe lucruri minunate.
Era înainte de apusul soarelui. I-am spus: „Gheronda, binecuvântați-ne să plecăm pentru că a început să se întunece și nu avem lanternă. E posibil să ne accidentăm pe drum” „Mai stați aici alături. Unde mai găsesc companie umană?” Nu avea nevoie de compania unui om, scopul său era sa ne ajute duhovnicește.
În regulă, ne vom așeza, dar doresc să ne spuneți un lucru. „Ce anume?” Alaltăieri am mers la Sf. Ana, unde am auzit diferite povești despre pustnicii goi. „Deci, ce vrei să-ți spun?” Răspund: Gheronda, există sau nu există? M-a cuprins cu mâna dreaptă după umăr, m-a măsurat cu privirea de sus in jos și m-a întrebat:
„Tu ce crezi, suflete drag și binecuvântat, există sau nu?” Răspund: Gheronda, de vreme ce au existat în trecut, Duhul Sfânt același este, de ce nu am avea și în zilele noastre? A stat pe gânduri puțin și mi-a zis: „Când te vor întreba, să le spui că există.” Dar câți, Gheronda? Pentru că la Sf. Ana spun că 12, la schitul Sf. Ana Mică că sunt 9. Zice: „Nici 12, nici 9.” Întreb: Dar câți sunt? 7.
Și unde locuiesc? „Pe aici, împrejurul Athosului.” Și cum completează numărul? „Ei știu când unul din ei moare, și ca să completeze numărul, știu unde se află persoana potrivită care poate face această asceză si il fac unul dintre ei.” Și îi poate vedea toată lumea? „Nu, au harul de-a se ruga să se facă nevăzuți; pot să fie în fața ta și tu să nu îi vezi.”
Dovadă pentru aceasta, am 4 mărturii, ale unor oameni serioși. Că li s-a întâmplat acest lucru cu părintele Paisie, era în fața lor și nu-l vedeau, în timp ce discutau așteptându-l, a apărut dintr-o dată lângă ei. Și iar întreb: Câți sunt Gheronda? „Sunt 7.”
Și-aș mai vrea să îmi mai spuneți ceva. Ce mănâncă? „Crezi că este dificil pentru Dumnezeu ca să-i hrănească, în timp ce ei pe vreme cu zăpadă sunt goi? Hrana este lucrul cel mai ușor. Haideți, acum mergeți!” – Să vă mai întreb ceva…. „Haideți, haideți, înțelege, mergeți!”
Gheronda, -am insistat eu- vreau să-mi spuneți, dumneata îi cunoști? „Ei, binecuvântatule, ce curiozitate ai!? Iată, pot să mor eu înainte sau poți să mori tu. Dacă mor eu nu va exista cineva care să spună că pr. Paisie îi cunoștea, dacă mori tu, vei lua secretul cu tine – și zâmbea -Haide să iți spun; cunosc doar 4 dintre ei.”
De unde îi cunoașteți? „La fiecare 5 ani am întâlnire. Na, zilele acestea, va veni aici – părintele Serafim- ca să discutăm. Dar unde ești, copile? Și se întoarse într-o parte într-un fel așa ezitant. Unde ești, binecuvântatule? Nu te emoționa atât de mult de pustnicii goi!”
De ce, Gheronda? „Există o stare mai mare de sfințenie în Sfântul Munte!” Eu întreb. Mai mare? „Da, desigur, mai mare.” Și care este? „Vrei să ți-o spun acuma? Ti se va suci mintea și în loc să mergi la Simonopetra, vei merge la ‘Lembeti’, spitalul de psihiatrie din Tessalonic.”
Înainte să plec mi-a zis: „Fii atent, te voi chema cândva înainte de-a muri ca să îți spun astea”. Am fost să-l văd cu o lună înainte de-a muri, dar în ziua în care am fost era la oxigen și nu putea să vorbească. Acum dacă a spus-o altcuiva… Nu a vrut Dumnezeu să fie descoperit minții mele, se pare, și nu mi-a spus. - sursa transcrierei Ochilieathonită.ro
Video