Crezul mărturisitorului Dumitru Bordeianu († 16 august 2002) și sfinții din închisorile comuniste

„Eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc şi vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu... Ceea ce este important este că noi am fost torturaţi luni întregi ca să recunoaştem ce nu am făcut. Punctul culminant al acestei torturi morale a fost lepădarea de Dumnezeu.

Dar a îngăduit Dumnezeu să se vadă adevărata faţă a comunismului. Ceea ce s-a petrecut la Piteşti şi Gherla, acesta a fost comunismul. Era un duh satanic în închisoare, o forţă care te apăsa şi te tortura” (din interviul cu Dumitru Bordeianu realizat de Radu Dinu pentru TVR, 1998)

Mărturisitorul Dumitru Bordeianu, despre sfinții întâlniți în închisorile comuniste: „Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am ataşat de fraţii mei de suferinţă – şi nu doar de legionari –, adică de cei ce s-au opus comunismului. Mulţi dintre cei ce erau acolo parcă erau nişte îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Costache Oprişan.

Am stat un an de zile în aceeaşi celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică şi artă până la matematică şi filozofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maxim. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat.

Un alt tânăr pe care am avut doar ocazia doar să-l văd, a fost Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor.

Acest om, la Târgu-Ocna, se uita în ochii criminalilor şi-i făcea miei! Şi erau cei mai mari zbiri, nici chiar directorul închisorii nu-i putea privi în ochi! Atât de mult influenţa sufletul lui cald, încât cine l-a cunoscut s-a transformat complet. Eu l-am cunoscut şi pe Jimboiu, un elev fidel de-al lui Gafencu…

Şi el spunea mereu rugăciunea inimii, trăind numai pe coordonatele dragostei faţă de celălalt. Era de o bunătate şi seninătate extraordinare; nu auzeai de la el un singur cuvânt de răzbunare şi ură. Un înger în trup. Am asistat odată la o extracţie de măsea, fără anestezie, făcută lui Jimboiu. A durat foarte mult această intervenţie stomatologică, dar el nu a scos nici un sunet şi nu a schiţat nici un gest de durere.

M-a impresionat foarte mult şi Badea Trifan, care a fost prefectul Braşovului. Era un om de o bunătate şi linişte sufletească rar întâlnite, ce avea deja 22 de ani de închisoare făcuţi. În Săptămâna Patimilor plângea, curgându-i şiroaie de lacrimi, încontinuu, până în noaptea de Înviere. Trecuseră 2000 de ani, iar el plângea cum plângeau mironosiţele şi Maica Domnului, atunci. Pe prinţul Alexandru Ghica l-am cunoscut bine, stând cu el în aceeaşi celulă. Şi el era un adevărat creştin, trăindu-şi credinţa de o intensitate rar întâlnită.

Mai pot să enumăr pe Gioga Parizianu (ce a fost chinuit, fiind ţinut într-o etuvă la 70 de grade Celsius), Mircea Nicolau, Berzea, Petraşcu şi mulţi alţii, unii preoţiţi când au ieşit din închisoare. Pe unii i-am reîntâlnit când am fost recent în România. Toţi aceşti oameni sunt de o valoare morală extraordinară, intrând cu siguranţă în patrimoniul acesta moral al suferinţei neamului”.

Citiți și - Rugăciunea impresionantă de citit a Sf. Mărturisitor Ilie Lăcătușu pentru România