Povestește Sfântul Kukşa că anii de detenție au fost foarte grei, fiind nevoit să taie lemne în pădure timp de 14 ore pe zi, mâncarea fiind puțină și de proastă calitate. Cu toate acestea, Domnul și-a arătat iubirea față de el chiar de Paști.

„Eram atât de slăbit și de înfometat, încât mă clătina vântul. Soarele strălucea, păsările cântau, zăpada deja începea să se topească.

Am mers de-a lungul sârmei ghimpate, nemairăbdând foamea, iar dincolo de sârmă bucătarul aducea de la bucătărie, pentru paznici, un platou cu plăcinte.

Deasupra noastră zburau corbii… Eu mă rugam: ‘Corbule, corbule, tu, care l-ai hrănit pe prorocul Ilie în pustie, adu-mi și mie o bucată de plăcintă!’

Deodată, aud deasupra capului: «Crau, crau!», și la picioarele mele a căzut o plăcintă. Corbul o furase de pe tava purtată pe cap de bucătar. Am ridicat plăcinta de pe zăpadă și, cu lacrimi, I-am mulțumit lui Dumnezeu.”

Ce putem înțelege noi din această întâmplare? Putem înțelege că Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, ci, dimpotrivă, se grăbește să ne ajute atunci când nădejdea noastră este neclintită, chiar și în cele mai grele și aparent fără ieșire împrejurări. Pilda acestui sfânt mărturisitor este grăitoare pentru vremurile de încercare care se apropie.

Va veni clipa când fiecare va trebui să aleagă: să se încreadă cu toată ființa în Dumnezeu și să refuze compromisurile lumii acesteia, sau să se plece în fața fricii și a înșelăciunii.

Iar cei ce vor alege să rămână cu Hristos, chiar dacă vor fi lipsiți de cele materiale, vor fi hrăniți și întăriți de Dumnezeu într-un chip minunat, așa cum a făcut cu Ilie în pustie și cu Sfântul Kukșa în temniță.

Totul ține de câtă credință, nădejde și dragoste avem în inimi. Dar dacă, urmând logica acestei lumi stricate, vom căuta justificări pentru trădare și vom nesocoti avertismentele Sfinților și ale lui Dumnezeu, atunci ne vom fi osândă singuri și nu vom fi vrednici de moștenirea făgăduită, adică Împărăția cea cerească.

Să ne întărim, așadar, în credință, să cerem ajutorul Domnului prin rugăciune și să urmăm pilda Sfinților, ca nu cumva, pentru o plăcintă a lumii acesteia, să pierdem Pâinea cea Vie a veșniciei.