Mucenicul George Manu, ucis de bolșevici în temnița Aiudului. ”Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis. Să ne vedem dincolo!”
Procesul în urma căruia a fost condamnat savantul George Manu a avut loc la 28 octombrie 1948, în prezența Anei Pauker, a lui Avram Bunaciu și a lui Teohari Georgescu, a reprezentanților Uniunii Sovietice, a numeroși bolșevici.
În ultimul său cuvânt, George Manu avea să spună: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reușit”.
În închisoare a fost anchetat bestial, supus unor torturi inimaginabile. I s-a cerut să divulge pe cei care i-au oferit informațiile prin care savantul demonstra că România plătise deja dublu despăgubirile de război către Uniunea Sovietică stabilite prin tratatele internaționale semnate la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Gheorghe Jijie, fost coleg de celulă cu George Manu în închisoarea de la Aiud, avea să mărturisească despre chinurile la care a fost supus savantul întemnițat, dar și despre lecțiile administrate ocupanților sovietici și cozilor lor de topor:
„Nu înțelegeau sub nicio formă cum putea un om să aibă îngrămădite în creier atâtea date, lucru pe care la acel timp nici măcar calculatoarele nu erau în stare să-l facă. Au început să-l tortureze. Exasperați, călăii i-au scos ochelarii, și apoi unul dintre ei, cu o mișcare îndemânatică, executată cu o mică paletă, i-au întors pe dos ochiul drept.
O durere îngrozitoare l-a făcut să urle. I-au spus: "Tâlharule! Ți-l întoarcem și pe celălalt pe dos și apoi ți-i extirpăm pe amândoi!"
”Ascultați-mă căci vă pot dovedi că tot ce v-am spus e adevărul adevărat și am lucrat singur, fără complicitatea cuiva!”.
În acea clipă i-a venit ideea salvatoare și le-a propus să ia în mână statisticile de producție, începând din septembrie 1944 și să urmărească dacă el cunoaște exact acele date.
A urmat o confruntare care pentru George Manu era o jucărie, deși trecuseră multe luni de când le lecturase. Pe anchetatorii lui însă, inclusiv pe cei sovietici, i-a dezarmat, convingându-i că se găsesc în fața unui fenomen unic.
Recunoașterea a venit din partea kaghebistului, în rusește: "Dă-l în ... mă-sii, că are un cap cât tot ministerul vostru de berbeci!".
Cea mai lungă perioadă de detenție a petrecut-o la Aiud, după ce a trecut prin închisorile de la Baia Sprie și Gherla. Cultura enciclopedică a savantului l-a făcut să devină „rectorul Universității de la Aiud”.
Avea o capacitate de dăruire nemaiîntânită, o memorie excepțională. A predat lecții de istorie, geografie, matematică, fizică atomică, geopolitică, engleză și franceză.
Inventivitatea lui George Manu s-a arătat și în modul de distribuire a lecțiilor. Metoda cu emulsia de săpun întinsă pe diverse obiecte (gamele, bocanci etc.), peste care scria cu vârful unui ac, cu litere mici, a fost opera sa.
Tot profesorul avea să inventeze scrierea Morse pe fir de ață, cel mai adesea extras din saltelele deținuților. Astfel putea transmite lecții sau texte întregi, cu riscuri scăzute în a fi descoperit de gardieni.
Fostul deținut politic Nicu Păun, și el fost coleg de celulă al lui George Manu, povestea că profesorul a fost chemat în fața conducerii închisorii Aiud, unde un trimis sovietic îi promitea eliberarea din închisoare, în schimbul acceptării de a lucra în domeniul nuclear pentru Rusia sovietică.
A refuzat categoric. Așa cum a refuzat și reeducarea de la Aiud. În urma a numeroase perioade de izolare în Zarca Aiudului, unde îndură un frig cumplit, fiind îmbrăcat doar în cămașă și indispensabili, cu porția de mâncare drastic redusă doar la o zeamă chioară, fără pic de căldură, George Manu se îmbolnăvește de tuberculoză.
Colonelul Crăciun, comandantul închisorii, îi oferă streptomicina salvatoare cu condiția renegării credinței și a desolidarizării de trecutul său. George Manu refuză și de această propunere ticăloasă.
În cele din urmă, este internat în celula tuberculoșilor. Nicolae Goga, fost deținut politic la Aiud, mărturisește despre momentul săvârșirii savantului martir:
„Tot trupul era o rană. Avea escare peste tot. Din încheieturi curgea puroi. Încercam, în fiecare seară, să-i dăm să bea apă, iar doctorița, deși n-avea voie, îi făcea perfuzii. Înainte de a muri, Manu m-a chemat la patul său și mi-a zis: „Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis. Să ne vedem dincolo!”.
Am dat mâna cu el. Mi-a făcut un semn care părea să fie o îmbrățișare. A murit a doua zi, dimineața. Cred că atunci am pierdut unul din cei mai mari intelectuali pe care i-a avut România”.
Era data de 2 aprilie 1961, Duminica Floriilor. A plecat împăcat la Dumnezeu. A fost un savant credincios, care spunea că într-un secol în care credem că „totul se rezolvă prin știință”, el, ca „un om care a stat pe microscop”, crede că rezolvarea lucrurilor se face „nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.
„A studia ceea ce Dumnezeu a creat este o rugăciune. A căuta să modifici sau să distrugi ceea ce El a creat este cel mai mare păcat, avându-și originea în neascultare”, acesta a fost crezul creștin al omului de știință martirizat la Aiud. Fie să avem parte de rugăciunile savantului mucenic din temnița Aiudului! - text scris de Florin Palas pe contul său de Facebook.