Orice lucrare ce are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor

Like & Follow ABC Ortodox pe Facebook AICI! Doamne ajută!

Orice lucrare ce are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor

Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Și tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujești în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ți spui:

„Eu împlinesc voia lui Dumnezeu și ar trebui să fiu slăvit și încununat pentru asta. Așadar de ce să sufăr?”.

Să-ți aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit până la moarte și ne-a prevenit: „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20). Ne-a făcut însă și o făgăduială: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 10, 22).

Dacă cineva se îngrijește de mântuirea lui, este imposibil să piară. Dumnezeu nu-l va părăsi în greutăți și primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ți piară credința” (Luca 22, 31-32). - (Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 22).

Vezi și - Oamenii nu cred, de aceea dau năvală la păcat

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.