Marea noastră greşeală

Citește și articolul = Ne vorbește Sfântul Serafim Rose: Cât de important este să avem o perspectiva ortodoxă asupra lumii / Apărut în “The Orthodox Word” , an 1982, dar atât de actual!

Marea greşeală din partea noastră e că nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu. El ne arată după împrejurări drumul folositor pentru suflet.

Toţi căutăm un drum liniştit, care există numai în visele noastre, iar nu în realitate pe pământ. Nu tuturor, ci doar câtorva le e dat să se liniştească atunci când se cântă: „Cu sfinţii odihneşte“.

Vieţuirea omului pe pământ este mâhnire, muncă, boli, nevoinţe, tristeţe, nedumerire, strâmtorare, pierderea cuiva sau a altuia, necazuri, tulburări, revolta patimilor, lupta cu ele, epuizare sau biruinţă, deznădejde şi altele asemănătoare cu acestea.

Nu degeaba a zis proorocul David: „Nu există pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele“. Iar dreptul Iov solicita ajutor: „Să nu fie ispită omului viaţa aceasta“. Noi toţi gândim aşa; nu se poate oare să se aranjeze totul în linişte şi pe linişte.

Şi deseori gândim: dacă n-ar exista asemenea neajunsuri şi dacă n-ar fi asemenea împrejurări şi dacă n-ar fi omul potrivnic, atunci poate că ar fi şi pentru mine mai comod şi mai liniştit traiul.

Dar uităm că aceste neajunsuri deseori provin dinlăuntrul nostru, ca şi gândurile rele. De unde locuiesc patimile, (de acolo) provin toate neajunsurile noastre, neînţelegerile, neplăcerile şi haosul. Dar dacă toate acestea îi mântuiesc pe cei păcătoşi la Parousie atunci să ne ridicăm să ne pocăim, să ne smerim şi să fim supuşi - Patericul de la Optina.

Citește și - Pr. Serafim Rose arată greșeala pe care o fac până și cei mai bine intenționați părinți contemporani în educarea copiilor

'Oricine privește viața noastră contemporană din perspectiva vieții normale, așa cum era ea trăită de oamenii de mai demult – de pildă în Rusia, America sau în oricare altă țară din Europa Apuseană în veacul al XIX-lea – nu se poate să nu fie izbit văzând cât de anormală a devenit viața noastră de astăzi.

Întregul concept de autoritate și supunere, de decență și politețe, de comportament public și privat – totul s-a schimbat drastic, s-a întors cu susul în jos, cu unele excepții izolate de oameni (de obicei, creștini de un anume fel) care încearcă să păstreze așa-numitul stil de viață „de modă veche”.

Traiul nostru anormal de astăzi poate fi caracterizat ca răsfăț. Încă din pruncie copilul de azi este tratat în general ca un mic zeu sau zeiță în familie; i se iau în seamă toate capriciile, i se împlinesc toate poftele;

Este înconjurat de jucării, distracții, înlesniri; nu este educat și crescut după principiile stricte ale purtării creștine, ci lăsat să se dezvolte în orice direcție înclină dorințele sale.

De obicei este destul ca el să spună: „Vreau asta!” sau „Nu vreau să fac!” – pentru ca părinții, foarte îndatoritori, să se închine în fața lui și să-l lase să facă cum îl taie capul.

Poate că nu se întâmplă așa tot timpul, în fiecare familie, dar se întâmplă destul de des ca să putem spune că aceasta este regula contemporană a creșterii copiilor și că până și cei mai bine intenționați părinți nu scapă cu totul de sub influența sa.

Chiar dacă părinții încearcă să-și crească copiii ceva mai strict, vecinii încearcă să procedeze altfel. Așa se face că părinții trebuie să ia în considerare și aceasta atunci când își educă copiii. Vezi continuarea aici!

Citește și - Marea greșeală pe care o fac azi tinerii, când vor să se căsătorească. Criteriile alegerii unui soț/unei soții

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.